ro

 

Societate
03 August, 2026 / 21:14
/ 18 Iunie, 2026

Peste 8 mii de profesori își vor putea dezvolta competențele digitale: MEC lansează înscrierile la Programul DigiProf

Peste 8.000 de cadre didactice își vor putea dezvolta competențele digitale în cadrul unei noi etape a programului DigiProf. Instruirile sunt gratuite și se desfășoară în limbile română și rusă. Înscrierile au fost lansate astăzi de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), transmite MOLDPRES.

Programul este destinat cadrelor didactice din învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal, precum și mentorilor. Pentru fiecare grup de beneficiari au fost elaborate materiale didactice adaptate specificului fiecărei trepte de învățământ, în conformitate cu standardele europene DigCompEdu. Înscrierile pot fi efectuate pin completarea unui formular.

Inițiativa este lansată de MEC, cu sprijinul Uniunii Europene, fiind implementată de Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.

Potrivit datelor MEC, în perioada decembrie 2025 – mai 2026, alte peste 10.300 de cadre didactice au beneficiat de instruire în cadrul Programului „Inovații Digitale ale Sistemului Educațional din Republica Moldova”, implementat de UNICEF în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, cu sprijinul financiar al Parteneriatului Global pentru Educație.


 
Ultimele Știri
/ Acum 9 ore

FOTO // Echipa de pompieri din Republica Moldova a intervenit la un incendiu de vegetație în Grecia

/ Acum 10 ore

Clasamentul instituțiilor de învățământ, după media obținută la BAC: 129 de licee teoretice au o rată de promovare de 100%

/ Acum 10 ore

Geniștii Armatei Naționale au executat 11 misiuni de deminare în iulie. O dronă Gheran-2, printre obiectele neutralizate

/ Acum 10 ore

Zeci de hectare de vegetație, mistuite de flăcări. Pompierii au avut 41 de intervenții într-o zi

/ Acum 10 ore

FOTO // O grădiniță din Chișinău va fi modernizată cu sprijinul Băncii Mondiale

/ Acum 10 ore

Peste 70 de accidente rutiere cu implicarea trotinetelor, înregistrate de la începutul anului. Poliția îndeamnă conducătorii să respecte regulile de circulație

/ Acum 11 ore

Liliana Vițu a demisionat din funcția de președintă a Consiliului Audiovizualului

/ Acum 12 ore

Un bărbat a fost condamnat la închisoare după ce a agresat polițiști la Vadul lui Vodă

/ Acum 13 ore

Atenție, călători! Trafic intens la punctul vamal Sculeni pe sensul de ieșire din Republica Moldova

/ Acum 13 ore

Zilele Diasporei 2026 încep astăzi la Chișinău. Programul include Forumul Diasporei, evenimente pentru tineri și activități culturale

/ Acum 13 ore

Agenda evenimentelor, luni, 3 august

/ Acum 1 zi

Un bărbat a fost reținut după ce ar fi amenințat cu un pistol o femeie într-o piață din Strășeni

/ Acum 1 zi

Guvernul furnizează cinci motopompe pentru lucrările de la stația de captare a apei de la Vadul lui Vodă. Vasile Tofan: „Asigurarea cu apă a cetățenilor nu trebuie să fie un subiect de dezbatere și nu voi accepta politizarea acestuia”

/ Acum 1 zi

Ministerul Muncii extinde serviciile „Respiro”. Noi centre au fost deschise la Criuleni, Rezina și Cahul