Curieri de droguri PVP prinși în flagrant de polițiștii de frontieră
Un grup criminal specializat în traficul de droguri PVP a fost destructurat de polițiștii de frontieră. În urma acțiunii operative, au fost reținuți doi membri ai rețelei, iar la domiciliile acestora au fost descoperite peste 210 grame de droguri, comunică MOLDPRES.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, gruparea era formată din cetățeni ai Republicii Moldova, fiecare având roluri bine determinate în activitatea ilegală.
Cei doi suspecți reținuți au vârste de 18 și 19 ani și acționau ca curieri și distribuitori, livrând drogurile către alți intermediari. Operațiunile lor aveau loc pe raza raioanelor Edineț, Glodeni, Ungheni și în municipiul Bălți, coordonarea realizându-se prin intermediul aplicației Telegram.
În timpul perchezițiilor domiciliare, polițiștii au ridicat peste 210 grame de PVP, în valoare de aproximativ 170.000 de lei, pachete de tip ZipLock, cântare electronice, dispozitive speciale pentru ambalare, telefoane mobile și bani.
Tânărul de 19 ani a fost plasat în arest pentru 20 de zile, iar cel de 18 ani este cercetat în stare de libertate, având interdicția de a părăsi țara. Cei doi riscă închisoare de la șapte la 15 ani.
Agenda evenimentelor, joi, 27 noiembrie
VIDEO // Un bărbat din Bălți, reținut pentru comercializarea substanțelor narcotice și psihotrope în zona de nord a țării
FOTO // Academia „Ștefan cel Mare” și Asociația Națională Vamală au semnat un Acord pentru susținerea proiectelor în domeniul vamal și cel de securitate
Meteorologii anunță pentru ziua de joi ceață, cer noros și ploi slabe
Ambasada R. Moldova în Israel anunță suspendarea serviciilor consulare până pe 15 decembrie
Centrul de Sănătate Cantemir a fost dotat cu dispozitive medicale performante
Peste 900 de cauze penale ce vizează traficul de droguri. Ministra Daniella Misail-Nichitin: „Propunem un proiect ce prevede înăsprirea pedepselor pentru traficul substanțelor narcotice”
VIDEO // Autoritățile vor registru al coletelor și razii suplimentare pentru a combate traficul de droguri. Lilian Carp: „99% din droguri vin din afara țării”
AUDIERI // Demisii și anchete minuțioase, în urma contrabandei cu armament la frontiera moldo-română. Lilian Carp: „E vorba de o rețea internațională de trafic de armament”
Cod galben de ceață în Moldova, cu vizibilitate redusă pe arii extinse. Atenție în trafic
Șeful IGP: A fost reținut organizatorul schemei de contrabandă cu armament
Hotelul Național și alte clădiri părăsite ar putea fi securizate obligatoriu. Parlamentul analizează noi reguli pentru clădirile neîngrijite
VIDEO // Studenții ar putea primi burse mai mari din 2026, anunță Dan Perciun
Indemnizația unică la naștere urmează a fi majorată până la 21 886 de lei. MMPS a propus proiectul spre consultări publice
VIDEO // Tren spre Aeroport: test reușit pe ruta Chișinău–Revaca. Proiectul noii linii feroviare intră în etapa de pregătire
Comisia de Evaluare a Judecătorilor menține rezultatele pentru trei judecătoare de la Curtea de Apel Centru
Vladimir Putin a anunțat condițiile în care va opri războiul din Ucraina
Cum ajung drogurile în Republica Moldova? Explicațiile șefului Direcției Antidrog
Pădurile Moldovei, monitorizate mai precis și mai rapid cu ajutorul echipamentelor moderne
Parlamentul schimbă regulile de funcționare a Zonelor Economice Libere
Procesul de privatizare și gestionare a bunurilor statului va fi simplificat. Noi reguli aprobate de Parlament
Republica Moldova a lansat Registrul electronic al garanțiilor de origine pentru energia regenerabilă
Conferința Businessul Fructelor 2025: producătorii mizează pe livezi moderne, tehnologie și piețe noi de export
Franța reintroduce serviciul militar voluntar
Guvernul și Primăria Ungheni modernizează transportul public: 14 microbuze și 4 autobuze noi pentru locuitorii din regiune
Speakerul Igor Grosu: „Expulzarea ambasadorului rus nu e o soluție. Sunt lucruri mult mai eficiente”
Alegeri noi în autonomia găgăuză: 22 martie 2026 – data stabilită de Adunarea Populară
Inteligența artificială și noile metode de învățare, analizate la UPSHIFT
Două investiții majore pentru Ungheni: piață agroalimentară modernă și drum de acces către Zona Economică Liberă
Noi proiecte de dezvoltare urbană în Florești și Drochia: contracte semnate pentru canalizare, drumuri și spații publice