Justiția din Moldova, aliniată standardelor europene: CSM la reuniunea de la Strasbourg
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) continuă dialogul cu instituțiile europene în vederea consolidării mecanismelor de executare a hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO). Recent, membrele CSM Ioana Chironeț și Aliona Miron au participat la reuniunea Consiliului Consultativ pe lângă Agentul Guvernamental al Republicii Moldova, desfășurată la Strasbourg, Franța, comunică MOLDPRES.
Reuniunea a avut drept scop principal armonizarea cadrului legislativ național și a practicilor judiciare cu standardele europene în domeniul protecției drepturilor omului, precum și identificarea soluțiilor eficiente pentru punerea în aplicare a hotărârilor CtEDO.
În cadrul discuțiilor, a fost evidențiat rolul autorității judecătorești în aplicarea jurisprudenței Curții Europene, fiind analizate soluțiile compensatorii propuse în procesul de revizuire alegislației. Totodată, participanții au discutat despre necesitatea instituirii unor remedii naționale eficiente, atât preventive, cât și compensatorii, pentru contestarea condițiilor improprii de detenție și a deficiențelor privind asistența medicală acordată persoanelor private de libertate.
Pe agenda reuniunii s-au regăsit și recomandările Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei în cauzele aflate sub supraveghere, precum și responsabilitățile statului în dosarele ce vizează violența în familie, din perspectiva practicii judiciare și a consolidării răspunsului instituțional.
Secretarul PP „Șor” din Rîșcani, condamnat la patru ani de închisoare pentru finanțare ilegală a partidului
Circulație în condiții de iarnă pe drumurile din nordul și centrul țării
USMF „Nicolae Testemițanu” a inaugurat noi laboratoare didactice și de cercetare în domeniul farmaceutic
Asistența medicală antirabică din Chișinău va fi descentralizată începând cu 1 ianuarie 2026
Agenda evenimentelor, miercuri, 24 decembrie
Veste bună pentru pasageri: curse suplimentare cu trenul Chișinău-Iași în perioada sărbătorilor
Meteorologii prognozează pentru miercuri ninsoare și lapoviță
VIDEO // Aprobat de Guvern: proceduri mai clare și mai sigure pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova
Curtea de Apel a menținut sentința de condamnare a unui fost deputat
Șase orașe au primit tractoare noi pentru deszăpezirea drumurilor și intervenții în caz de intemperii
Fotoreporterul MOLDPRES, Andrei Mardari, a primit titlul onorific „Om Emerit”: „E o notă pusă muncii mele”
Secretarul general al Guvernului: „Primăria Chișinău rămâne autoritatea competentă pentru finanțarea Serviciului „Asistență personală” la nivel municipal”
Sprijin pentru integrarea în UE: Danemarca oferă 2,8 milioane de euro sub formă de asistență tehnică pentru implementarea reformei justiției
ASP a câștigat la Curtea de Apel procesul privind achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte. Mircea Eșanu: „Lupta nu se oprește aici!” de peste 100 de milioane de lei
Crăciunul pe stil nou vine cu cele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani
Polițiștii îndeamnă părinții și copiii să respecte măsurile de siguranță în timpul vacanței de iarnă
Peste 900 de fulgi de nea croșetați, într-o expoziție la Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală
Zelenski prezintă un plan de pace în 20 de puncte, elaborat împreună cu SUA
CNAM a efectuat transferul pentru salariile medicilor rezidenți
Ultima ședință plenară din 2025 va avea loc pe 29 decembrie. Deputații vor discuta bugetul și proiecte de aliniere la UE
Republica Moldova va digitaliza piața farmaceutică: consultări publice cu autorități și experți
Noua Lege a cetățeniei Republicii Moldova a intrat în vigoare: cereri depuse exclusiv cu programare și reguli mai stricte de verificare
Un tânăr riscă închisoare pe viață pentru viol și omor
VIDEO//Construcții ilegale în centrul capitalei: CNA desfășoară percheziții
Percheziții într-un dosar de organizare ilegală a jocurilor de noroc. Persoanele riscă până la cinci ani de închisoare
Elevii pleacă în vacanța de iarnă
FOTO // Memorandum semnat la Chișinău. Poliția Națională și IGP din România vor consolida cooperarea în domeniul protecției martorilor
VIDEO // Artefacte arheologice din epoca romană și evul mediu timpuriu vor fi expuse la Muzeul din Tartaul
Două persoane, inclusiv un copil, au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon
Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră vor aplica un set de măsuri pentru fluidizarea traficului transfrontalier în perioada sărbătorilor de iarnă