ro

 

Societate
12 Iulie, 2026 / 20:52
/ 21 Mai, 2026

VIDEO // CSP a aprobat trei interimari pentru funcții de conducere în cadrul Procuraturii

Consiliul Superior al Procurorilor /CSP/ a aprobat astăzi numirea a trei interimari pentru funcțiile de adjuncți ai procurorilor-șefi din cadrul sistemului Procuraturii, în vederea asigurării continuității activității manageriale și a funcționării eficiente a subdiviziunilor vizate, comunică MOLDPRES.

Astfel, CSP a aprobat desemnarea lui Grigore Potoran în funcția de adjunct interimar al procurorului-șef al Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Principal.

Totodată, Anatoli Arabadji și Dmitri Ianac au fost desemnați interimari în funcțiile de adjuncți ai procurorului-șef al Procuraturii UTA Găgăuzia.

Potrivit CSP, deciziile au fost adoptate în baza prevederilor Legii cu privire la Procuratură și au avut la bază criterii precum profesionalismul, experiența relevantă în sistemul Procuraturii, continuitatea instituțională și necesitatea asigurării unei activități manageriale eficiente.

Membrii CSP au precizat că interimatul reprezintă o soluție temporară prevăzută de lege, menită să asigure funcționarea neîntreruptă a instituțiilor până la ocuparea funcțiilor prin concurs.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Accident grav în raionul Sângerei. Un bărbat a decedat, iar alte două persoane au suferit traumatisme

/ Acum 1 zi

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din Republica Moldova. CNAS anunță condițiile

/ Acum 1 zi

FOTO // Inspectoratul General de Carabinieri a primit 14 automobile de serviciu cu sprijinul UE și al Italiei

/ Acum 2 zile

Peste o sută de tentative de escrocherie au fost dejucate în ultimele 24 de ore

/ Acum 2 zile

Vreme răcoroasă și ploi izolate în weekend. Temperaturile nu vor depăși 28 de grade

/ Acum 2 zile

Un instructor auto din Orhei a fost reținut într-un dosar de trafic de influență. Ar fi cerut 1.200 de euro pentru obținerea permiselor de conducere

/ Acum 2 zile

VIDEO // Murele au apărut în piețele din Chișinău. Cât costă fructele și legumele de sezon

/ Acum 2 zile

Zboruri noi spre trei orașe europene și mai multe curse spre destinații populare, din această toamnă

/ Acum 2 zile

Patru lingouri din aur, depistate de vameși la Aeroportul Chișinău

/ Acum 2 zile

Apărarea cibernetică și combaterea amenințărilor hibride, pe agenda consultărilor moldo-elvețiene de la Berna

/ Acum 2 zile

Cadrele didactice din Găgăuzia își consolidează competențele. 47 de profesori au absolvit un program de perfecționare

/ Acum 2 zile

VIDEO // Un bărbat din Chișinău a fost arestat după ce și-ar fi jefuit sora de bijuterii din aur

/ Acum 2 zile

Escrocheriile telefonice, tot mai sofisticate. Specialiștii recomandă vigilență maximă

/ Acum 2 zile

Promitea permise auto și de port-armă în schimbul banilor. O femeie a fost condamnată pentru trafic de influență