Pedepse înăsprite pentru abuzul sexual asupra minorilor. Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari: „Protecția copiilor presupune un efort coordonat”
Pedepsele pentru abuzul sexual asupra minorilor vor fi înăsprite și vor putea ajunge până la 20 de ani de închisoare. Modificările legislative ce vizează combaterea exploatării și abuzului sexual asupra minorilor au fost promulgate de șefa statului, Maia Sandu. Anunțul a fost făcut astăzi de ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, înainte de ședința Guvernului, comunică MOLDPRES.
Noile prevederi înăspresc sancțiunile pentru infracțiuni precum: producerea, distribuirea și deținerea materialelor ce conțin abuz sexual asupra copiilor; constrângerea unui copil la acte sexuale; determinarea sau constrângerea minorilor la acțiuni cu caracter sexual.
În cazurile în care victima are sub 14 ani, iar agresorul este membru de familie sau se află într-o poziție de autoritate, îngrijire ori responsabilitate, pedepsele pot ajunge până la 20 de ani de închisoare. De asemenea, Codul de procedură penală a fost modificat pentru a consolida protecția victimelor minore. Acestea vor beneficia de: acces mai rapid la asistență juridică; reducerea audierilor repetate; sporirea confidențialității procedurilor; extinderea măsurilor de sprijin pentru victime și familiile acestora.
Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, a subliniat că noile prevederi răspund angajamentelor Republicii Moldova de aliniere la standardele europene privind protecția copilului.
„Lansez un apel către toate autoritățile competente – organele de urmărire penală, instanțele de judecată și serviciile de asistență – să aplice noile prevederi cu maximă rigoare, profesionalism și responsabilitate, în strictă conformitate cu legea. Protecția copiilor presupune un efort coordonat, consolidat și implicarea tuturor instituțiilor relevante”, a declarat Vladislav Cojuhari.
Oficialul a precizat că Ministerul Justiției va monitoriza aplicarea noilor reglementări și va interveni legislativ ori de câte ori va fi necesar, în cooperare cu instituțiile statului și societatea civilă, având ca prioritate interesul copilului.
„Orice suspiciune de abuz trebuie semnalată. Prevenirea și combaterea acestui tip de infracționalitate presupun vigilență, implicare și reacție promptă”, a spus Vladislav Cojuhari.
De asemenea, Legea privind drepturile copilului a fost completată cu obligații suplimentare pentru stat, inclusiv organizarea campaniilor de prevenire a violenței, abuzului, neglijării și exploatării copiilor, precum și combaterea diseminării materialelor care promovează infracțiuni împotriva minorilor.
Un băiat de 15 ani a primit o nouă șansă la viață după un transplant hepatic de la donator viu
Peste 14 mii de persoane și-au găsit un loc de muncă cu sprijinul ANOFM. Ministra Natalia Plugaru: „Fiecare persoană angajată va avea un venit sigur și o șansă la o viață mai bună”
Doi concubini riscă până la 20 de ani de închisoare după ce ar fi omorât o femeie și i-ar fi furat bunurile
VIDEO // Pompierii moldoveni au lichidat un nou incendiu forestier izbucnit în apropiere de Salonic
Atenție, călători! Trafic sporit în postul vamal Sculeni, pe direcția de ieșire din țară
VIDEO // Începe admiterea în universitățile din Moldova. Dan Perciun: „Burse mai mari și condiții mai bune pentru studenți”
Agenda evenimentelor luni, 27 iulie
Peste 175 de primării au aprobat amalgamarea voluntară, iar peste 85% dintre localitățile vizate sunt implicate în proces
Serviciile de stare civilă ale Ambasadei Republicii Moldova în Rusia, suspendate temporar în luna august
Trafic intens la ieșirea din R. Moldova prin postul vamal Sculeni. Călătorii sunt îndemnați să aleagă rute alternative
MOLDOVA SUNT EU // Departe de casă - aproape de Moldova. Snejana Teclia invită diaspora să descopere țara prin artă și povești
O minoră de 17 ani și-a pierdut viața într-un accident cu ATV-ul
Medicina sportivă și combaterea adicțiilor, noi direcții de colaborare între USMF și România
SATUL EUROPEAN // Condiții moderne și infrastructură europeană la Vișniovca, Cantemir
Președinta Maia Sandu a prezidat ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană
GALERIE FOTO // Claca de odinioară a prins din nou viață în satul Văratic
Peste 100 de accidente rutiere cu implicarea bicicliștilor, înregistrate de la începutul anului. Poliția îndeamnă conducătorii să respecte regulile de siguranță
ARMENPRESS: Activitatea economică a Armeniei a crescut cu 7,9% în primul semestru al anului 2026
Concurs pentru localitățile care vor să îmbunătățească accesul la apă potabilă
CSM a anunțat concursuri pentru funcții vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție și curțile de apel
Kazahstanul a reluat exporturile de țiței prin conducta Caspian Pipeline Consortium
Un angajat al Ambasadei ruse la București a fost declarat persona non grata
VIDEO // Președinta Maia Sandu, despre redeschiderea centurii de ocolire a localității Slobozia Mare: „Vom continua să investim în drumuri mai bune, demne de o țară europeană”
Amalgamarea voluntară, susținută financiar de Guvern: 81 de primării au beneficiat de primul stimulent
Absolvenții, așteptați în învățământul profesional tehnic. MEC oferă indemnizații de până la 375 de mii de lei
FOTO // Peste 200 de copii de la Grădinița nr. 4 din Cahul vor beneficia de condiții moderne. Igor Grosu: „Vom ajunge să asigurăm astfel de condiții pentru toți copiii”
Cronica ARHIVELOR // Petru Baracci, legenda scenei și filmului moldovenesc
Control la Agenția Medicamentului după investigațiile din presă. Ministerul Sănătății va verifica gestionarea dosarelor și calitatea dispozitivelor medicale
Declarația pentru traversarea frontierei cu mijloace financiare ce depășesc 10 000 de euro poate fi depusă online
Ministerul Energiei consultă mediul de afaceri pentru stabilirea priorităților din sectorul energetic