ro

 

Societate
23 Iulie, 2026 / 13:07
/ 07 Aprilie, 2026

O mamă din Fălești va ajunge pe banca acuzaților după ce și-a maltratat propriul copil de trei ani

O femeie în vârstă de 23 de ani din raionul Fălești va fi judecată pentru violență în familie, după ce și-ar fi maltratat copilul în vârstă de trei ani, comunică MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii Generale, incidentul s-a produs la data de 24 noiembrie 2025. Femeia și-ar fi agresat copilul, lovindu-l cu o mătură peste față, iar ulterior minorul s-ar fi lovit cu capul de perete.

În urma examinării medicale, copilul a fost diagnosticat cu echimoze la nivelul feței și spatelui, fiind stabilite vătămări ușoare ale integrității corporale.

Din declarațiile martorilor reiese că femeia ar fi recurs și anterior la acte de violență asupra copilului, încercând ulterior să-l determine să nu dezvăluie cele întâmplate.

Faptele acesteia au fost încadrate juridic conform articolului 201¹ din Codul penal, care prevede pedepse ce pot include muncă neremunerată în folosul comunității sau închisoare de până la șase ani.


 
Ultimele Știri
/ Acum 18 ore

Instanțele vor putea utiliza mai larg e-Dosarul și ședințele prin videoconferință. CSM salută extinderea digitalizării în justiție

/ Acum 18 ore

FOTO // Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

/ Acum 19 ore

FOTO // O investiție a Băncii Mondiale aduce apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești

/ Acum 19 ore

VIDEO // Doi tineri, reținuți pentru escrocherii. Victimele au fost prejudiciate cu peste 200 000 de lei

/ Acum 20 ore

Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei. Ministra Natalia Plugaru: „Guvernul va iniția discuțiile cu sindicatele și patronatele”

/ Acum 20 ore

Mitropolia Basarabiei și Ambasada României discută noi direcții de cooperare în domeniul culturii, educației și patrimoniului

/ Acum 21 ore

Ministrul Mediului: „Nu există risc de a rămâne fără apă, însă scăderea Nistrului afectează infrastructura de captare”

/ Acum 22 ore

FOTO // Noul ministru al Sănătății, Alexandru Gasnaș, și-a început mandatul. Premierul Vasile Tofan i-a cerut accelerarea proiectelor medicale majore

/ Acum 22 ore

Alertă ANSP: Trei loturi de șervețele umede neconforme din cauza contaminării microbiologice au fost retrase de pe piață

/ Acum 23 ore

Reforma fiscală nu va viza produsele farmaceutice, afirmă premierul Vasile Tofan

/ Acum 23 ore

Partidul „Șansă” va fi dizolvat, iar activitatea altor trei formațiuni va fi limitată

/ Acum 23 ore

CSM a numit un nou inspector-judecător și a constatat nepromovarea evaluării externe a unui candidat la CSJ

/ Acum 23 ore

Un bărbat din Șoldănești, condamnat la 10 ani de închisoare pentru trafic de droguri

/ Acum 1 zi

Tentativă de fraudă din numele Ministerului Justiției. Autoritățile îndeamnă cetățenii să fie prudenți