ro

 

Societate
25 Iunie, 2026 / 13:43
/ Acum 2 ore

Ministerul Educației a publicat rezultatele sesiunii de bacalaureat. Rata de promovare a crescut

Ministerul Educației și Cercetării a făcut publice rezultatele preliminare ale sesiunii de bacalaureat 2026, care indică o creștere a ratei de promovare față de anii precedenți. Potrivit datelor prezentate, 75,4% dintre candidații care au susținut examenul au promovat toate probele, comparativ cu 72,36% în 2025 și 69,38% în 2024, a anunțat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, transmite MOLDPRES.

Peste 18 mii de candidați au susținut în acest an examenul național de bacalaureat, iar rezultatele preliminare arată o tendință de creștere a performanțelor.

„Avem motive reale de optimism și de încredere. Este al treilea an deja când rata de promovare la examenul de bacalaureat este în continuă creștere. Dacă în 2024 rata de promovare era în jur de 69,4%, în acest an ea a ajuns la 75,4%. Asta înseamnă că trei din patru elevi care au susținut examenul, fie absolvenți de liceu, fie absolvenți de colegiu, fie restanțieri din anii precedenți, au reușit din prima să obțină nota minimă necesară pentru a promova toate examenele la care au participat”, a declarat Dan Perciun.


Rezultatele preliminare arată și o creștere a numărului elevilor cu performanțe înalte. Peste 4.800 de candidați au obținut medii mai mari de 8, iar aproximativ 1.500 au înregistrat medii peste 9. Totodată, 85 de absolvenți au obținut media 10 la examenul de bacalaureat, fiind cel mai mare număr de candidați care ating această performanță.

Dan Perciun a evidențiat și rezultatele obținute la proba de matematică pentru profilul real, unde rata preliminară de promovare a ajuns la 69%, față de 66% anul trecut.

„În acest an avem mai mulți elevi, inclusiv la profilul real matematic, care au reușit să scrie examenul din prima decât în anii precedenți. Rezultatele ne arată că itemii considerați mai dificili, inclusiv itemul 5 și itemul 10, au fost rezolvați într-o proporție mai mare în acest an decât în anii precedenți”, a spus Dan Perciun.


Un rezultat important al sesiunii de bacalaureat 2026 este faptul că nu a fost înregistrat niciun caz de fraudă. Pentru prima dată în ultimii zece ani, de la introducerea monitorizării video la nivel național, niciun candidat nu a fost eliminat din examen. 

Directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, a comentat și discuțiile privind dificultatea probei de matematică pentru profilul real. Datele prezentate arată că rata de promovare a crescut la 69%, cu trei puncte procentuale mai mult decât în anul precedent, iar mai mulți elevi au reușit să rezolve corect subiectele considerate mai dificile.  

„Rezultatele pe care le prezentăm astăzi sunt o radiografie reală a competențelor dobândite de elevi. Obiectivul nostru principal a fost și rămâne asigurarea unui mediu de evaluare corect, echidistant și transparent, în care fiecare elev să obțină nota pe care o merită cu adevărat. Faptul că notele medii au crescut la majoritatea disciplinelor ne confirmă că gradul de pregătire este pe o pantă ascendentă”, a subliniat Lilia Ivanov.

Rezultatele preliminare pot fi contestate de candidați, iar rezultatele finale ale sesiunii de bacalaureat 2026 vor fi anunțate după examinarea contestațiilor.


 
Ultimele Știri
/ Acum 20 ore

Un cetățean al Israelului a murit, iar alți patru au fost răniți într-un accident produs la Criuleni

/ Acum 20 ore

VIDEO // Un bărbat din capitală, reținut pentru circulația ilegală a substanțelor narcotice

/ Acum 21 ore

Un grup de militari din Armata Națională au participat la instruiri în județul Neamț din România

/ Acum 22 ore

VIDEO // Un autocamion cu combustibil a luat foc la Sângerei. Alte două mașini s-au ciocnit în fumul dens

/ Acum 23 ore

Garanții noi în muncă pentru părinți și îngrijitori de familie

/ Acum 23 ore

Un lot de ouă de găină, retras de pe piață. Consumatorii sunt îndemnați să returneze produsul în magazine

/ Acum 23 ore

Noi reglementări pentru utilizarea tehnologiilor avansate în tratarea cancerului

/ Acum 23 ore

Ministrul Sănătății, Emil Ceban, despre politica fiscală: „Accesul la medicamente este o prioritate a statului”

/ Acum 23 ore

Peste 12 mii de locuri bugetare în centre de excelență, colegii și școli profesionale. Planul de admitere, aprobat de Guvern

/ Acum 23 ore

Șoferul care a provocat moartea celor doi polițiști la Sângerei, reținut pentru 72 de ore

/ Acum 1 zi

Starea de alertă în sectorul energetic a încetat. CNMC: „Analiza indicatorilor de risc nu indică necesitatea prelungirii acesteia”

/ Acum 1 zi

Moldovenii între 18 și 55 de ani ar putea urma instruiri militare obligatorii. Anatolie Nosatîi: „Nu înseamnă că mâine vor merge la armată. Este o investiție în securitatea națională”

/ Acum 1 zi

FOTO // Republica Moldova și România au marcat centenarul aviației civile prin reconstituirea simbolică a rutei București–Chișinău

/ Acum 1 zi

Postul vamal Cahul, blocat temporar în urma protestelor organizate de fermieri