Bărbatul care a provocat un accident cu două decese la Cimișlia va ajunge pe banca acuzaților
Bărbatul care, în ianuarie curent, a provocat un accident cu două decese la Cimișlia va ajunge pe banca acuzaților. Dosarul a fost expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond, comunică MOLDPRES.
Potrivit Procuraturii Generale, tragedia s-a produs la 14 ianuarie, în jurul orei 15:30, pe traseul R-3 Chișinău–Hâncești–Cimișlia–Basarabeasca, la intersecția cu drumul L554. Un bărbat de 36 de ani, aflat la volanul automobilului personal, ar fi încălcat regulile de circulație rutieră, efectuând o depășire într-un sector interzis.
Acesta ar fi ignorat marcajele și indicatoarele rutiere și a intrat în coliziune cu un alt automobil care efectua regulamentar manevra de virare la stânga.
În urma impactului, două persoane au decedat, iar alte două au suferit vătămări corporale de gravitate medie.
În cadrul anchetei, au fost efectuate expertize judiciare, cercetări la fața locului, au fost analizate înregistrări video și audiați martori.
Bărbatul și-a recunoscut vina și riscă până la 10 ani de închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
Instanțele vor putea utiliza mai larg e-Dosarul și ședințele prin videoconferință. CSM salută extinderea digitalizării în justiție
FOTO // Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură
FOTO // O investiție a Băncii Mondiale aduce apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești
VIDEO // Doi tineri, reținuți pentru escrocherii. Victimele au fost prejudiciate cu peste 200 000 de lei
Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei. Ministra Natalia Plugaru: „Guvernul va iniția discuțiile cu sindicatele și patronatele”
Mitropolia Basarabiei și Ambasada României discută noi direcții de cooperare în domeniul culturii, educației și patrimoniului
Ministrul Mediului: „Nu există risc de a rămâne fără apă, însă scăderea Nistrului afectează infrastructura de captare”
FOTO // Noul ministru al Sănătății, Alexandru Gasnaș, și-a început mandatul. Premierul Vasile Tofan i-a cerut accelerarea proiectelor medicale majore
Alertă ANSP: Trei loturi de șervețele umede neconforme din cauza contaminării microbiologice au fost retrase de pe piață
Reforma fiscală nu va viza produsele farmaceutice, afirmă premierul Vasile Tofan
Partidul „Șansă” va fi dizolvat, iar activitatea altor trei formațiuni va fi limitată
CSM a numit un nou inspector-judecător și a constatat nepromovarea evaluării externe a unui candidat la CSJ
Un bărbat din Șoldănești, condamnat la 10 ani de închisoare pentru trafic de droguri
Tentativă de fraudă din numele Ministerului Justiției. Autoritățile îndeamnă cetățenii să fie prudenți
Pacienții cu diabet vor avea acces la senzori compensați pentru monitorizarea glicemiei. CNAM instruiește specialiștii
Trafic sporit în punctele de trecere Leușeni și Sculeni. Călătorii, îndemnați să opteze pentru posturi vamale alternative
UE a convenit asupra celui de-al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei
Tragedie la Ungheni. Copilul de 9 ani, dispărut în râul Prut, a fost găsit decedat după două zile de căutări
MAE recomandă evitarea călătoriilor neesențiale în Federația Rusă, pe fondul riscurilor sporite de securitate
Un tânăr din Chișinău, trimis în judecată pentru o escrocherie de 2,4 milioane de lei
VIDEO // Mihai Popșoi: „Relația cu Federația Rusă este complicată, dar abordarea rămâne bazată pe drept internațional”
Rezultate preliminare ale sesiunii suplimentare de BAC: rata de promovare a crescut
Patrimoniu restaurat, servicii culturale mai accesibile și sprijin pentru artiști - prioritățile ministrului Dan Suruceanu
Descinderi ale CNA la „MoldATSA”. Sunt investigate presupuse fapte de corupție și abuz în serviciu
VIDEO // Linia Electrică Aeriană de 400 kV Vulcănești–Chișinău a fost energizată integral
DOC // Publicat în Monitorul Oficial. Înmatricularea vehiculelor cu defecțiuni periculoase sau cu inspecția tehnică expirată va fi suspendată automat
Rusia este pregătită pentru o soluție diplomatică în Ucraina, bazată pe propunerile SUA, susține șeful diplomației ruse
Amalgamare voluntară la Hâncești: șase primării se unesc și vor primi 40,8 milioane de lei pentru dezvoltare
DOC // Decretul de promulgare și legea privind schimbul electronic de date cu statele UE, publicate în Monitorul Oficial
O nouă tehnologie pentru tratarea anevrismelor cerebrale, utilizată cu succes la Chișinău