ro

 

Societate
18 Septembrie, 2026 / 15:49
/ Acum 1 oră

FOTO // Un proiect de 39,7 milioane de lei pentru extinderea alimentării cu apă în raionul Glodeni se apropie de final

Lucrările de construcție și montaj pentru extinderea serviciilor publice de alimentare cu apă potabilă din râul Prut în raionul Glodeni se apropie de final. Investiția va extinde infrastructura regională de alimentare cu apă și va îmbunătăți accesul la apă potabilă pentru aproximativ 22 000 de locuitori, peste 60 de instituții publice și circa 150 de agenți economici, transmite MOLDPRES.

Proiectul este finanțat de Guvernul Republicii Moldova prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), cofinanțat de beneficiari și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord.

Reprezentanții ADR Nord au participat joi, la Consiliul Raional Glodeni, la o ședință de lucru cu reprezentanți ai Cancelariei de Stat, autorităților publice locale beneficiare, dirigintele de șantier și reprezentanții antreprenorului. Discuțiile au vizat gestionarea și funcționarea viitorului serviciu regional de alimentare cu apă potabilă în localitățile beneficiare.

Ulterior, participanții au efectuat o vizită de monitorizare pe șantier, unde au evaluat progresul lucrărilor, respectarea graficului de execuție și calitatea intervențiilor. Vizita s-a încheiat la stația de pompare a apei din râul Prut, construită în satul Bisericani în cadrul unei etape anterioare a proiectului.

„În cadrul actualei intervenții au fost construiți toți cei 22 de kilometri de apeduct magistral prevăzuți în proiect. Totodată, au fost instalate două turnuri de înmagazinare a apei în satul Clococenii Vechi și două rezervoare supraterane în apropierea Stației de tratare a apei din preajma comunei Balatina. La Stația de tratare a apei din Balatina a fost instalat și un bloc suplimentar de tratare, cu o capacitate de 50 de metri cubi pe oră. În prezent, sunt în faza finală lucrările de construcție a stației de pompare și clorinare”, explică ADR Nord.

În perioada următoare, antreprenorul urmează să finalizeze lucrările de amenajare a teritoriului și să planteze arbori în zonele verzi prevăzute în proiect.

Potrivit sursei citate, în anul 2025, în satul Fundurii Noi au fost finalizate lucrările de construcție și montaj a 2 334 de metri de rețele interioare de alimentare cu apă, precum și amenajarea platformelor A și B. Intervenția a fost necesară pentru finalizarea infrastructurii construite anterior și pregătirea acesteia pentru punerea în funcțiune.

„Odată cu finalizarea proiectului, infrastructura extinsă de alimentare cu apă va deservi localitățile Clococenii Vechi, Cajba, Dușmani, Hâjdieni, Fundurii Noi și orașul Glodeni. Valoarea totală a proiectului constituie 39,7 milioane de lei, dintre care 35,7 milioane de lei sunt alocate din sursele FNDRL, iar circa patru milioane de lei reprezintă contribuția beneficiarilor”, indică ADR Nord.

Proiectul „Extinderea serviciilor publice locale de asigurare cu apă în raionul Glodeni” reprezintă o continuare a primei etape a investiției pentru construcția sistemelor de alimentare cu apă în localitățile din lunca râului Prut.

În cadrul primei etape, cu o valoare totală de 37,6 milioane de lei, au fost construite stația de pompare a apei din râul Prut din satul Bisericani, 9,36 km de apeduct magistral Prut–Balatina, Stația de tratare a apei din Balatina, cu o capacitate de 50 de metri cubi pe oră, precum și 10,71 km de conducte de aducțiune către localitățile Cuhnești și Balatina.

Glodeni

 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Centrul pentru adolescenți cu autism și boli rare din municipiul Chișinău va fi renovat

/ Acum 1 zi

Bugetul asigurărilor sociale de stat depășește 52,8 miliarde de lei după rectificare. Pentru cine vor fi alocați banii

/ Acum 1 zi

FOTO // 129 de arbori, tăiați ilegal într-o fâșie forestieră din raionul Drochia

/ Acum 1 zi

Șoferul implicat în accidentul mortal de la Sadaclia a fost identificat

/ Acum 1 zi

În ultimele 24 de ore, nu au fost înregistrate cazuri noi de escrocherie telefonică

/ Acum 1 zi

VIDEO // Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Controalele privind lemnul vor viza tăierile, transportul și comercializarea ilegală, nu gospodăriile”

/ Acum 1 zi

Lucrătorii din sfera protecției sociale, felicitați în plenul Parlamentului

/ Acum 1 zi

Moldexpo va găzdui Expoziția „MoldMedizin & MoldDent 2026”: experți din peste 100 de companii și consultații medicale gratuite

/ Acum 1 zi

Un bărbat din sudul țării va ajunge pe banca acuzaților după ce ar fi vândut peste 300.000 de țigări cu timbre false

/ Acum 1 zi

DOC // Noile reguli privind ajutorul de stat, publicate în Monitorul Oficial

/ Acum 1 zi

Republica Moldova și România vor găzdui Conferința ministerială a spațiului european al învățământului superior

/ Acum 1 zi

Cinci păsări protejate, omorâte într-o singură zi la Râșcani. Poliția a deschis o anchetă

/ Acum 1 zi

Trei tentative de transportare ilicită a bunurilor, depistate pe Aeroportul Internațional Chișinău

/ Acum 1 zi

Un bărbat a fost salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână de șapte metri, la Dondușeni