Cinci incidente aeriene au fost înregistrate în Republica Moldova în ultima săptămână
Cinci incidente aeriene au fost înregistrate în Republica Moldova în perioada 7-13 noiembrie, în contextul atacurilor Federației Ruse asupra Ucrainei. Astfel, au fost semnalate patru survoluri neautorizate ale spațiului aerian al țării noastre și un caz de atestare la sol a fragmentelor unei drone, transmite MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Apărării, la 7 noiembrie, două obiecte de tip aerostat au traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în zonele localităților Moșana–Elizavetovca și Trifăuți–Ruslanovca. Alte două survolări au fost înregistrate la 11 noiembrie, în zona localității Tudora, raionul Ștefan Vodă și a localității Pervomaisc, din segmentul transnistrean.
Totodată, la 12 noiembrie, în extravilanul localității Antonești, raionul Ștefan Vodă, au fost depistate fragmente ale unei drone. Potrivit constatărilor preliminare, aparatul de zbor este de model Gheran-2, cu propulsie turbo-reactivă. Drona a lovit un pilon de beton, iar în urma impactului s-a produs o explozie cu un impact pe o rază de aproximativ 25 de metri.
„Repetarea acestor incidente demonstrează riscurile la care este expus teritoriul Republicii Moldova, în contextul războiului din Ucraina. Prevenirea unor consecințe grave asupra populației și infrastructurii critice impune prioritar dezvoltarea capacităților necesare de supraveghere, detectare și apărare a spațiului aerian național, inclusiv prin investiții în sisteme moderne de apărare”, a comunicat Ministerul Apărării.
Conform datelor statistice, de la începutul lunii noiembrie au fost înregistrate șapte incidente, iar de la începutul anului 2026, numărul acestora a ajuns la 74. Începând cu anul 2022, au fost consemnate în total 111 incidente.
Autoritățile îndeamnă cetățenii să manifeste prudență și să informeze imediat autoritățile, prin apelarea Serviciului unic de urgență 112, în cazul depistării unor drone sau fragmente ale acestora.
Fragmente ale unui aparat de zbor, depistate într-o plantație de viță-de-vie din Ștefan Vodă. Specialiștii s-au deplasat la fața locului
VIDEO // Percheziții la două call centre din capitală. 15 persoane, reținute într-un dosar de escrocherii cu investiții online
BNM atenționează asupra mesajelor false expediate din numele instituției
Echipamente moderne pentru instituțiile de învățământ profesional tehnic: peste 50 de mii de elevi le vor utiliza pentru dezvoltarea deprinderilor de viață
Cinci judecătoare, notificate privind evaluarea externă pentru funcții la curțile de apel
Un bărbat de 64 de ani, înșelat cu 160 000 de lei. Escrocii s-au prezentat drept angajați ai poliției și SIS
VIDEO // Un bărbat este cercetat pentru colectarea ilegală a informațiilor în interesul serviciilor speciale ruse
Cod galben de vânt puternic în Republica Moldova. Rafalele vor ajunge la 20 m/s
Secția Ortopedie din cadrul Institutului de Medicină Urgentă a fost dotată cu un sistem artroscopic de ultimă generație
Aprobat de Guvern: sancțiuni mai severe pentru atacurile cibernetice asupra sistemelor informatice care fac parte din infrastructura critică
IGSU desfășoară o campanie de informare privind utilizarea în siguranță a surselor de încălzire
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, îndeamnă oamenii să se alăture programului de împădurire din această toamnă
Agenția de Mediu avertizează asupra unor mesaje electronice false expediate în numele instituției
VIDEO // Amenajarea zonei cu caldarâm de pe strada 31 August 1989 se apropie de final. Ce intervenții au mai rămas
O nouă piață pentru contractarea energiei electrice pe termen mediu și lung a devenit funcțională în Republica Moldova
Cinci incidente aeriene au fost înregistrate în Republica Moldova în ultima săptămână
Reforma sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar, pe agenda ședinței plenare a Parlamentului din 16 noiembrie
Întreprinderile autohtone vor beneficia de sprijin pentru consolidarea competitivității și a capacităților de export
ARMENPRESS: Armenia își propune să găzduiască Conferința ONU privind schimbările climatice COP34, în 2029
FOTO // Un laborator de mecanică agricolă, în valoare 173 mii de euro, a fost inaugurat la Colegiul Agroindustrial din Ungheni
Fermierii din nordul și sudul țării vor beneficia de consiliere agricolă prin oficii regionale la Bălți și Cahul
VIDEO // Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și o mie de dispozitive pentru protejarea păsărilor, instalate pe linia Vulcănești–Chișinău
FOTO // IGSU a fost dotat cu 43 de automobile de teren, cu sprijinul Băncii Mondiale
Actele pentru comerțul cu mărfuri strategice pot fi achitate online prin MPay
Guvernatoarea Anca Dragu a invitat companiile din România să ia în considerare Republica Moldova ca destinație pentru noi proiecte și pentru extinderea afacerilor
GALERIE FOTO // „Poduri olimpice: Nadia Comăneci la Chișinău” – expoziție dedicată marii campioane, la Palatul Republicii
Un bărbat din Nisporeni, condamnat la șapte ani de închisoare după ce și-a bătut soția
Sancțiuni de peste 444 de mii de lei aplicate în luna octombrie de Fisc pentru activități ilicite de întreprinzător
DOC // Republica Moldova și SUA vor încheia un acord privind protecția informațiilor clasificate. Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial
CEC instituie o linie telefonică pentru alegerile regionale. Cetățenii din UTA Găgăuzia vor putea solicita informații despre scrutin