ro

 

Societate
27 Mai, 2026 / 20:18
/ 02 Aprilie, 2026

Moțiunea simplă asupra politicilor publice implementate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale a eșuat

Parlamentul a respins astăzi moțiunea simplă înaintată asupra politicilor publice implementate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale în domeniul politicii demografice, prevenirii și reducerii sărăciei și compensării costurilor la resursele energetice. Moțiunea a fost inițiată de 33 de deputați din opoziție, comunică MOLDPRES.

După mai mult de trei ore de dezbateri și luări de cuvânt, moțiunea a fost respinsă. Din cei 33 de inițiatori ai moțiunii, puțin peste 20 au fost prezenți la raportul prezentat de ministra Natalia Plugaru.

În fața deputaților, ministra a respins acuzațiile aduse în moțiune, precizând că cheltuielile statului pentru protecția socială, raportate la PIB, au crescut de la 10,9% în anul 2016 până la 15,3% în anul 2025, ajungând la suma de peste 54 de miliarde de lei.

„Creșterea reflectă un efort bugetar constant al Guvernului. Aceste date indică faptul că o pondere tot mai mare din economia națională este direcționată către sprijinirea cetățenilor, lucru care se întâmplă în pofida crizelor din ultimii 2-3 ani. Creșterea a continuat, iar acest lucru demonstrează că Guvernul a intervenit activ pentru a proteja veniturile și nivelul de trai al populației”, a declarat Natalia Plugaru.

Oficiala a subliniat că, pe lângă creșterea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat, autoritățile își propun să reducă deficitul înregistrat.

„O realizare importantă pe parcursul ultimilor patru ani este faptul că am reușit să micșorăm deficitul la bugetul asigurărilor sociale de la 5,4 miliarde de lei în anul 2023 la 3,6 miliarde de lei în anul 2026. Este un indicator foarte important, deoarece acest buget este cel care asigură pensiile, alocațiile și toate indemnizațiile destinate cetățenilor. De asemenea, a crescut rata de angajare a cetățenilor în câmpul muncii și am ridicat gradual salariul minim pe țară. Toate aceste componente au contribuit în mod direct la creșterea contribuțiilor în bugetul asigurărilor sociale”, a menționat Natalia Plugaru.

Ministra a precizat că, în ultima perioadă, autoritățile au venit cu mai mult sprijin pentru familiile tinere și este planificată deschiderea, în anul viitor, a peste 5.000 de locuri la creșă.

Plugaru a specificat că bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2026 prevede majorări la pensii, alocații și indemnizațiile oferite cetățenilor. Astfel, pensiile și prestațiile sociale au fost indexate cu 6,8% din 1 aprilie curent. Alocația la naștere a crescut până la 21.886 de lei. Aceasta urmează a fi oferită pentru aproximativ 36.000 de copii anual, iar peste 78.000 de copii de până la doi ani vor primi o indemnizație lunară de 1.000 de lei. Pentru protecția persoanelor cu dizabilități vor fi alocate 5,9 miliarde de lei (11,6%), iar protecția familiei și a copilului va depăși 4,9 miliarde de lei, în creștere cu 2,1% față de anul precedent.

Deputații din opoziția parlamentară au criticat activitatea Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Aceștia au cerut politici pentru creșterea natalității și pentru îngrijirea copiilor, menționând că în sate fiecare al doilea copil trăiește sub pragul sărăciei. Au cerut mai multe servicii asistate pentru persoanele cu dizabilități și politici revizuite privind îmbătrânirea.

Angela Cutasevici, deputată a Blocului „Alternativa”, a menționat că rata de natalitate a scăzut în ultimii ani. Aceasta a precizat că și rata sărăciei în rândul copiilor a ajuns la 34%. „Este nevoie de o regândire a politicilor de protecție socială.”

Nicolae Margarint, deputat din fracțiunea „Partidul Nostru”, a menționat că oamenii din localități le transmit deputaților că autoritățile „nu mai fac față”. Deputatul a declarat că va susține moțiunea asupra politicilor Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

După dezbateri și sesiunea de întrebări și răspunsuri, moțiunea a fost supusă votului, iar majoritatea deputaților s-au pronunțat împotriva acesteia, ceea ce a dus la respingerea documentului.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, o moțiune simplă poate fi inițiată de cel puțin 15 deputați și se adoptă cu votul majorității deputaților prezenți.

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, este așteptată în Parlament. Opoziția a depus o moțiune simplă


 
Ultimele Știri
/ Acum 9 ore

Cetățenii moldoveni, care au muncit legal în Canada, vor putea beneficia de prestații sociale

/ Acum 9 ore

Premierul Alexandru Munteanu solicită mobilizare continuă și sprijin pentru comunitățile afectate de ploile puternice

/ Acum 9 ore

Ministrul Sănătății, Emil Ceban: "Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” nu se închide și nu vor fi concedieri"

/ Acum 9 ore

FOTO // Angajații IGSU continuă intervențiile în zonele cu risc de inundații în urma precipitațiilor. Nivelul apei a scăzut în mai multe bazine acvatice

/ Acum 10 ore

FOTO // Programul „Curtea Europeană”. Locuitorii din sectorul Ciocana al capitalei vor beneficia de terenuri de joacă, zone verzi și infrastructură modernă

/ Acum 11 ore

DOC // Noi reguli pentru fertilizarea in vitro în Republica Moldova. Cine poate beneficia de procedură gratuit

/ Acum 11 ore

DOC // Modificările la Legea cetățeniei au fost publicate în Monitorul Oficial

/ Acum 18 ore

Agenda evenimentelor, miercuri, 27 mai

/ Acum 22 ore

Meteorologii prognozează pentru miercuri precipitații de scurtă durată și cer variabil

/ Acum 22 ore

FOTO // Programul EU4GenderEquality. Circa 3 000 de persoane, implicate în inițiative de promovare a egalității de gen și prevenire a violenței

/ Acum 23 ore

Procurorul Liliana Partole a fost audiată de Comisia de evaluare

/ Acum 1 zi

FOTO // Intervenții la Strășeni, Criuleni, Călărași și Ungheni. Angajații IGSU fortifică digurile de protecție în zonele cu risc de inundații

/ Acum 1 zi

O femeie a fost readusă la viață după un stop cardiac. Intervenție salvatoare a echipei de pe ambulanță din Mereni

/ Acum 1 zi

Bursele studenților vor fi majorate din 1 septembrie