ro

 

Societate
14 Iulie, 2026 / 16:13
/ 04 Mai, 2026

Geniștii Armatei Naționale au neutralizat 113 obiecte explozive în luna aprilie

Pe parcursul lunii aprilie, echipele de geniști ale Armatei Naționale au desfășurat 20 de misiuni de deminare, în urma cărora au fost depistate și neutralizate 113 obiecte explozive pe teritoriul mai multor localități din Republica Moldova, comunică MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Apărării, intervențiile au avut loc în municipiul Chișinău și în raioanele Anenii Noi, Orhei, Strășeni, Ștefan Vodă, Leova, Criuleni, Dubăsari, Ungheni, Căușeni, Nisporeni, Ialoveni, Fălești și Cimișlia.

Obiectele explozive datează din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial și au fost descoperite în timpul lucrărilor de construcție și a activităților agricole.

Un caz cu grad sporit de risc a fost înregistrat în localitatea Grădinița, raionul Căușeni, în timpul reparației unui drum. În urma solicitării drumari­lor, geniștii militari au identificat două proiectile de artilerie de calibru 105 mm și 45 mm, o mină antitanc TM-46 și două grenade de mână RG-42.

Militarii reamintesc cetățenilor că, în cazul depistării unor obiecte suspecte sau muniții neexplodate, este strict interzisă atingerea sau manipularea acestora. Persoanele sunt îndemnate să apeleze imediat serviciul de urgență 112.

De la începutul anului, geniștii Armatei Naționale au executat 37 de misiuni de deminare, în cadrul cărora au fost neutralizate 130 de obiecte explozive de diferite tipuri.


 
Ultimele Știri
/ Acum 20 ore

VIDEO // Oportunități pentru absolvenții de gimnaziu: Peste 2.600 de locuri bugetare disponibile în învățământul dual

/ Acum 20 ore

SATUL EUROPEAN // Apă potabilă și un spațiu comunitar modern în comuna Grinăuți

/ Acum 21 ore

VIDEO // Tinerii profesori se pot înscrie până pe 17 iulie la concursul pentru ocuparea posturilor vacante

/ Acum 21 ore

FOTO // Au început lucrările la stația regională de epurare și extinderea canalizării din Nisporeni și Vărzărești

/ Acum 22 ore

Republica Moldova își pregătește specialiștii pentru provocările integrării europene, prin schimb de experienţă cu România

/ Acum 22 ore

Locuitorii capitalei ar putea achita mai mult pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare: furnizorul a depus la ANRE cerere de majorare a tarifului

/ Acum 22 ore

FOTO // Digitalizarea serviciilor publice la Ungheni va fi sprijinită de o expertă Microsoft din SUA

/ Acum 23 ore

Prima ședință de lucru prezidată de Mitropolitul Antonie: Activitatea pastorală și parteneriatele cu instituțiile, printre priorități

/ Acum 23 ore

Fermierii, îndemnați să ia măsuri împotriva atacurilor mistreților asupra culturilor agricole

/ Acum 23 ore

ANI a constatat o avere nejustificată de peste 300 de mii de lei în cazul unui fost vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău

/ Acum 1 zi

VIDEO // Inspectorii de mediu intensifică verificările în cazul deșeurilor descoperite în raionul Criuleni

/ Acum 1 zi

CSJ menține decizia CSM în cazul Ruxandei Pulbere. Fosta judecătoare nu a promovat evaluarea externă

/ Acum 1 zi

VIDEO // Încărcătura explozivă din drona căzută la Copanca a fost detonată controlat de geniștii Armatei Naționale

/ Acum 1 zi

Peste o sută de tentative de fraudă telefonică au fost prevenite în weekend. O victimă a pierdut aproape 150.000 de lei