FOTO // Ambulanțe și vehicule, deblocate de salvatori în centrul și sudul țării
Salvatorii și pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru deblocarea și tractarea mijloacelor de transport, inclusiv a ambulanțelor rămase blocate sau care au derapat de pe carosabil din cauza poleiului și ghețușului, comunică MOLDPRES.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), cazurile au avut loc pe trasee și drumuri din raioanele: Hâncești, Căușeni, Criuleni, Ștefan Vodă, Anenii Noi, precum și pe teritoriul UTA Găgăuzia.
În dimineața zilei de ieri, în raionul Hâncești, un autocamion a derapat de pe traseul M-1, în apropierea satului Mirești, fiind necesară intervenția salvatorilor pentru lucrări de tractare.
În raionul Căușeni, în satul Ciuflești, salvatorii au fost solicitați la deblocarea unui microbuz care a derapat de pe traseu, dar și în mai multe localități din același raion, unde ambulanțele nu au putut ajunge la pacienți din cauza condițiilor de ghețuș și polei.
În orașul Ceadîr-Lunga, UTA Găgăuzia, o ambulanță a rămas blocată pe un drum cu noroi. Efectivul unității de salvatori și pompieri Ceadîr-Lunga a intervenit pentru deblocarea acesteia, astfel încât echipajul medical să-și poată continua misiunea.
Totodată, salvatorii IGSU au acordat sprijin Serviciului de Asistență Medicală Urgentă pentru transportarea pacienților în condiții de siguranță. Misiunile au fost realizate în localitățile: Copanca, Căușeni, Boșcana, Cioburciu și Zolotievca. În toate situațiile, medicii au reușit să ajungă la pacienți.
Totodată, pe parcursul zilei de ieri, peste 100 de angajați ai IGSU, cu 47 de unități de tehnică, au intervenit în sprijinul echipelor Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, precum și ale Administrației Naționale a Drumurilor.
Subdiviziunile IGSU au fost antrenate în municipiile Chișinău, Cahul, Bălți și Comrat, dar și în toate raioanele țării. Salvatorii au fost implicați în lucrări de curățare a trotuarelor, împrăștierea materialului antiderapant și asigurarea accesului către instituțiile publice, sociale și medicale, inclusiv spitale, centre medicale, gări auto și feroviare, precum și alte obiective de importanță socială.
Pe parcursul ultimelor 24 de ore, angajații IGSU au realizat 35 de misiuni, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile înregistrate pe teritoriul țării.
Codul Galben de polei și ghețuș rămâne în vigoare până la 9 februarie, ora 20:00, iar condițiile meteo pot afecta circulația rutieră. În acest context, oamenii sunt îndemnați să evite deplasările neesențiale, să urmărească buletinele meteorologice și mesajele autorităților, iar în situații de risc să apeleze Serviciul 112.
SATUL EUROPEAN // Energie verde, drumuri și servicii publice modernizate pentru locuitorii din Sireți
Furtuna de marți a doborât copaci în mai multe raioane. Salvatorii au intervenit în 58 de situații de risc
CNAS a alocat 64 de milioane de lei pentru plata indemnizațiilor de maternitate și a celor pentru incapacitate temporară de muncă
Agenda evenimentelor, miercuri, 15 iulie
Cer variabil, ploi de scurtă durată și maxime de +31 de grade Celsius, prognozate pentru joi
Moneda comemorativă dedicată savantului de renume internațional, Sergiu Rădăuțanu, a fost înmânată familiei acestuia
VIDEO // Progresele Republicii Moldova în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, prezentate de secretarul general al Guvernului la Forumul ONU
Escrocii și-au schimbat tacticile: patru fraude au provocat pagube de jumătate de milion de lei, iar alte 110 tentative au fost dejucate
Cod galben de ploi, grindină și vijelii în nordul și centrul țării
Investiții în infrastructura de cercetare în universități: trei instituții vor implementa proiecte cu o finanțare de 9,25 de milioane de euro
Ministerul Sănătății avertizează: polenul de ambrozie poate declanșa alergii severe și crize de astm
VIDEO // Militarii moldoveni au defilat la parada de Ziua Națională a Franței, alături de reprezentanți din 35 de state
Opt școli-model intră în proces de modernizare în cadrul Proiectului „Modernizarea școlilor”
„Ghidul Cumpărătorului”, lansat oficial: autoritățile oferă recomandări pentru alegerea unui imobil sigur
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit, la Kyiv, cu Președintele Volodymyr Zelenskyy
Cabinetul condus de Vasile Tofan va cere marți votul de încredere al deputaților
Încă o judecătoare a picat evaluarea externă
SATUL EUROPEAN // Grădiniță renovată, drum reabilitat și spații noi pentru sport în comuna Călinești, raionul Fălești
Eugeniu Osmochescu mizează pe învestirea noului Guvern săptămâna viitoare, în timp ce miniștrii evită să spună dacă rămân în funcții
Uniunea Europeană şi Ucraina au încheiat un parteneriat în domeniul dronelor
Autoritățile din R. Moldova și România investighează cazul permiselor de conducere găsite la o groapă de gunoi din Criuleni
Peste 406 mii de apeluri la ambulanță în șase luni. CNAMUP raportează creșterea numărului de solicitări
Ministerul Mediului propune interzicerea coroanelor funerare din plastic: proiectul este în consultări publice
Construcția drumului de ocolire a orașului Drochia avansează: Guvernul a aprobat o nouă etapă a proiectului
Peste 9 mii de locuri bugetare pentru viitorii studenți, aprobate de Guvern
Anatolie Nosatîi, despre drona căzută la Copanca: „Detectarea de către radare depinde de distanță, altitudine și particularitățile terenului”
Premierul interimar, Eugeniu Osmochescu, după deschiderea negocierilor pe clusterul 6: „Am dat dovadă de perseverență și calitate. Trebuie să continuăm implementarea reformelor”
Cronica ARHIVELOR // Șlagărul „Du-mă în Moldova mea”, readus în atenția publicului printr-o secvență de arhivă
Reguli noi pentru remunerarea persoanelor care vor asigura interimatul funcției de șef al misiunilor diplomatice
Lucrările de construcție a drumului național R7 „R14 - Drochia - Costești - frontiera cu România” ar putea fi declarate de utilitate publică de interes național