Medicii de pe ambulanță au intervenit în 39 de cazuri de urgență provocate de temperaturile ridicate
Echipele de asistență medicală urgentă prespitalicească au intervenit, în perioada 29 iunie – 5 iulie 2026, în 39 de cazuri de insolație, provocate de temperaturile ridicate, comunică MOLDPRES.
Potrivit datelor Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, în perioada menționată, ambulanța a fost solicitat pentru 15.081 de persoane, dintre care 2.088 au fost copii. După acordarea ajutorului medical, 6.487 de pacienți, inclusiv 1.301 copii, au fost transportați la spital pentru îngrijiri specializate.
În aceeași perioadă, echipele de ambulanță au intervenit pentru 173 de cazuri de urgențe generate de agenți fizici, chimici și de mediu. Printre acestea s-au numărat 94 de cazuri de mușcături de animale și înțepături de insecte, 39 de cazuri de insolație și 37 de combustii.
Cele mai multe solicitări de ambulanță au fost înregistrate pentru urgențe cardiovasculare – 2.934 de cazuri, dintre care 46 cu sindrom coronarian acut. De asemenea, medicii au acordat primul ajutor în 2.161 de cazuri neurologice, inclusiv 208 accidente vasculare cerebrale, 1.715 cazuri traumatologice și 1.413 urgențe respiratorii.
Totodată, pe parcursul săptămânii trecute, echipele de asistență medicală urgentă au acordat ajutor în urma a 94 de accidente rutiere, soldate cu 122 de persoane afectate. Dintre acestea, 100 de pacienți, inclusiv 32 de copii, au fost transportați la spital.
Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a mai raportat 61 de solicitări pentru urgențe toxice, printre care 17 intoxicații cu medicamente, 13 cu alcool, patru cu monoxid de carbon, trei cu ciuperci și trei intoxicații cu droguri.
Medicii atenționează că insolația reprezintă o urgență medicală, iar recunoașterea promptă a simptomelor și intervenția rapidă pot preveni apariția complicațiilor severe. Semnele acesteia sunt temperatura corpului peste 40°C, dureri intense de cap, amețeli, greață și vărsături, confuzie, respirație rapidă și pierderea cunoștinței.
În cazul apariției acestor simptome, persoana trebuie mutată imediat într-un spațiu răcoros și bine ventilat, hidratată și răcită prin aplicarea compreselor reci sau prin alte metode de reducere a temperaturii corporale. Dacă starea pacientului este gravă sau simptomele persistă, este necesară solicitarea de urgență a ambulanței prin apelarea Serviciului 112.
O atenție sporită trebuie acordată copiilor, vârstnicilor, femeilor însărcinate și persoanelor care suferă de boli cronice, întrucât acestea prezintă un risc mai mare de a dezvolta complicații asociate expunerii la temperaturi extreme.
Pentru prevenirea insolațiilor, medicii recomandă consumul a cel puțin 2–3 litri de lichide pe zi, chiar și în lipsa senzației de sete, evitarea expunerii directe la soare în intervalul orar 11:00–16:00, purtarea hainelor lejere, din fibre naturale și în culori deschise, utilizarea pălăriilor și a ochelarilor de soare, evitarea consumului de băuturi alcoolice și a celor cu un conținut ridicat de cofeină.
VIDEO // Pompierii moldoveni au lichidat un nou incendiu forestier izbucnit în apropiere de Salonic
Atenție, călători! Trafic sporit în postul vamal Sculeni, pe direcția de ieșire din țară
VIDEO // Începe admiterea în universitățile din Moldova. Dan Perciun: „Burse mai mari și condiții mai bune pentru studenți”
Agenda evenimentelor luni, 27 iulie
Peste 175 de primării au aprobat amalgamarea voluntară, iar peste 85% dintre localitățile vizate sunt implicate în proces
Serviciile de stare civilă ale Ambasadei Republicii Moldova în Rusia, suspendate temporar în luna august
Trafic intens la ieșirea din R. Moldova prin postul vamal Sculeni. Călătorii sunt îndemnați să aleagă rute alternative
MOLDOVA SUNT EU // Departe de casă - aproape de Moldova. Snejana Teclia invită diaspora să descopere țara prin artă și povești
O minoră de 17 ani și-a pierdut viața într-un accident cu ATV-ul
Medicina sportivă și combaterea adicțiilor, noi direcții de colaborare între USMF și România
SATUL EUROPEAN // Condiții moderne și infrastructură europeană la Vișniovca, Cantemir
ADMITERE 2026 // USMF „Nicolae Testemițanu” anunță oferta educațională pentru admiterea 2026
Noi oportunități de cooperare turistică între R. Moldova și China. Ambasadorul Petru Frunze: „Dezvoltarea turismului onsolidează legăturile dintre oameni și dintre țări”
Persoanele vizate în acțiuni judiciare abuzive vor beneficia de protecție sporită
Kazahstanul a reluat exporturile de țiței prin conducta Caspian Pipeline Consortium
Un angajat al Ambasadei ruse la București a fost declarat persona non grata
VIDEO // Președinta Maia Sandu, despre redeschiderea centurii de ocolire a localității Slobozia Mare: „Vom continua să investim în drumuri mai bune, demne de o țară europeană”
Absolvenții, așteptați în învățământul profesional tehnic. MEC oferă indemnizații de până la 375 de mii de lei
FOTO // Peste 200 de copii de la Grădinița nr. 4 din Cahul vor beneficia de condiții moderne. Igor Grosu: „Vom ajunge să asigurăm astfel de condiții pentru toți copiii”
Cronica ARHIVELOR // Petru Baracci, legenda scenei și filmului moldovenesc
Control la Agenția Medicamentului după investigațiile din presă. Ministerul Sănătății va verifica gestionarea dosarelor și calitatea dispozitivelor medicale
Declarația pentru traversarea frontierei cu mijloace financiare ce depășesc 10 000 de euro poate fi depusă online
Ministerul Energiei consultă mediul de afaceri pentru stabilirea priorităților din sectorul energetic
Prețul gazelor naturale pe bursa europeană a scăzut cu peste 7%
Numărul operațiilor de cataractă a crescut cu peste 1100 în primul semestru al anului. Peste 8.000 de persoane au beneficiat de intervenții
Peste 3 500 de șoferi, documentați în zilele de odihnă pentru încălcări rutiere
Ministerul Finanțelor lansează o nouă rundă de subscriere a obligațiunilor de stat pentru populație
Noi garanții pentru investitori: Moldova va încheia acorduri bilaterale cu Suedia și Kazahstan
Măsuri suplimentare pentru asigurarea pieței cu motorină
UE ia în considerare o nouă abordare în ceea ce priveşte impunerea de sancţiuni împotriva Rusiei