ro

 

Societate
12 Ianuarie, 2026 / 14:54
/ Acum 1 zi

Circulație în condiții de iarnă pe drumurile naționale. Drumarii intervin pentru menținerea siguranței rutiere

Administrația Națională a Drumurilor (AND) anunță la această oră că circulația pe drumurile naționale din Republica Moldova se desfășoară în condiții de iarnă, fără a fi înregistrate dificultăți majore. În majoritatea regiunilor țării, partea carosabilă este în mare parte uscată, însă pe alocuri se menține acoperită cu zăpadă, transmite MOLDPRES.

În zona de sud au fost semnalate precipitații sub formă de ninsoare, care au dus la formarea unui strat subțire de zăpadă pe carosabil. În aceste condiții, echipele de drumari au intervenit operativ pentru a asigura viabilitatea drumurilor naționale și siguranța circulației rutiere.

„Pe parcursul nopții, intervenții au avut loc, la necesitate, pe mai mult de zece sectoare din țară, inclusiv în raioanele Cahul, Căinari, Strășeni, Dondușeni, Ceadîr-Lunga, Hîncești, Drochia și Rîșcani, unde s-au desfășurat lucrări de deszăpezire și combatere a lunecușului. De la primele ore ale dimineții, echipele de intervenție continuă monitorizarea traseelor naționale și acționează în zonele cu risc sporit, precum Sănătăuca, Vulcănești, Dubăsari (drumul G68) și Slobozia Mare (traseele R34 și M3), pentru menținerea drumurilor în condiții optime de circulație”, explică drumarii.

În cadrul intervențiilor nocturne, au fost distribuite 120 de tone de sare tehnică și peste 6 tone de material antiderapant. Totodată, în procesul tehnologic au fost mobilizate 28 de utilaje speciale și 13 muncitori rutieri.

Administrația Națională a Drumurilor asigură că drumarii rămân la datorie, monitorizează permanent starea rețelei naționale de drumuri și intervin preventiv sau la necesitate cu răspândirea materialului antiderapant, pentru a asigura condiții de circulație sigure pentru toți participanții la trafic.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Ariile naturale protejate din Moldova, celebrate pe 11 ianuarie: de la Codrii la Prutul de Jos, rezervațiile care sunt „garda verde” a ţării

/ Acum 1 zi

Activitatea vamală în perioada 10–11 ianuarie 2026: peste 8 mii de autoturisme au traversat frontiera

/ Acum 1 zi

Trafic fluidizat la PTF Leușeni, pe sensul de intrare în Republica Moldova

/ Acum 1 zi

Circulația bacului Molovata pe Nistru, afectată de îngheț: rutele de seară, anulate pentru siguranța pasagerilor

/ Acum 2 zile

Raionul Taraclia și judeţul Galați implementează un proiect ecologic transfrontalier de peste 560 mii de euro, cu sprijinul UE

/ Acum 2 zile

Trafic intens la Punctul de Trecere a Frontierei Leușeni: recomandări pentru călători

/ Acum 2 zile

Escrocherie prin telefon: o pensionară din Chișinău a pierdut 550 mii de lei. Recomandările Poliţiei

/ Acum 2 zile

Evadat din Belarus, prins la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, la intrarea în România

/ Acum 2 zile

Atenție, călători: activitate parțială la PTF Giurgiulești-Galați din cauza unei defecțiuni tehnice

/ Acum 2 zile

IGSU vine cu recomandări pentru siguranța populației, în contextul temperaturilor extreme și riscurilor asociate gerului

/ Acum 2 zile

Condiții de iarnă pe drumurile naționale: intervenții non-stop pentru menținerea siguranței traficului

/ Acum 2 zile

Tentativă de transport ilegal de valută, stopată la Aeroportul Chișinău

/ Acum 2 zile

Activitate intensă la vamă: mii de vehicule procesate și mai multe cazuri de trafic ilicit depistate

/ Acum 2 zile

Flux sporit de călători și controale aplicate de Poliția de Frontieră: Aeroportul Chișinău și Leușeni, cele mai tranzitate puncte