Accident grav în raionul Ungheni. Salvatorii au intervenit pentru a debloca șoferul din automobil
Un accident rutier s-a produs în dimineața zilei de miercuri, 29 octombrie, la ieșirea din satul Pârlița, raionul Ungheni. În urma impactului, șoferul a rămas blocat în automobil, fiind nevoie de intervenția salvatorilor pentru efectuarea lucrărilor de descarcerare, comunică MOLDPRES.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), conducătorul unui autoturism de model VAZ a derapat și s-a tamponat într-un copac.
„La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri și salvatori. Aceștia au stabilit că șoferul a rămas blocat în interiorul automobilului. Angajații IGSU au reușit să extragă persoana, un bărbat în vârstă de 37 de ani. Ulterior, acesta, în stare conștientă, a fost preluat de Serviciul medical de urgență și transportat la spitalul raional pentru îngrijirile medicale de rigoare”, a comunicat IGSU.
Cauza și circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite de oamenii legii.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 27 de situații de risc.
Agenda evenimentelor, miercuri, 29 octombrie
Daniella Misail-Nichitin: ,,Ministerul de Interne monitorizează constant spațiul online pentru a contracara campaniile de dezinformare"
O saună din Durlești arde ca o torță. Trei echipaje de pompieri se află la fața locului
Descoperă Moldova cu un click: Village Travel Bot, ghidul digital al satelor autentice
Gestionarea apelor și sancționarea încălcărilor de mediu, în centrul discuțiilor din 11 raioane ale țării
Cursuri gratuite de limba română organizate în 2025 pentru peste 8200 de persoane
Femeile din regiunea transnistreană, inspirate de tehnologie: prima ediție Tech Women Conference Tiraspol încurajează digitalizarea
Nouă studenți ai USMF „Nicolae Testemițanu” au obținut burse de merit din partea statului
Lucrări de mentenanță la pista principală a Aeroportului Chișinău: zborurile vor fi operate temporar pe pista alternativă
Oficiali moldoveni transmit salutări comunității bulgare din Taraclia
VIDEO // Regizorul Vlad Druc, premiat la Gala Uniunii Cineaștilor din România
Investiții de cel puțin 9 miliarde de lei în localitățile din întreaga țară și modernizarea a 3 mii de kilometri de drumuri, planificate pentru următorii ani
Accident fatal în județul Iași. Un automobil s-a ciocnit cu un TIR condus de un moldovean
Biroul Parlamentului UE la Chișinău, inaugurat pe 7 noiembrie. Roberta Metsola va fi prezentă la eveniment
Locuitorii din satul Costești, raionul Ialoveni, vor putea colecta deșeurile separat, datorită unui proiect finanțat de Fondul Național pentru Mediu
Identificarea unor surse și căi alternative de asigurare a R. Moldova cu produse petroliere, analizată la ANRE cu reprezentanții Ambasadei SUA
FOTO // Ziua Bulgarilor Basarabeni, marcată la Taraclia cu depuneri de flori, cântece, dansuri și discursuri ale oficialilor din R. Moldova și Bulgaria
VIDEO // Mai multe persoane, cercetate pentru activitatea de mercenariat. Suspecții s-ar fi înrolat în formațiuni paramilitare de tip „Wagner”
Fost ofițer de sector din Chișinău, condamnat la trei ani de închisoare pentru acte de corupție
VIDEO // Modernizarea drumului G39 R14 aduce schimbări temporare în trafic pentru şoferi
Plățile săptămânale încasate prin SEPA au înregistrat o creștere de 186 la sută
Operatorii de curse neregulate, atenționați despre impunerea unor restricții la trecerea frontierei de stat a Letoniei cu Belarus și Federația Rusă
ANRE a anunțat noile prețuri la carburanți
Zile mai scurte, după trecerea la ora de iarnă. Polițiștii îndeamnă cetățenii să respecte măsurile de siguranță în timp ce se deplasează prin locuri mai puțin iluminate
18 sportivi moldoveni vor concura la Campionatul European de judo U-23, organizat la Chișinău