ro

 

Societate
02 Aprilie, 2026 / 05:06
/ 04 Decembrie, 2025

FOTO // Oraşul Criuleni are un bulevard pietonal modern și parc riveran revitalizat pentru comunitate

Locuitorii orașului Criuleni se pot bucura, începând de astăzi, de un bulevard pietonal modern și un parc riveran reamenajat, ca rezultat al proiectului de revitalizare urbană implementat de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, transmite MOLDPRES.

Evenimentul de recepție a lucrărilor a avut loc pe șantier și a reunit reprezentanți ai ADR Centru, ai Primăriei Criuleni, ai companiei antreprenoare Foremcons S.R.L., dirigintele de șantier, responsabili tehnici și membri ai serviciilor deconcentrate din raion.

„Proiectul „Reconstrucția bulevardului pietonal Mihai Eminescu și amenajarea parcului orășenesc riveran din or. Criuleni”, inițiat în vara anului trecut, și-a propus să transforme centrul orașului într-un spațiu sigur, atractiv și prietenos pentru comunitate. Astfel, au fost realizate: amenajarea a 2,27 hectare de spații verzi; amenajarea a 8.901 m² de traseu pietonal iluminat și pavat, potrivit pentru plimbări, alergare, ciclism și acces spre zonele sportive; construcția unui teren multi-sport; instalarea a peste 200 de piese de mobilier urban”, explică ADR Centru.

Valoarea totală a lucrărilor a fost de 14,35 milioane de lei, dintre care 11,57 milioane de lei au provenit din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), iar 2,78 milioane de lei au reprezentat contribuția autorităților locale.

Autoritățile subliniază că reconstrucția bulevardului și amenajarea parcului nu reprezintă doar o schimbare vizibilă în peisajul urban, ci și o investiție în viitorul orașului. Noile spații pietonale și verzi îmbunătățesc mobilitatea urbană, favorizează activitățile sociale și sportive și contribuie la creșterea calității vieții. De asemenea, se așteaptă ca aceste îmbunătățiri să stimuleze activitatea economică și să atragă noi investiții în regiune.

Proiectul a fost realizat de Guvernul Republicii Moldova, prin ADR Centru, cu finanțare din FNDRL, și marchează un pas important în procesul de modernizare și revitalizare a orașelor din țară.

Criuleni