ro

 

Societate
05 Octombrie, 2026 / 17:31
/ Acum 1 oră

FOTO // Grădinița din Dănceni, modernizată cu sprijinul „Satului European”

Cei 130 de copii de la grădinița din Dănceni beneficiază de condiții mai bune și mai confortabile după renovarea instituției prin Programul Național „Satul European”, ediția II. Clădirea a fost termoizolată, acoperișul a fost înlocuit, iar teritoriul instituției a fost amenajat, relatează MOLDPRES.

Lucrările au costat 3,63 milioane de lei, bani alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, la care administrația publică locală a contribuit cu circa 1,1 milioane de lei. De noile condiții beneficiază, de asemenea, 34 de angajați ai grădiniței și aproximativ 250 de părinți.
Instituția a mai fost renovată anterior prin Programul „Satul European Expres”. Atunci au fost reabilitate blocul administrativ, grupurile sanitare, spălătoria, depozitele și cabinetul medical.

Prezent la eveniment, ministrul Vladimir Bolea a subliniat importanța investițiilor în infrastructura locală și în spațiile în care copiii își petrec primii ani de viață. Oficialul a menționat că dezvoltarea unei localități presupune investiții în mai multe domenii, astfel încât oamenii să beneficieze de condiții mai bune acasă, la școală, la grădiniță și în spațiile publice.
În contextul Zilei Profesorului, ministrul a transmis și un mesaj de apreciere cadrelor didactice pentru contribuția lor la educația și dezvoltarea copiilor.

Dănceni a beneficiat în ultimii ani și de alte proiecte de dezvoltare realizate prin programele guvernamentale. Prin Programul „Satul European”, ediția I, au fost construite peste 5,5 kilometri de rețele de canalizare și trei stații de pompare, ceea ce a permis conectarea a circa 200 de gospodării, 800 de locuitori și opt agenți economici.
Prin proiectul „Europa este aproape” au fost reconstruiți 550 de metri de drum și aproximativ 400 de metri de trotuare pe strada Podgorenilor, inclusiv cu marcaje și indicatoare, fiind îmbunătățit accesul către patru instituții publice.


 
Ultimele Știri
/ Acum 8 ore

Pedagogii sărbătoresc pe 5 octombrie Ziua profesională

/ Acum 8 ore

ANSP anunță noi cazuri de toxiinfecție alimentară la Florești. Numărul persoanelor afectate a ajuns la 63

/ Acum 8 ore

VIDEO // Maia Sandu, de Ziua Profesorului: „Vă mulțumim pentru munca pe care o faceți zi de zi pentru fiecare copil”

/ Acum 9 ore

Un șofer de 64 de ani a murit la Glodeni după ce a derapat cu mașina și s-a izbit de un copac

/ Acum 21 ore

FOTO // Preşedinta Maia Sandu, la Ziua Naţională a Vinului: „Vinul Moldovei devine mai bun și ajunge tot mai departe în lume”

/ Acum 21 ore

FOTO // Autoritățile intervin pentru a proteja alimentarea cu apă a 11 localități din raionul Leova

/ Acum 1 zi

FOTO // 56 de gunoiști stihinice, depistate de inspectorii de mediu în localitățile din țară

/ Acum 1 zi

FOTO // Un vânător din Cantemir a fost sancționat pentru deținerea muniției interzise la vânătoarea de fazan

/ Acum 1 zi

Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident produs la Onești, Hânceşti

/ Acum 1 zi

Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident produs pe traseul R6, în apropiere de Peresecina

/ Acum 1 zi

Avertizare meteo severă în Spania. Ambasada Republicii Moldova vine cu recomandări pentru cetățeni

/ Acum 1 zi

FOTO // Republica Moldova a stabilit un record Guinness cu cea mai mare viță-de-vie umană din lume

/ Acum 2 zile

Dronele care au intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova au lăsat cratere și fragmente pe suprafețe extinse

/ Acum 2 zile

Alerta de minare de la Aeroportul „Eugen Doga” nu s-a confirmat. Accesul pasagerilor în terminal a fost reluat

 


 
/ Acum 2 ore

Republica Moldova trebuie să-și sporească capacitatea antiaeriană în contextul incidentelor cu drone, susține premierul Vasile Tofan

/ Acum 3 ore

LIGA NAȚIUNILOR // Selecționerul Lilian Popescu și Nicky Cleșcenco, optimiști înainte de „meciul crucial” cu Slovacia. O victorie urcă „tricolorii” pe primul loc în grupă

/ Acum 3 ore

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, după reuniunea Consiliului de Asociere: „Reformele pe care le ducem la capăt se transformă în oportunități pentru dezvoltarea țării”

/ Acum 3 ore

Kaja Kallas: „UE și Moldova sunt mai puternice atunci când lucrează împreună”

/ Acum 3 ore

VIDEO // Vasile Tofan: „Obiectivul nostru este să finalizăm lucrările tehnice necesare pentru încheierea negocierilor până la începutul anului 2028 și să pregătim Moldova pentru statutul de membru până în 2030”

/ Acum 3 ore

Activitatea postului vamal Palanca-Maiaki-Udobnoe rămâne sistată. Polițistul de frontieră rănit se află în stare stabilă

/ Acum 3 ore

Republica Moldova avansează într-un ritm „impresionant” spre UE. Marta Kos: „Ne așteptăm să deschidem toate clusterele de negociere până la sfârșitul acestui an”

/ Acum 3 ore

Republica Moldova va primi o nouă tranșă de 157 de milioane de euro din Planul de Creștere: „Este responsabilitatea noastră să transformăm această oportunitate în rezultate pentru oameni”

/ Acum 3 ore

VIDEO // Comisia Europeană debursează 157 de milioane de euro pentru reformele din Moldova

/ Acum 3 ore

România condamnă incidentul produs în zona Palanca. Cristian-Leon Țurcanu: „Este o dovadă a consecințelor pe care războiul de agresiune al Rusiei îl are asupra securității R. Moldova”

Vezi mai multe