ro
Societate
31 Octombrie, 2025 / 04:35
/ Acum 8 ore

Comunitățile din Botoșani și Bălți vor fi mai pregătite în fața inundațiilor

Comunitățile din Botoșani, România, și Bălți, Republica Moldova, vor beneficia de măsuri sporite de protecție împotriva inundațiilor, în cadrul proiectului transfrontalier „Creșterea rezilienței comunității în zona transfrontalieră RO–MD – ROMD00183 – FLOODWALLS”, comunică MOLDPRES.

Conferința de lansare a proiectului a avut loc la Botoșani, și a reunit reprezentanți ai instituțiilor de urgență din ambele state. În cadrul evenimentului au fost discutate acțiunile comune menite să sporească capacitatea de prevenție și reacție în fața riscului de inundații în zona transfrontalieră.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, prin Instrumentul pentru Vecinătate, Dezvoltare și Cooperare Internațională (NDICI), în cadrul Programului Interreg NEXT România–Republica Moldova 2021–2027, și va fi implementat în perioada 11 iulie 2025 – 10 ianuarie 2027.

Partenerii proiectului sunt Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” Botoșani, în calitate de lider de proiect, și Direcția Situații Excepționale mun. Bălți, în calitate de partener. Bugetul total al proiectului este de 322.648,20 euro, dintre care 290.383,37 euro reprezintă finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene.

Scopul principal al inițiativei este creșterea gradului de pregătire a populației în fața situațiilor de urgență, prin activități comune de informare, instruire și prevenție, cu accent pe riscul de inundații.

Printre activitățile proiectului se numără campanii de conștientizare, instruiri privind comportamentul în caz de urgență, exerciții comune de simulare și evacuare, precum și achiziția de autovehicule moderne de intervenție și prevenție.