Gala Colaborării și Inovării la USM. Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a marcat 45 de ani de activitate
Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova (USM) a celebrat 45 de ani de la fondare printr-o Gală de Colaborare și Inovare, eveniment care a reunit cadre didactice, parteneri instituționali, instituții media și absolvenți. În cadrul ceremoniei, tinerii jurnaliști au depus jurământul pentru adevăr, iar partenerii facultății au fost distinși cu diplome de recunoștință, transmite MOLDPRES.
Rectorul USM, Igor Șarov, a apreciat activitatea corpului didactic și rolul facultății în formarea profesioniștilor din domeniu, subliniind contribuția partenerilor instituționali.
„Pentru universitate, aniversarea a 45 de ani a Facultății de jurnalism și științe ale comunicării reprezintă o adevărată sărbătoare și un motiv de mândrie, pe care îl putem citi în ochii colegilor. Echipa facultății este una de excepție, formată din adevărați specialiști ai cuvântului. Mă mândresc cu această facultate, iar succesele ei sunt vizibile datorită efortului comun al tuturor partenerilor, în special al Guvernului României”, a declarat Igor Șarov.
Totodată, rectorul a evidențiat sprijinul oferit de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova în dezvoltarea și modernizarea procesului educațional al USM.În cadrul Galei, instituțiile și organizațiile care au contribuit, de-a lungul anilor, la consolidarea unui mediu academic competitiv, inovativ și conectat la cerințele industriei media au primit Diplome de Onoare. Printre acestea s-a numărat și Agenția MOLDPRES, care și-a reiterat disponibilitatea de a primi studenți ai facultății în stagii de practică.
„Noi am știut întotdeauna că mediul profesional este principalul beneficiar, dar și evaluator al muncii și efortului pe care le depune facultatea în procesul de predare și evaluare, totul pentru ca tinerii noștri să își dorească să rămână în domeniu. Evenimentul de astăzi este organizat pentru a mulțumi mediului profesional pentru relațiile de parteneriat construite de-a lungul anilor și pentru deschiderea de a angaja studenții noștri în instituțiile media în raport cu spațiul mediatic”, a declarat Victoria Bulicanu, decanul Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării.
Guvernatoarea Băncii Naționale, Anca Dragu, a menționat că investiția în „spiritul critic” este o investiție în cultura societății.
„Suntem bucuroși să dezvoltăm, alături de Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, proiecte care îi ajută pe tineri să înțeleagă economia și să transmită informații corecte și responsabile. Investiția în educație, în spirit critic și în jurnalism profesionist este, de fapt, o o investiție în cultura întregii societăți”, a afirmat guvernatoarea BNM.
Un moment central al evenimentului l-a constituit ceremonia de depunere a jurământului de către absolvenții facultății, viitori jurnaliști, comunicatori și specialiști multimedia. Tinerii și-au asumat în mod oficial valorile profesiei, rostind angajamente precum:
„Promit să respect întotdeauna adevărul și dreptul publicului la informare corectă.”„Jur să nu denaturez faptele, să nu manipulez și să nu încalc principiile etice ale profesiei.”„Îmi asum misiunea de a servi interesul public, cu obiectivitate, onestitate și integritate.”
După depunerea jurământului, absolvenții au semnat Codul Deontologic al Jurnalistului, marcând simbolic angajamentul lor profesional.Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a fost înființată în cadrul USM în 1980. Facultatea este organizată în două departamente: Teoria și Practica Jurnalismului; Comunicare și Teoria Informării. Tinerii fac studii de licență și master.
În 2024, cu sprijinul financiar la Guvernului României, la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a fost creat Centrul de instruire în domeniul media „Gheorghe Asachi”.
Asociațiile de proprietari, mai greu de înființat: ce prevede noua lege
Sancțiuni mai aspre pentru traficul de droguri: proiectul aprobat de Guvern
Noi detalii în dosarul mitei de 400.000 de dolari: patru persoane, în custodia CNA
Rețea de contrabandă cu mașini, dejucată de oamenii legii. Opt persoane, inclusiv funcționari publici, reținute
Pescuitul în bazinele naturale ale Republicii Moldova este interzis începând cu 1 aprilie
ANSP: 51 de cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Drama basarabenilor: 75 de ani de la cel de-al treilea val de deportări staliniste din Republica Moldova
Start pentru înscrierea copiilor în clasa I: părinții pot depune dosarele
Din 1 aprilie, șoferii pot circula fără a include faza scurtă a farurilor pe timp de zi
Pensii și prestații sociale mai mari: de astăzi este aplicată indexarea de 6,84 la sută
Agenda evenimentelor, miercuri, 1 aprilie
METEO // Prima zi de aprilie aduce ploi și temperaturi de până la 15 grade Celsius
Consiliul Superior al Magistraturii a desemnat un nou reprezentant al societății civile în Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor
Averi de milioane de lei, descoperite în procesul de evaluare a judecătorilor
FOTO, VIDEO // Maia Sandu, în plenul Legislativului de la Riga: „Sprijinirea aderării Moldovei și apărarea democrației dumneavoastră sunt același act de rezistență. Suntem aproape de finalul acestui drum”
Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, la București: „Republica Moldova devine un motor de creștere economică în Europa de Sud-Est”
Campania „Masa Bucuriei”, cea mai longevivă inițiativă de solidaritate socială, lansată: „O chemare la bunătate și solidaritate”
Discursul Președintei Maia Sandu în Parlamentul Letoniei
BTA: Seminar pentru profesorii de limba bulgară organizat la Universitatea de Stat din Comrat din Găgăuzia
FOTO // Administrația Drumurilor a mobilizat utilajele pentru reparația sectoarelor degradate în sudul și centrul țării
Zonele rurale din R. Moldova vor fi promovate în cadrul unui parteneriat pentru dezvoltarea turismului
FOTO // Experiența Letoniei în transportul cu emisii zero și digitalizarea serviciilor va fi aplicată în Moldova
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ambasadoarea Suediei în Republica Moldova
Vicepremierul Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu ambasadorul Turciei la Chișinău. Extinderea colaborării în domeniile educației și culturii, pe agendă
Kremlinul îl somează pe Zelenski să renunțe „imediat” la Donbas
Secretara oficiului teritorial Bălți, soțul acesteia și o angajată din cadrul partidului „Șor” vor fi judecați pentru complicitate la acceptarea finanțării ilegale a formațiunii
Încasările Fiscului la buget, în creștere cu 12,7 la sută în trei luni din anul curent
Ministrul Dorin Junghietu: „Resursele financiare disponibile trebuie direcționate prioritar către modernizarea și extinderea rețelelor electrice”
VIDEO // Chișinăul va găzdui trei meciuri internaționale de rugby
Noi reguli pentru programele de master: persoanele exmatriculate pentru abateri grave nu vor putea fi restabilite la studii


