Agenda evenimentelor, marți, 25 noiembrie
10:00 Audieri publice privind fraudele pe platforme online de investiții presupuse, organizate de Comisia pentru economie, buget și finanțe;
Parlamentul Republicii Moldova, biroul 915;
11:00 Conferința „Parlamentul Republicii Moldova – Angajament deplin pentru Integrarea Europeană”, o platformă de dialog interinstituțional menită să consolideze rolul Legislativului în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Evenimentul are loc în contextul publicării Raportului de Extindere al Comisiei Europene din 4 noiembrie 2025, care confirmă progresele substanțiale realizate de Republica Moldova în ultimele 12 luni și relevă necesitatea accelerării alinierii legislative la standardele europene.
Chișinău, str. Maria Cebotari 16, Palatul Republicii;
11:00 Conferința de inițiere a programului național „Transplantul de cord în Republica Moldova”, organizată în parteneriat cu Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, Agenția de Transplant din Republica Moldova, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Asociația Cardiologilor din Republica Moldova, Societatea de Cardiologie și Radiologie Intervențională din Moldova, Asociația Chirurgilor „Nicolae Anestiade” din Republica Moldova și Asociația de Anestezie și Terapie Intensivă din Moldova;
Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Sala de conferințe, et. 1 (str. Nicolae Testemițanu, 29);
11:00 Prima ședință în dosarul „Kuliok” după numirea unui nou complet de magistrați.Curtea de Apel Chișinău;
12:00 Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, și Secretarul de Stat, Valentina Olaru, vor susține o conferință de presă privind problema supraaglomerării unor școli din municipiul Chișinău. Casa Guvernului, holul Central (intrarea din strada Bănulescu Bodoni).
12:00-13:30 Lansarea Campaniei Naționale „16 zile de activism împotriva violenței de gen”, care vor avea loc simultan, la Chișinău, Bălți și Cahul.
13:00 Ședința Consiliului Municipal Chișinău;
Primăria Chișinău;
14:00-15:30 Rezultatelor finale ale Recensământului populației și locuințelor 2024 cu privire la caracteristicile economice ale populației. Va fi prezentat al 7-lea set al rezultatelor finale ale RPL 2024, care include indicatorii: forța de muncă (ocupare și șomaj) și populația în afara forței de muncă (elevi/studenți, pensionari etc). Indicatorii sunt dezagregați după grupe de vârstă, mediul de reședință, ocupație, activitate economică, profil teritorial și alte caracteristici demografice.
Biroul Național de Statistică, str. Grenoble 106, et.8, Sala de conferințe;
15:30 Consultări publice a proiectului de lege care vizează delimitarea regimului de antrepozit și de producție în zonele libere, organizate de Comisia pentru economie, buget și finanțe;
Parlamentul Republicii Moldova, biroul 915;
16:00 Ceremonia de semnare a Acordului de colaborare cu privire la implementarea proiectului „Inițiativa pentru dezvoltarea infrastructurii publice durabile prin renovări de eficiență energetică (INSPIREE)”.
În cadrul proiectului, șase cămine studențești, dintre care trei ale Universității de Stat din Moldova (USM) și 3 ale Universității Tehnice a Moldovei (UTM), cu suprafață locativă totală de cca 18.000 de m2 vor fi reabilitate energetic.
Casa de Cultură a USM, strada Tighina 2;
18:00 Parlamentul se alătură Campaniei naționale „16 zile de activism împotriva violenței de gen”: clădirea legislativului va fi iluminată în portocaliu.
18:30 Spectacol: „Domnișoara Iulia” de August Strindberg, regie: Luminița Țâcu;
Teatrul Național „Mihai Eminescu”;
Asociațiile de proprietari, mai greu de înființat: ce prevede noua lege
Sancțiuni mai aspre pentru traficul de droguri: proiectul aprobat de Guvern
Noi detalii în dosarul mitei de 400.000 de dolari: patru persoane, în custodia CNA
Rețea de contrabandă cu mașini, dejucată de oamenii legii. Opt persoane, inclusiv funcționari publici, reținute
Pescuitul în bazinele naturale ale Republicii Moldova este interzis începând cu 1 aprilie
ANSP: 51 de cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Drama basarabenilor: 75 de ani de la cel de-al treilea val de deportări staliniste din Republica Moldova
Start pentru înscrierea copiilor în clasa I: părinții pot depune dosarele
Din 1 aprilie, șoferii pot circula fără a include faza scurtă a farurilor pe timp de zi
Pensii și prestații sociale mai mari: de astăzi este aplicată indexarea de 6,84 la sută
Agenda evenimentelor, miercuri, 1 aprilie
METEO // Prima zi de aprilie aduce ploi și temperaturi de până la 15 grade Celsius
Consiliul Superior al Magistraturii a desemnat un nou reprezentant al societății civile în Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor
Averi de milioane de lei, descoperite în procesul de evaluare a judecătorilor
Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, la București: „Republica Moldova devine un motor de creștere economică în Europa de Sud-Est”
Campania „Masa Bucuriei”, cea mai longevivă inițiativă de solidaritate socială, lansată: „O chemare la bunătate și solidaritate”
Discursul Președintei Maia Sandu în Parlamentul Letoniei
BTA: Seminar pentru profesorii de limba bulgară organizat la Universitatea de Stat din Comrat din Găgăuzia
FOTO // Administrația Drumurilor a mobilizat utilajele pentru reparația sectoarelor degradate în sudul și centrul țării
Zonele rurale din R. Moldova vor fi promovate în cadrul unui parteneriat pentru dezvoltarea turismului
FOTO // Experiența Letoniei în transportul cu emisii zero și digitalizarea serviciilor va fi aplicată în Moldova
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ambasadoarea Suediei în Republica Moldova
Vicepremierul Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu ambasadorul Turciei la Chișinău. Extinderea colaborării în domeniile educației și culturii, pe agendă
Kremlinul îl somează pe Zelenski să renunțe „imediat” la Donbas
Secretara oficiului teritorial Bălți, soțul acesteia și o angajată din cadrul partidului „Șor” vor fi judecați pentru complicitate la acceptarea finanțării ilegale a formațiunii
Încasările Fiscului la buget, în creștere cu 12,7 la sută în trei luni din anul curent
Ministrul Dorin Junghietu: „Resursele financiare disponibile trebuie direcționate prioritar către modernizarea și extinderea rețelelor electrice”
VIDEO // Chișinăul va găzdui trei meciuri internaționale de rugby
Noi reguli pentru programele de master: persoanele exmatriculate pentru abateri grave nu vor putea fi restabilite la studii
VIDEO // Opt persoane, reținute pentru trafic de droguri. Polițiștii au ridicat cocaină și marijuana de peste 10 milioane de lei