Moldexpo găzduiește expoziția Kid’s Expo: evenimentul inaugurat cu cea mai mare pictură pe asfalt creată de copii
Expoziția Kid’s Expo a fost inaugurată astăzi la Centrul Internațional „Moldexpo” din capitală. Aceasta va putea fi vizitată până luni, 1 iunie, și include activități interactive, masterclass-uri, produse pentru copii, centre educaționale, surprize și programe de divertisment pentru întreaga familie, transmite MOLDPRES.
Evenimentul a debutat cu un moment special: lansarea celei mai mari picturi pe asfalt din Republica Moldova, realizată de copii, sub genericul „Pictăm viitorul Moldovei”.
Timp de patru zile, micii participanți vor transforma o hartă uriașă a țării într-o operă colectivă plină de culoare și imaginație. Începând cu ora 11:00, copiii au început să deseneze Moldova așa cum o văd ei — un loc al bucuriei, naturii, familiei și al zâmbetelor.
Potrivit organizatorilor, evenimentul își propune să transforme spațiul public într-o platformă de expresie liberă și colaborare, unde fiecare copil va contribui la o imagine comună a Moldovei de mâine – Moldova văzută prin optimism, creativitate și speranță.
În cadrul ceremoniei de deschidere, directoarea interimară a Moldexpo, Zinaida Popa, a subliniat importanța proiectelor care reunesc familiile și creează spații dedicate dezvoltării, inspirației și emoțiilor frumoase pentru copii.
Vizitatorii vor putea descoperi în cadrul expoziției jucării și cărți pentru copii, haine și încălțăminte, dulciuri și produse pentru cei mici, zone de activități și distracție, o atmosferă de poveste dedicată întregii familii.
Festivități dedicate ultimului sunet, organizate în școlile din țară. Anul de studii 2025-2026 a ajuns la final
Agenda evenimentelor, vineri, 29 mai
Vreme răcoroasă și fără precipitații pentru ziua de vineri
Declarație privind combaterea consumului de tutun, aprobată de Parlament
Număr record de elevi care vor primi nota „10” din oficiu la bacalaureat în 2026
Numărul plângerilor depuse la Consiliul pentru egalitate, în creștere în 2025: circa 400 de cereri recepționate anul trecut
Aproape două milioane de lei pierdute în urma fraudelor telefonice în doar 24 de ore
Curtea de Apel a menținut sentința în dosarul bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul
Condiții speciale de admitere și burse în valoare de 1200 de lei pentru elevii și studenții de etnie romă
Igor Grosu, apel către cetățeni după valul de escrocherii: „Vă rog frumos, fiți atenți și puneți întrebări”
Activele militare scoase din uz vor fi reevaluate și valorificate
FOTO // După aproape o săptămână de intervenții intense, riscul de inundații a scăzut în raioanele afectate de ploile torențiale. Celula de criză și tabăra operațională a IGSU și-au încheiat activitatea după stabilizarea situației în teren
Meteorologii au emis un nou Cod galben de intensificări ale vântului
Ministrul Educației, Dan Perciun: „Nu este nevoie de niciun referendum pentru a afla ce cred părinții și profesorii din Chișinău despre cei șase ani de administrare a școlilor din municipiu”
UE deblochează circa 15 miliarde de euro pentru Ungaria
Peste 40 de medicamente noi vor apărea în farmaciile din Republica Moldova
A început vacanța de vară: recomandările Poliției pentru copii și părinți
FOTO // Târgul locurilor de muncă, organizat la Chișinău. Ministra Natalia Plugaru: „Pentru Guvern, ocuparea forței de muncă reprezintă una dintre prioritățile esențiale”
ARMENPRESS: Armenia își reafirmă angajamentul pentru cooperarea în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice
Cronica ARHIVELOR // Vasile Badiu, personalitatea care a contribuit la valorificarea patrimoniului cultural
VIDEO // Piersicii și caisele s-au ieftinit în piețele din R. Moldova. Pe tarabe au apărut afinele
Mii de persoane, printre care elevi și tineri, au participat la Zilele Parlamentului
CSM a anunțat concurs pentru funcțiile vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție
Dmitri Medvedev amenință statele UE după incidentul cu drona prăbușită în România
ARBOM a semnat contractul de sponsorizare cu echipa de fotbal Levski Trakia
Spații moderne pentru copiii cu afecțiuni respiratorii. Secția de Pneumologie a Institutului Mamei și Copilului a fost renovată
VIDEO // Drona căzută la Galați: Consulul general al Rusiei la Constanța - declarat persona non grata
Un pensionar din Chișinău a rămas fără 2,1 milioane de lei după o fraudă telefonică
Exporturile de nuci ale Republicii Moldova depășesc 40 de milioane de dolari anual
Zelenski avertizează asupra unui nou atac masiv pregătit de Rusia împotriva Ucrainei