ro

 

Societate
03 Noiembrie, 2026 / 19:54
/ Acum 1 oră

FOTO // Programul „Satul European” a finanțat renovarea gimnaziului din Dumbrăvița, Sângerei

Acoperișul gimnaziului „Valeriu Matei” din satul Dumbrăvița, raionul Sîngerei, a fost reparat capital, iar clădirea a fost dotată cu panouri fotovoltaice cu o capacitate de 30 kW. Lucrările, realizate în cadrul Programului Național „Satul European”, ediția a II-a, au costat peste 6,1 milioane de lei, dintre care peste 5,2 milioane au fost alocate din bugetul de stat, iar 920 de mii de lei au constituit contribuția primăriei, transmite MOLDPRES.

Clădirea gimnaziului a fost construită în anul 1978, iar acoperișul deteriorat provoca infiltrații de apă, umezeală și apariția mucegaiului în încăperi. Din această cauză, spațiile de la etajul al treilea nu mai puteau fi utilizate pentru activitățile școlare.

Prin proiectul „Reconstrucția acoperișului gimnaziului «Valeriu Matei», cu includerea măsurilor de eficiență energetică”, a fost reparat capital acoperișul și termoizolat podul clădirii. Totodată, au fost instalate burlane pentru evacuarea apelor pluviale și un sistem nou de ventilare, au fost curățate canalele de ventilație existente și au fost efectuate lucrări de consolidare și protecție a zonei din jurul fundației.

Pe acoperiș au fost montate panouri fotovoltaice cu o capacitate de 30 kW, care vor produce energie electrică din surse regenerabile. Potrivit primarului comunei Dumbrăvița, Ion Porcescu, măsurile de eficiență energetică ar putea reduce cu cel puțin 50% cheltuielile instituției pentru energia electrică.

„De mai mulți ani, acoperișul deteriorat ne crea mari probleme. Când ploua, apa pătrundea în clădire, în încăperi era umezeală, iar unele săli nu mai puteau fi folosite. Ne-am dorit foarte mult să soluționăm această problemă, pentru ca elevii și profesorii noștri să aibă condiții bune de studii și de muncă”, a declarat primarul.

Edilul a menționat că, în urma lucrărilor, clădirea este mai bine protejată, iar elevii vor putea învăța în condiții mai bune. De asemenea, acesta a mulțumit Guvernului și partenerilor implicați în realizarea proiectului.

Lucrările au început în august 2025 și au fost finalizate, urmând să fie efectuată procedura de recepție. De condițiile îmbunătățite vor beneficia 160 de elevi și 36 de angajați ai gimnaziului.

Potrivit Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, în cadrul Programului Național „Satul European”, ediția a II-a, sunt implementate 94 de proiecte de reabilitare a instituțiilor de învățământ, dintre care 72 au fost finalizate. Acestea vizează 53 de grădinițe, 34 de gimnazii, patru licee și trei școli de arte. De investiții vor beneficia 19.324 de copii și 3.381 de angajați.

În prima ediție a Programului „Satul European” au fost reabilitate 107 instituții de învățământ: 56 de grădinițe, 14 licee și 37 de gimnazii. Prin Programul „Satul European Expres” au fost modernizate alte 34 de instituții: 25 de grădinițe, două licee, șase gimnazii și o școală de arte.

În total, prin cele două programe au fost modernizate 141 de instituții de învățământ, de care beneficiază 22.596 de elevi și 2.366 de angajați.

Sângerei

 
Ultimele Știri
/ Acum 11 ore

Ploaia și vizibilitatea redusă, pericole pentru șoferi. Recomandările Poliției

/ Acum 11 ore

Încă un procuror delegat la Procuratura Anticorupție a picat evaluarea externă

/ Acum 20 ore

Gazele rusești și promisiunile privind prețul mic. Ce spune ministrul Energiei, Dorin Junghietu

/ Acum 22 ore

METEO // Ploi în mai multe regiuni ale țării pe 3 noiembrie

/ Acum 1 zi

Republica Moldova ar putea acoperi un sfert din consumul de gaze din Neptun Deep. Ministrul Dorin Junghietu: „Costurile mai mici se vor reflecta în tarife"

/ Acum 1 zi

FOTO // Investiții în drumuri, școli și energie verde în trei localități din raionul Strășeni

/ Acum 1 zi

Două cazuri de transportare a valutei nedeclarate, depistate la Aeroportul Chișinău

/ Acum 1 zi

Republica Moldova și România își consolidează experiența de elaborare și evaluare a examenelor naționale

/ Acum 1 zi

FOTO // Cooperarea moldo-română în domeniul apărării va fi extinsă

/ Acum 1 zi

FOTO // Memoria istorică și patrimoniul cultural, punți de colaborare între AȘM și Mitropolia Basarabiei

/ Acum 1 zi

VIDEO // O femeie, reținută în flagrant într-un dosar de escrocherie de peste un milion de lei

/ Acum 1 zi

Peste 14.300 de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută

/ Acum 1 zi

FOTO // Perdele forestiere de 132 de hectare, reabilitate în trei sate din raionul Orhei

/ Acum 1 zi

Percheziții la Ștefan Vodă. Un bărbat este cercetat pentru deținerea ilegală a armelor și munițiilor