ro

 

Societate
07 Octombrie, 2026 / 20:10
/ Acum 2 ore

Autoritățile vor spori măsurile de protecție la punctele de trecere a frontierei, după incidentul de la Palanca

Autoritățile vor spori măsurile de protecție la punctele de trecere a frontierei, în special la cele amplasate pe teritoriul Ucrainei. Acțiunile sunt coordonate interinstituțional și vizează asigurarea funcționării în condiții de siguranță a punctelor de trecere, precum și protecția angajaților și a călătorilor. Anunțul a fost făcut astăzi de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, după ședința de Guvern, comunică MOLDPRES.

Potrivit oficialului, se discută inclusiv retragerea angajaților instituțiilor moldovenești din punctele de trecere cu control comun de pe teritoriul Ucrainei și transferarea acestora pe teritoriul Republicii Moldova.

„Vor fi luate măsuri suplimentare. În prezent, avem echipamente individuale de protecție, însă acestea trebuie consolidate, inclusiv din perspectiva protecției împotriva eventualelor consecințe provocate de schije. Totodată, se lucrează la amenajarea unor spații de protecție, astfel încât, atunci când va fi cazul, atât angajații Poliției de Frontieră și ai Serviciului Vamal, cât și cetățenii aflați în punctele de trecere a frontierei să poată fi evacuați în condiții de siguranță”, a declarat Daniella Misail-Nichitin.

Ministra a adăugat că, în prezent, autoritățile lucrează la urgentarea implementării Sistemului MD – ALERT.

„Suntem în proces de elaborare a caietului de sarcini, iar în cel mai scurt timp vor fi lansate și procedurile de achiziție. Vom insista ca durata acestor proceduri să fie cât mai scurtă, însă trebuie să înțelegem că este vorba despre sisteme care necesită a fi elaborate și pilotate, chiar dacă încercăm să realizăm acest proces cât mai rapid”, a specificat Daniella Misail-Nichitin.

Un proiectil a căzut, în dimineața zilei de luni, în zona punctului de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe. Obiectul a ricoșat și a ajuns într-un autobuz de rută care staționa în preajma barierei. În urma incidentului, un angajat al Poliției de Frontieră a fost rănit ușor. În prezent, acesta este internat în spital, starea de sănătate fiind stabilă.


 
Ultimele Știri