Mândrie pentru Republica Moldova: președintele francez Emmanuel Macron a inaugurat un cenotaf în memoria lui Robert Badinter, personalitate cu origini din Republica Moldova
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a inaugurat recent un cenotaf în memoria lui Robert Badinter la Panthéon, mausoleul din centrul Parisului unde sunt omagiate cele mai mari personalități ale Franței. Monumentul este un gest de recunoaștere națională pentru una dintre conștiințele morale ale Europei, cu origini în Basarabia, prin familia sa venită din Telenești, Republica Moldova, comunică MOLDPRES.
Robert Badinter s-a născut la 30 martie 1928, la Paris, într-o familie evreiască originară din Basarabia. În 1942, tatăl său s-a numărat printre evreii deținuți de Gestapo în orașul Lyon, fiind deportat în lagărul de concentrare Sobibor, din Polonia, unde a murit.
De-a lungul carierei, Robert Badinter a fost avocat, profesor universitar și om politic, cunoscut mai ales pentru eforturile sale ca ministru al Justiției, care au condus la abolirea pedepsei cu moartea în Franța, lege promulgată la 9 octombrie 1981.
Între 1986 și 1995, a fost președinte al Curții Constituționale a Franței, jucând un rol-cheie în marile dezbateri juridice și morale ale statului francez. Badinter a rămas un simbol al luptei pentru demnitate, libertate și dreptate, promovând constant respectarea drepturilor omului și umanismul.
În 1989, Robert Badinter a vizitat Teleneștiul, orașul natal al familiei sale, într-o vizită discretă, fără fast, unde a comemorat mormântul bunicului său, Abraham Badinter.
În 2025, Franța i-a adus recunoașterea supremă, dedicându-i un cenotaf la Panthéon, alături de marile figuri ale națiunii: Voltaire, Rousseau, Victor Hugo, Émile Zola și Marie Curie.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, cenotaful în memoria lui Robert Badinter la Panthéon, mausoleul din centrul Parisului, este un gest de recunoaștere națională pentru una dintre conștiințele morale ale Europei, o personalitate cu origini din Republica Moldova.
„Robert Badinter, fost ministru al Justiției și fost președinte al Curții Constituționale a Franței, personalitate emblematică a luptei pentru demnitate, libertate și dreptate, își are originile în Basarabia, prin familia sa venită din Telenești. Rădăcinile sale moldovenești se regăsesc în formarea unui destin care a influențat decisiv istoria modernă a Franței și a Europei. Republica Moldova este mândră că numele ei se regăsește în parcursul unei personalități care a marcat istoric spațiul european”, se arată în comunicatul MAE.
Cenotaf este un monument ridicat în memoria unei persoane importante, chiar dacă trupul ei nu se află acolo. Este un mormânt simbolic, un loc de omagiu și comemorare pentru cineva care a avut o contribuție remarcabilă în istorie sau cultură.
Asociațiile de proprietari, mai greu de înființat: ce prevede noua lege
Sancțiuni mai aspre pentru traficul de droguri: proiectul aprobat de Guvern
Noi detalii în dosarul mitei de 400.000 de dolari: patru persoane, în custodia CNA
Rețea de contrabandă cu mașini, dejucată de oamenii legii. Opt persoane, inclusiv funcționari publici, reținute
Pescuitul în bazinele naturale ale Republicii Moldova este interzis începând cu 1 aprilie
ANSP: 51 de cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Drama basarabenilor: 75 de ani de la cel de-al treilea val de deportări staliniste din Republica Moldova
Start pentru înscrierea copiilor în clasa I: părinții pot depune dosarele
Din 1 aprilie, șoferii pot circula fără a include faza scurtă a farurilor pe timp de zi
Pensii și prestații sociale mai mari: de astăzi este aplicată indexarea de 6,84 la sută
Agenda evenimentelor, miercuri, 1 aprilie
METEO // Prima zi de aprilie aduce ploi și temperaturi de până la 15 grade Celsius
Consiliul Superior al Magistraturii a desemnat un nou reprezentant al societății civile în Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor
Averi de milioane de lei, descoperite în procesul de evaluare a judecătorilor
Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, la București: „Republica Moldova devine un motor de creștere economică în Europa de Sud-Est”
Campania „Masa Bucuriei”, cea mai longevivă inițiativă de solidaritate socială, lansată: „O chemare la bunătate și solidaritate”
Discursul Președintei Maia Sandu în Parlamentul Letoniei
BTA: Seminar pentru profesorii de limba bulgară organizat la Universitatea de Stat din Comrat din Găgăuzia
FOTO // Administrația Drumurilor a mobilizat utilajele pentru reparația sectoarelor degradate în sudul și centrul țării
Zonele rurale din R. Moldova vor fi promovate în cadrul unui parteneriat pentru dezvoltarea turismului
FOTO // Experiența Letoniei în transportul cu emisii zero și digitalizarea serviciilor va fi aplicată în Moldova
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ambasadoarea Suediei în Republica Moldova
Vicepremierul Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu ambasadorul Turciei la Chișinău. Extinderea colaborării în domeniile educației și culturii, pe agendă
Kremlinul îl somează pe Zelenski să renunțe „imediat” la Donbas
Secretara oficiului teritorial Bălți, soțul acesteia și o angajată din cadrul partidului „Șor” vor fi judecați pentru complicitate la acceptarea finanțării ilegale a formațiunii
Încasările Fiscului la buget, în creștere cu 12,7 la sută în trei luni din anul curent
Ministrul Dorin Junghietu: „Resursele financiare disponibile trebuie direcționate prioritar către modernizarea și extinderea rețelelor electrice”
VIDEO // Chișinăul va găzdui trei meciuri internaționale de rugby
Noi reguli pentru programele de master: persoanele exmatriculate pentru abateri grave nu vor putea fi restabilite la studii
VIDEO // Opt persoane, reținute pentru trafic de droguri. Polițiștii au ridicat cocaină și marijuana de peste 10 milioane de lei