ro

 

Societate
02 Aprilie, 2026 / 03:56
/ 03 Decembrie, 2025

Descinderi la Penitenciarul nr. 6 Soroca. Un șef de secție reținut pentru corupere

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii desfășoară astăzi mai multe percheziții la Penitenciarul nr. 6 Soroca, vizând persoane din conducerea instituției și un deținut. Operațiunea are loc în cadrul unui dosar penal pentru corupere pasivă și activă. Un șef de secție a fost reținut, comunică MOLDPRES.

Potrivit CNA, șeful de secție din penitenciar este suspectat că ar fi solicitat și primit, în repetate rânduri, bani de la soția unui deținut, în schimbul facilitării transmiterii unor obiecte interzise către persoanele aflate în detenție.

Acțiunile CNA se desfășoară în birourile conducerii penitenciarului, în anumite celule, precum și la domiciliile și automobilele persoanelor vizate.

În urma perchezițiilor, șeful de secție urmează să fie plasat în izolator pentru 72 de ore, conform procedurilor legale.

CNA și Procuratura municipiului Bălți anunță că vor continua investigațiile pentru stabilirea întregului cerc de persoane implicate și pentru documentarea completă a faptelor.