ro
Societate
12 Martie, 2025 / 18:38
/ Acum 5 ore

Administratorul și contabilul unei întreprinderi de alimentație publică vor ajunge pe banca acuzaților

Administratorul și contabilul unei întreprinderi de alimentație publică vor ajunge pe banca acuzaților, fiind suspectați de delapidarea averii străine în proporții mari și spălarea banilor, comunică MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii Generale, faptele de delapidare au avut loc în perioada 2015-2016. Cele două femei au utilizat fondurile întreprinderii pe care o gestionau pentru procurarea de produse alimentare destinate procesului de producție, dar fără a reflecta achizițiile în actele contabile. Ulterior, produsele au fost folosite pentru a presta servicii în domeniul alimentației publice, iar venitul obținut a fost însușit de către cele două femei. Prejudiciul material total cauzat părții vătămate se ridică la 203.812 lei.

De asemenea, cele două femei au falsificat mai multe contracte de împrumuturi bănești, transferând o parte din fondurile sustrase ca împrumuturi către întreprinderea pe care o administrau. Ulterior, au solicitat restituirea acestor împrumuturi, iar banii au fost obținuți și însușiți.

Dacă vor fi găsite vinovate, cele două riscă până la 12 ani de închisoare.