ro

 

Societate
14 Iulie, 2026 / 20:37
/ 03 Aprilie, 2026

O serie de evenimente dedicate promovării dialogului intercultural vor fi organizate în contextul Zilei Internaționale a Romilor

O serie de evenimente dedicate promovării dialogului intercultural și identificării unor soluții sustenabile pentru incluziunea educațională și socială a comunității rome vor fi organizate în cadrul inițiativei „Săptămâna Romilor”. Aceasta a fost lansată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) în contextul Zilei Internaționale a Romilor, marcată anual pe 8 aprilie, informează MOLDPRES.

Astfel, Săptămâna Romilor a debutat joi, 2 aprilie, la Ștefan Vodă, cu conferința regională „Romii - cultură, identitate și incluziune în societatea modernă”. Evenimentul a fost organizat de Agenția Relații Interetnice a MEC, în parteneriat cu administrația Consiliului raional Ștefan Vodă, și a avut drept scop promovarea dialogului intercultural și identificarea unor soluții sustenabile pentru incluziunea educațională și socială a comunității rome.

Șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice al MEC, Ivan Duminica, a menționat că incluziunea educațională a copiilor romi reprezintă o prioritate pentru MEC.

„Prin măsuri concrete, precum acordarea burselor de merit, dezvoltarea programelor de sprijin și implicarea comunităților locale, contribuim la crearea unui sistem educațional mai echitabil și mai incluziv, care oferă fiecărui copil șanse reale de reușită”, a spus Ivan Duminica.

Pe parcursul Săptămânii Romilor, instituțiile de învățământ din întreaga țară desfășoară un spectru larg de activități educaționale și cultural-artistice menite să promoveze istoria, cultura și tradițiile romilor, să combată stereotipurile și prejudecățile și să încurajeze dialogul intercultural și respectul pentru diversitate etnică.

Astfel, în școli sunt organizate lecții tematice și ore deschise dedicate istoriei și contribuției romilor la patrimoniul cultural al țării noastre, eseuri, desen și creație artistică inspirate din cultura romă, spectacole artistice, recitaluri de muzică și dansuri tradiționale, ateliere interactive și dezbateri privind drepturile omului și combaterea discriminării etnice, proiecții de filme și documentare, precum și expoziții de artă și fotografie care reflectă identitatea romă.

Totodată, în unele instituții sunt organizate întâlniri cu lideri ai comunității rome, mediatori comunitari și educaționali, precum și reprezentanți ai organizațiilor obștești, care împărtășesc experiențe și exemple de bune practici privind incluziunea socială și educațională.

Conform datelor Ministerului Educației și Cercetării, în sistemul de învățământ general sunt încadrați 2.029 de elevi de etnie romă, dintre care 1.026 băieți și 1.003 fete. Începând cu anul 2023, elevii și tinerii romi beneficiază de burse de merit destinate învățământului liceal, profesional-tehnic și superior, în valoare de 1.200 de lei lunar. În anul de studii 2025-2026, numărul bursierilor a ajuns la 110. Scopul acestei inițiative este de a sprijini și de a încuraja participarea elevilor romi în sistemul de învățământ.


 
Ultimele Știri
/ Acum 22 ore

METEO // Ploi izolate și temperaturi de până la +30°C pe 14 iulie

/ Acum 23 ore

VIDEO // Ministerul Mediului investighează cele trei cazuri de poluare. Gheorghe Hajder: „Vinovații riscă cele mai dure sancțiuni”

/ Acum 1 zi

VIDEO // Oportunități pentru absolvenții de gimnaziu: Peste 2.600 de locuri bugetare disponibile în învățământul dual

/ Acum 1 zi

SATUL EUROPEAN // Apă potabilă și un spațiu comunitar modern în comuna Grinăuți

/ Acum 1 zi

VIDEO // Tinerii profesori se pot înscrie până pe 17 iulie la concursul pentru ocuparea posturilor vacante

/ Acum 1 zi

FOTO // Au început lucrările la stația regională de epurare și extinderea canalizării din Nisporeni și Vărzărești

/ Acum 1 zi

Republica Moldova își pregătește specialiștii pentru provocările integrării europene, prin schimb de experienţă cu România

/ Acum 1 zi

Locuitorii capitalei ar putea achita mai mult pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare: furnizorul a depus la ANRE cerere de majorare a tarifului

/ Acum 1 zi

FOTO // Digitalizarea serviciilor publice la Ungheni va fi sprijinită de o expertă Microsoft din SUA

/ Acum 1 zi

Prima ședință de lucru prezidată de Mitropolitul Antonie: Activitatea pastorală și parteneriatele cu instituțiile, printre priorități

/ Acum 1 zi

Fermierii, îndemnați să ia măsuri împotriva atacurilor mistreților asupra culturilor agricole

/ Acum 1 zi

ANI a constatat o avere nejustificată de peste 300 de mii de lei în cazul unui fost vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău

/ Acum 1 zi

VIDEO // Inspectorii de mediu intensifică verificările în cazul deșeurilor descoperite în raionul Criuleni

/ Acum 1 zi

CSJ menține decizia CSM în cazul Ruxandei Pulbere. Fosta judecătoare nu a promovat evaluarea externă