
CNAM a transferat peste 19 milioane de lei pentru consumabile medicale costisitoare utilizate în aprilie. Cei mai mulți bani i-a primit Institutul de Neurologie și Neurochirurgie pentru intervenții în caz de AVC
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a transferat peste 19 milioane de lei pentru acoperirea costurilor consumabilelor medicale costisitoare utilizate în luna aprilie de 12 spitale contractate, comunică MOLDPRES.
Potrivit CNAM, cel mai scump consumabil acoperit în aprilie a fost valva aortică autoexpandabilă transcateter (TAVI), folosită în tratamentul pacienților cu stenoză aortică severă, în cadrul programului național „Cardiologie intervențională”. Intervenția a fost efectuată de echipa Institutului de Cardiologie, iar costul unei singure valve a ajuns la aproximativ 544.000 de lei.
Institutul de Neurologie și Neurochirurgie a primit cea mai mare sumă, de aproximativ 5 milioane de lei, pentru consumabilele utilizate în 21 de intervenții în cazuri de AVC ischemic acut și 18 operații realizate în cadrul neuroradiologiei intervenționale.
Cele mai numeroase intervenții au fost operațiile de șold și genunchi, efectuate în cadrul programului „Protezarea aparatului locomotor”. Acestea au fost realizate la Institutul de Medicină Urgentă, Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie, Spitalul Clinic Militar Central, Spitalul Internațional „Medpark” și Centrul Sănătății Familiei „Galaxia”. Pentru aceste proceduri, CNAM a alocat peste 1,4 milioane de lei.
În total, în primele patru luni ale anului 2024, CNAM a transferat peste 56 de milioane de lei pentru consumabile costisitoare utilizate în intervenții chirurgicale.
30 de spitale și cămine studențești vor fi renovate energetic
Optimizarea controlului coordonat la frontiera moldo-română a fost discutată la București
DRRM reafirmă angajamentul de a susține proiecte educaționale în Republica Moldova
CSM prelungește termenul de înscriere la concursul pentru desemnarea unui membru în Consiliul Institutului Național al Justiției
Republica Moldova va beneficia de finanțare europeană pentru dezvoltare regională
Victimele violenței în familie vor fi scutite de taxe în procesele de partaj
Atenție! STISC avertizează că în online circulă un nou conținut fals
Meteorologii au anunţat pentru astăzi Cod galben de instabilitate atmosferică
O echipă din Republica Moldova participă la cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din România
Moldova denunță un acord cu Federația Rusă
Orașul Călărași va avea până la toamnă un parc urban modern #MoldovaPoate
Speakerul Igor Grosu va participa la Forumul de securitate din regiunea Mării Negre și a zonei Balcanilor
Mai mulți arbori au fost doborâți în capitală în urma ploii și vântului puternic
Pe 30 iunie, începe reconstrucția terminalului de la Aeroportul Internaţional Chişinău, anunță vicepremierul Vladimir Bolea
O expoziție ce promovează valorile patrimoniului natural a fost deschisă la Muzeul Național de Istorie a Moldovei
Ofițerii CNA au descins la Hâncești într-un dosar de trafic de influență
Din 24 mai 2025, intră în vigoare un nou regulament privind berea și băuturile pe bază de bere
Dorin Junghietu: „România nu doar că ne-a ajutat să rezistăm șocurilor energetice, dar a fost și un catalizator al transformării noastre structurale”
Expoziția-jubileu „Au înnebunit salcâmii” a pictorului Anatol Danilișin, vernisată la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși”
Curs valutar anunțat de BNM: euro și dolarul cresc
G7 va crește presiunea dacă Rusia refuză un armistițiu
Președinta Maia Sandu, la aniversarea Congresului Autorităților Locale din Moldova: „Vă mulțumesc pentru că stați aproape de oameni, pentru că le ascultați grijile și încercați, zi de zi, să găsiți soluții”
Președinta Maia Sandu i-a felicitat pe moldovenii care sărbătoresc astăzi Hramul localității
Incendiul de la Durlești // Vicepremierul Vladimir Bolea: Autoritățile intervin pentru a opri distrugerea blocului de locuințe
Președinta Maia Sandu la aniversarea Congresului Autorităților Locale din Moldova: „Vă mulțumesc pentru că stați aproape de oameni, pentru că le ascultați grijile și încercați, zi de zi, să găsiți soluții”