Meteorologii prognozează pentru ziua de joi cer variabil și vreme fără precipitații
Meteorologii prognozează pentru ziua de joi, 16 iulie, cer variabil și vreme în general fără precipitații, comunică MOLDPRES.
Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, pentru intervalul 15 iulie, ora 21:00 – 16 iulie, ora 21:00, vântul va sufla din nord-vest, slab până la moderat.
Temperaturile minime nocturne vor oscila între +15 și +20 de grade Celsius, iar ziua valorile termice vor varia între +27 și +32 de grade Celsius.
În acest context, medicii şi salvatorii vin cu recomandări pentru populație în perioadele de caniculă: evitați expunerea prelungită la soare, mai ales între orele 11:00 și 18:00; hidratați-vă corespunzător: consumați cel puțin 2 litri de apă pe zi, chiar dacă nu simțiți senzația de sete; purtați haine ușoare, din materiale naturale, de culori deschise, și protejați-vă capul cu pălării sau șepci; evitați efortul fizic intens în aer liber în timpul orelor de vârf; nu lăsați copiii sau animalele de companie singuri în autoturisme, nici pentru perioade scurte; persoanele vârstnice și cele cu afecțiuni cronice trebuie să fie monitorizate atent în aceste zile.
Autoritățile îndeamnă cetățenii să rămână informați prin canalele oficiale și să ia măsuri pentru a preveni efectele negative ale temperaturilor extreme.
SATUL EUROPEAN // Grădiniță renovată, drum reabilitat și spații noi pentru sport în comuna Călinești, raionul Fălești
Autoritățile din R. Moldova și România investighează cazul permiselor de conducere găsite la o groapă de gunoi din Criuleni
Peste 406 mii de apeluri la ambulanță în șase luni. CNAMUP raportează creșterea numărului de solicitări
Ministerul Mediului propune interzicerea coroanelor funerare din plastic: proiectul este în consultări publice
Anatolie Nosatîi, despre drona căzută la Copanca: „Detectarea de către radare depinde de distanță, altitudine și particularitățile terenului”
Peste nouă mii de locuri bugetare vor fi oferite în universități în noul an de studii
Un bărbat din Edineț a fost condamnat la 18 ani de pușcărie pentru omorul unui adolescent cu dizabilități
FOTO // Peste 40 de mii de locuitori din Cimișlia vor beneficia de o Casă de Cultură modernizată
Escrocii au înșelat victime cu peste un milion de lei
Recrutarea în Armata Națională, în vizorul Avocatului Poporului după mai multe sesizări
Proceduri simplificate de admitere în universitățile din Republica Moldova pentru tineri refugiați din Ucraina
FOTO // Guvernul investește 90 de milioane de lei pentru alimentarea cu apă a 18 localități din raionul Sângerei
Spitalul Republican „Timofei Moșneaga” va neutraliza deșeurile medicale cu ajutorul unui echipament de ultimă generație
Patru grădinițe din Chișinău vor fi modernizate cu sprijinul Băncii Mondiale
ARMENPRESS: Statele Unite vor deține 74% din acțiunile companiei TRIPP Development Company, iar Armenia 26%. Guvernul aprobă proiectul de lege privind ratificarea acordului
Peste 82 de mii de cetățeni domiciliați în regiunea transnistreană sunt asigurați în sistemul medical al Republicii Moldova
Psihologii din Republica Moldova vor avea un colegiu profesional și un registru unic
FOTO // Salvatorii avertizează agricultorii asupra riscului de incendii în timpul recoltării cerealelor
Trei moldoveni au decedat în accidentul din Grecia, iar un copil de șapte ani luptă pentru viață. MAE întreprinde demersuri pentru repatrierea victimelor
VIDEO // Sistemul de irigare Crocmaz–Căplani va asigura apă pentru circa 2.500 de hectare de terenuri agricole din raionul Ștefan Vodă
Reforma APL, discutată de Vasile Tofan cu reprezentanții autorităților locale: „Trebuie să venim cu soluții axate pe realitățile din teren”
Viticultorii din țară, invitați la Cojușna, Ustia și Chișinău, pentru a analiza soluțiile unui pepinierit eficient
Serhii Korețki, numit prim-ministru al Ucrainei după votul Radei Supreme
Poliția: Niciun caz nou de fraudă telefonică în ultimele 24 de ore. Aproape 90 de tentative de escrocherie au fost dejucate
Peste 100 de funcționari publici, instruiți în aplicarea Analizei impactului de reglementare
Ministrul în exercițiu al Energiei explică impactul crizei din Orientul Mijlociu asupra evoluției prețurilor la resurse energetice
Opt localități din centrul țării intră în etapa de proiectare, în urma a noi investiții germane în infrastructura de apă
Un tânăr este cercetat pentru corupere activă după ce ar fi oferit 400 de euro unor polițiști. În mașină au fost găsite indicatoare rutiere
Proiectul „Energocom” privind noile prețuri la gaze, publicat de ANRE pentru propuneri și consultări publice
Cronica ARHIVELOR // Veronica Garștea, prima femeie dirijor din Republica Moldova și simbol al artei corale