ro

 

Societate
03 Iunie, 2026 / 02:50
/ 26 Martie, 2026

Ministrul Mediului confirmă că sursa poluării pe Nistru a fost oprită, iar autoritățile sunt pregătite să intercepteze eventuale scurgeri din amonte

Sursa de poluare identificată pe râul Nistru a fost oprită, iar autoritățile monitorizează în continuare situația, inclusiv eventualele scurgeri care ar putea ajunge pe teritoriul Republicii Moldova. Declaraţia a fost făcută de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, după ședința de astăzi a Guvernului, transmite MOLDPRES.

Potrivit oficialului, verificările efectuate pe teritoriul ucrainean au confirmat încetarea deversărilor la sursă.

VIDEO // Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a inspectat Centrala de la Novodnestrovsk și a confirmat stoparea sursei de poluare pe râul Nistru

„Am fost la Novodnestrovsk pentru a mă asigura personal că sursa de poluare este oprită. Acest lucru s-a confirmat”, a declarat Gheorghe Hajder.

Ministrul a precizat că au fost efectuate și inspecții în amonte de Republica Moldova, unde au fost observate urme de poluare.

„Am făcut și o inspecție la râul Nistru, în amonte, și mai există mici pete de ulei care cel mai probabil urmează să ajungă în Republica Moldova, dar noi suntem deja pregătiți ca acestea să fie captate și extrase din Nistru”, a spus oficialul.

Referindu-se la originea poluării, Gheorghe Hajder a indicat că aceasta ar fi fost provocată de acțiuni asupra infrastructurii energetice din Ucraina.

„A fost un atac asupra infrastructurii energetice civile a Ucrainei, care a provocat scurgeri din echipamentele aflate la hidrocentrale. Substanțele au ajuns în fluviul Nistru, iar noi le-am captat și continuăm acest proces”, a afirmat ministrul Mediului.

În contextul crizei, oficialul a vorbit și despre măsurile analizate pentru asigurarea alimentării cu apă în municipiul Bălți.

„În municipiul Bălți există o serie de sonde subterane care ar fi putut fi utilizate în această criză și o parte din ele au fost utilizate”, a declarat acesta.

Ministrul a subliniat necesitatea unui mecanism clar de gestionare a acestor surse alternative.

„Trebuie să avem un mecanism foarte clar, atât pentru operatorii de apă, cât și pentru autoritățile publice locale, ca aceste sonde să fie întreținute și deservite în termen, astfel încât în situații similare să poată fi utilizate ca surse alternative pentru consumatori”, a rezumat Gheorghe Hajder.

Poluarea Nistrului s-a produs în urma atacului asupra Complexului Hidroenergetic Nistrean din Ucraina, în noaptea de 6 spre 7 martie, când exploziile au provocat deversări de uleiuri tehnice și produse petroliere în apă. La câteva zile distanță, pe 10 martie, contaminarea a fost confirmată și pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv prin analize de laborator care au indicat depășirea limitelor admisibile.

În consecință, mai multe localități din nordul țării, inclusiv municipiul Bălți și raioanele Soroca, Sângerei și Florești, au rămas fără apă potabilă timp de câteva zile, autoritățile fiind nevoite să sisteze alimentarea pentru a proteja populația.

După intervențiile tehnice și monitorizarea calității apei, autoritățile au anunțat reluarea livrării apei potabile, odată cu confirmarea că indicatorii de siguranță au revenit la valori normale.


 
Ultimele Știri
/ Acum 17 ore

Din luna iunie, copiii și tinerii cu diabet vor primi gratuit senzori pentru monitorizarea glicemiei

/ Acum 17 ore

Au început examenele de bacalaureat. Peste 3.100 de absolvenți susțin proba de BAC la Limba și literatura română pentru alolingvi

/ Acum 17 ore

În atenția transportatorilor și călătorilor: circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse va fi restricționată temporar în perioada 4-5 iunie

/ Acum 17 ore

La mulți ani, Italia! Drapelul italian, proiectat pe Muzeul Național de Istorie

/ Acum 17 ore

Un biciclist a fost lovit mortal în apropiere de Nicoreni, Drochia

/ Acum 17 ore

Alertă de călătorie în Japonia în contextul apropierii furtunii tropicale „Taifunul nr. 6”

/ Acum 19 ore

Republica Moldova a devenit al 40-lea stat membru al Organizației Europene de Brevete

/ Acum 1 zi

Cod galben de viituri și inundații locale pentru 2-3 iunie

/ Acum 1 zi

Poliția avertizează șoferii și pietonii după emiterea Codului galben de ploi puternice

/ Acum 1 zi

VIDEO // Copiii, întâmpinați la frontieră cu brățări și brelocuri reflectorizante

/ Acum 1 zi

Cod galben de ploi abundente și descărcări electrice pentru 2 iunie

/ Acum 1 zi

Incendiul de pe strada Lunca Bîcului din Chișinău a fost lichidat după intervenții pe parcursul nopții

/ Acum 1 zi

VIDEO // Speakerul Igor Grosu, mesaj de Ziua Copilului: „Voi sunteți cei care faceți lumea mai bună”

/ Acum 1 zi

Premierul Alexandru Munteanu: „Copiii sunt cel mai important viitor al Republicii Moldova”