ro

 

Societate
11 Octombrie, 2026 / 15:54
/ Acum 5 ore

Aparatele electrice de încălzit trebuie achiziționate doar din magazine specializate. Cumpărătorii, îndemnați să verifice certificatele de conformitate și garanție

Specialiștii îndeamnă cetățenii să procure aparatele electrice de încălzit doar din magazinele specializate. Echipamentele trebuie să fie standardizate, autorizate și certificate, transmite MOLDPRES.

Solicitată de agenție, Tatiana Frunză, șefa Direcției Informarea Consumatorilor și Mediul de Afaceri din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, a menționat că persoanele trebuie să verifice în magazin dacă numărul de serie al produsului corespunde cu cel indicat în toate documentele eliberate: factură și certificatul de garanție.

„În cazul în care există neconcordanțe, cumpărătorul urmează să solicite corectarea imediată a documentelor. Atenționăm că numeroase apeluri telefonice ale consumatorilor apar abia atunci când produsul se defectează în perioada de garanție și se constată că seria din acte care însoțește produsul nu coincide cu cea indicată pe produs. În aceste situații, soluționarea reclamației devine dificilă. Verificarea atentă a datelor la momentul achiziției vă protejează drepturile și vă asigură o garanție valabilă”, a afirmat Tatiana Frunză.

De asemenea, salvatorii recomandă verificarea stării tehnice a aparatelor înainte de utilizare și evitarea folosirii echipamentelor cu defecțiuni, cabluri deteriorate sau prize defecte. Totodată, aparatele electrice trebuie conectate la prize corespunzătoare, fără a suprasolicita rețeaua electrică prin utilizarea simultană a mai multor dispozitive de mare putere.

„Este important ca în cazul unei defecțiuni să apelați la un specialist pentru remedierea problemei și să nu recurgeți la repararea individuală. Aparatele nu trebuie să fie lăsate fără supraveghere sau lângă obiecte ușor inflamabile. Acestea nu trebuie acoperite în timpul funcționării și nici utilizate pentru uscarea hainelor, deoarece pot provoca supraîncălzirea și aprinderea materialelor. O altă măsură importantă este supravegherea permanentă a echipamentelor aflate în funcțiune. Aparatele electrice de încălzit trebuie deconectate de la sursa de alimentare atunci când persoanele părăsesc locuința sau înainte de culcare, pentru a evita un scurt circuit”, a spus ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, pentru MOLDPRES.

Pompierii atenționează cetățenii că utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor electrice pot avea consecințe grave. În cazul unor situații excepționale, persoanele sunt îndemnate să contacteze Serviciul 112.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Opt încălcări ale spațiului aerian al Republicii Moldova, înregistrate în ultimele zile. Cinci au provocat explozii la sol

/ Acum 2 zile

VIDEO // Investiții de peste 4,5 milioane de lei pentru energie verde și drumuri în satul Susleni, Orhei

/ Acum 2 zile

FOTO // La Cimişlia au demarat lucrările de amenajare a obiectivului turistic „Crucea Păzitoare a Creștinilor”

/ Acum 2 zile

FOTO // Studenții anului I ai Academiei „Ștefan cel Mare” au depus jurământul. Ministra Daniella Misail-Nichitin: „Adevărata valoare a unui specialist se vede în felul în care își face datoria”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Pădurile, zonele umede și terenurile degradate din bazinul Nistrului, incluse într-un proiect de restaurare

/ Acum 2 zile

VIDEO // Oraşul Nisporeni modernizează infrastructura pietonală și extinde rețelele de canalizare

/ Acum 2 zile

Aproape 30 de ari de vegetație uscată au ars la Mereșeuca

/ Acum 2 zile

VIDEO // Șeful SIS la Moldova Security Forum 2026: „Banii au înlocuit ideologia în tentativele de destabilizare a Republicii Moldova"

/ Acum 2 zile

Peste 19 000 de persoane și-au găsit un loc de muncă de la începutul anului, prin intermediul ANOFM

/ Acum 2 zile

Copiii sunt invitați să deseneze pe asfalt

/ Acum 2 zile

VIDEO // Doi tineri, reținuți în flagrant într-o schemă de escrocherie. O femeie de 66 de ani era convinsă să-și vândă apartamentul

/ Acum 2 zile

Peste 80 de operații de transplant au fost realizate în Moldova în primele nouă luni ale anului

/ Acum 2 zile

FOTO // Campanie de donare de sânge și plasmă în unitățile Armatei Naționale

/ Acum 2 zile

Preşedinta Maia Sandu despre reforma APL: „Puterea locală trebuie să fie în primărie”