ro

 

Societate
06 August, 2026 / 17:36
/ Acum 2 ore

Captări ilegale de apă din Nistru, depistate de inspectorii de mediu

Două cazuri de captare ilegală a apei din fluviul Nistru au fost depistate de inspectorii de mediu în raionul Criuleni, în contextul stării de alertă hidrologică instituită la nivel național din cauza reducerii semnificative a resurselor de apă. În cadrul acelorași controale a fost documentat și un caz de braconaj piscicol, transmite MOLDPRES.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM) informează că verificările au fost inițiate după apariția pe rețelele de socializare a unor informații privind practicarea pescuitului ilegal cu plase pe râul Nistru, pe teritoriul raionului Criuleni.

În urma controalelor, inspectorii au identificat o persoană care practica braconaj piscicol utilizând plase din monofilament, unelte interzise de lege. Persoana a fost sancționată în baza articolului 114 din Codul contravențional, iar uneltele de pescuit au fost confiscate și transmise spre păstrare la depozitul IPM.

În paralel, inspectorii au verificat utilizatorii care captează apă din Nistru, pentru a stabili dacă respectă condițiile prevăzute în autorizațiile de folosință specială a apei și dacă țin evidența volumelor captate.

În urma verificărilor au fost depistate două persoane care efectuau captarea apei fără autorizația de mediu necesară. Acestea au fost sancționate contravențional în baza articolelor 109 alin. (1) și 110 alin. (2) din Codul contravențional, valoarea totală a amenzilor fiind de 7.800 de lei.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului subliniază că atât captarea apei fără autorizație, cât și utilizarea uneltelor de pescuit interzise constituie încălcări grave ale legislației de mediu, cu impact asupra resurselor naturale și ecosistemelor acvatice. Instituția anunță că acțiunile de monitorizare și control vor continua și că va interveni la toate sesizările privind încălcarea legislației de mediu.

Republica Moldova se află, din 28 iulie, în stare de alertă hidrologică pentru o perioadă de 30 de zile, după reducerea semnificativă a resurselor de apă din bazinul Nistrului. Autoritățile au anunțat că nivelul apei în lacul de acumulare Novodnestrovsk a coborât la 112,9 metri, cu peste patru metri sub nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut. În acest context, autoritățile monitorizează utilizarea resurselor de apă și îndeamnă populația și agenții economici să utilizeze rațional apa, pentru a reduce presiunea asupra resurselor hidrologice.


 
Ultimele Știri
/ Acum 9 ore

Premierul anunță un nou pachet de măsuri privind salariile mari din sectorul public

/ Acum 9 ore

FOTO // Peste 200 de reprezentanți ai APL, instruiți în cadrul Platformelor Locale de Mediu privind aplicarea a două regulamente din domeniu

/ Acum 10 ore

Peste 5 600 de apeluri, înregistrate zilnic la Serviciul 112 pe parcursul lunii iulie. Cei mai mulți cetățeni au solicitat ambulanța

/ Acum 20 ore

Canicula persistă: până la 38 de grade pentru ziua de joi

/ Acum 20 ore

Premierul avertizează asupra unei situații critice în sectorul energetic: „Cel mai probabil, mâine nu vom putea cumpăra nici curent de avarie”

/ Acum 21 ore

Gheorghe Hajder: „Reducerea debitului Nistrului la 30 de metri cubi pe secundă ar însemna o „catastrofă naturală”

/ Acum 21 ore

FOTO // Școala Organică a Fermierilor, lansată în Moldova cu sprijin european pentru dezvoltarea agriculturii durabile

/ Acum 22 ore

La Văleni au fost descoperite fragmente ale unei drone

/ Acum 22 ore

Republica Moldova va avea primul laborator acreditat european pentru diagnosticul virusurilor viței-de-vie

/ Acum 23 ore

FOTO // Apa potabilă ajunge mai aproape de locuitorii din Suruceni, Nimoreni și Malcoci, raionul Ialoveni

/ Acum 23 ore

VIDEO // Oraşul Strășeni va avea un parc modern cu alei reabilitate, spații verzi și zone pentru copii

/ Acum 1 zi

Curtea de Apel a menținut condamnarea unui fost deputat pentru îmbogățire ilicită. Acesta va achita statului peste 2,4 milioane de lei

/ Acum 1 zi

O nouă instituție de învățământ profesional tehnic în sudul țării: Guvernul a aprobat înființarea Colegiului moldo-turc la Comrat

/ Acum 1 zi

FOTO // Autoritățile din Moldova și Ucraina au evaluat situația de pe Nistru și pregătesc măsuri pentru diminuarea riscurilor