ro

 

Societate
14 Iulie, 2026 / 04:44
/ 01 Aprilie, 2026

Pensia alimentară, obligatorie: sancțiuni mai dure pentru părinții restanțieri

Părinții care se eschivează sau refuză să achite pensia de întreținere a copiilor ar putea risca sancțiuni mai dure, inclusiv arest contravențional sau muncă neremunerată în folosul comunității. Prevederile se regăsesc într-un proiect de lege examinat astăzi de Comisia juridică, pentru numiri și imunități a Parlamentului, comunică MOLDPRES.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de un grup de deputați din Fracțiunea Partidul Acțiune și Solidaritate și are ca obiectiv alinierea cadrului normativ la standardele internaționale privind protecția drepturilor copilului și combaterea violenței în familie.

Potrivit proiectului, Codul contravențional ar urma să fie modificat, astfel încât neplata pensiei de întreținere să nu fie sancționată doar cu amendă. În aceste condiții, părinții care nu își onorează obligațiile ar putea fi sancționați cu arest contravențional de la 10 la 15 zile sau cu 45–60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității.

De asemenea, autorii propun aplicarea unor măsuri suplimentare, precum interdicția de părăsire a țării pentru persoanele care au restanțe la plata pensiei de întreținere. În același timp, copiii vor deveni beneficiarii direcți ai acestor plăți.

Inițiatorii proiectului invocă date statistice îngrijorătoare, potrivit cărora aproximativ 30.000 de copii din Republica Moldova nu beneficiază regulat de pensia de întreținere. Totodată, un număr semnificativ de dosare de executare înregistrează restanțe de luni sau chiar ani de zile.

Proiectul mai prevede ca instanțele de judecată să stabilească domiciliul copilului, ținând cont de mai mulți factori, inclusiv riscul de violență, relația cu fiecare părinte și necesitățile copilului. În cazul unui risc ridicat de violență în familie, contactul cu părintele agresor ar putea fi limitat pentru o perioadă de până la șase luni.

Totodată, instanța va stabili programul de întrevederi, care va fi pus în aplicare de executorul judecătoresc. Dacă minorul refuză participarea, părinții ar putea fi obligați să urmeze programe de consiliere și armonizare a relațiilor familiale.


 
Ultimele Știri
/ Acum 15 ore

Drona de la Copanca a căzut lângă o casă. Două persoane au fost evacuate

/ Acum 16 ore

Laboratoare de științe și clase de matematică din nouă școli model au fost modernizate și dotate cu echipamente de ultimă generație

/ Acum 16 ore

Numărul persoanelor care ne vizitează țara, în continuă creștere: peste 300 de mii de turiști în primul trimestru din 2026

/ Acum 17 ore

Incendiu într-un lan agricol din Tudora: șapte hectare de grâu au ars, alte 39 au fost salvate. IGSU avertizează asupra riscului incendiilor de vegetație

/ Acum 17 ore

Un avocat și un angajat al unei instanțe din Chișinău au fost reținuți după ce ar fi cerut peste 10 mii de euro mită

/ Acum 17 ore

Pompierii moldoveni pleacă în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor forestiere

/ Acum 18 ore

Două cadavre au fost descoperite în iazul din Dănceni, Ialoveni. Poliția încearcă să stabilească identitatea victimelor

/ Acum 18 ore

Bărbat prins pe Aeroportul Chișinău cu 28.000 de dolari nedeclarați, în timp ce încerca să părăsească țara

/ Acum 18 ore

CNA desfășoară percheziții la Judecătoria Chișinău într-un dosar de corupție

/ Acum 18 ore

Peste 4 300 de femei au fost consultate pentru prevenirea și depistarea timpurie a cancerului mamar în prima jumătate a anului curent

/ Acum 18 ore

Institutul Oncologic își consolidează competențele în radioterapie prin cooperare internațională cu sprijinul IAEA

/ Acum 19 ore

Începe sesiunea suplimentară de BAC: peste 2900 de candidați vor susține testele

/ Acum 19 ore

Peste 3490 de șoferi au comis încălcări în traficul rutier în zilele de odihnă

/ Acum 19 ore

Mii de pasageri tranzitează Aeroportul Internațional Chișinău, în plin sezon estival. Recomandările autorităților pentru o călătorie fără întârzieri