ro

 

Societate
19 Septembrie, 2026 / 18:05
/ Acum 1 zi

Profesori și directori de școli din Republica Moldova vor efectua vizite de studiu în România și Estonia pentru schimb de experiență și bune practici

Cadre didactice și manageriale din 64 de instituții din Republica Moldova vor efectua vizite de studiu în România și Estonia, pentru a analiza experiența acestor țări în procesul educațional și a identifica practici care pot fi adaptate și aplicate în instituțiile noastre de învățământ, transmite MOLDPRES.

Vizitele vor fi efectuate în perioada septembrie–noiembrie 2026 și sunt parte a proiectului „Îmbunătățirea Calității Educației” (EQIP), finanțat de Banca Mondială și implementat de Ministerul Educației și Cercetării. Profesorii care se vor deplasa în România și Estonia activează în instituții beneficiare ale granturilor școlare EQIP.

Programul cuprinde 48 de rute în România pentru reprezentanții a 40 de instituții și cinci vizite în Estonia, la care vor participa 98 de reprezentanți din 29 de școli.

Participanții vor asista la lecții și activități în laboratoare, vor lua parte la ateliere și vor discuta cu profesori și manageri despre digitalizarea educației, dezvoltarea competențelor STEM, robotică, educație incluzivă, metode moderne de predare și evaluare, leadership și managementul schimbării.

În România, vizitele se desfășoară în școli, licee, colegii, universități și centre de excelență. Temele sunt adaptate proiectelor implementate de instituțiile beneficiare și vizează, între altele, programarea, predarea limbilor moderne, promovarea lecturii cu suport digital, mentoratul și sprijinirea elevilor cu dificultăți de învățare.

În Estonia, cele cinci vizite vor avea loc în perioada 22 septembrie-10 octombrie, la Tallinn și Tartu. Participanții vor studia experiența estoniană în domenii precum digitalizarea, incluziunea elevilor cu cerințe educaționale speciale, educația STEM/STEAM, robotica și dezvoltarea comunităților profesionale.

După revenirea în țară, fiecare instituție va elabora un plan de acțiuni și un portofoliu de soluții adaptate propriului proiect. Practicile preluate vor fi utilizate pentru modernizarea spațiilor educaționale, valorificarea echipamentelor și laboratoarelor, îmbunătățirea predării și sprijinirea elevilor.

Granturile acordate prin EQIP pot ajunge până la 36.000 de dolari pentru o instituție și susțin digitalizarea, dotarea laboratoarelor, activitățile STEM/STEAM, îmbunătățirea evaluării și consolidarea capacității instituționale.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Cinci centre de tineret vor beneficia de 500 mii de euro pentru dotări și suport tehnic

/ Acum 1 zi

FOTO // Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” s-a încheiat

/ Acum 1 zi

CNED a lansat înscrierile la concursul Moldova Eco Energetică, ediția 2026

/ Acum 1 zi

DOC  // Noi reguli pentru recunoașterea calificărilor profesionale obținute peste hotare. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial

/ Acum 1 zi

VIDEO // Bubuitură puternică auzită în zona Colonița. Poliția verifică mai multe localități

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, vineri, 18 septembrie

/ Acum 1 zi

Vreme fără precipitații, vineri, 18 septembrie. Temperaturile vor ajunge până la 26 de grade Celsius

/ Acum 1 zi

Doi judecători din completele anticorupție, audiați în cadrul evaluării externe

/ Acum 2 zile

Tinerii absolvenți de la pedagogie pot depune dosarele pentru ocuparea funcțiilor didactice vacante din școli și grădinițe

/ Acum 2 zile

UPDATE // Activitatea punctului de trecere a frontierei Palanca a fost reluată și se desfășoară în regim normal

/ Acum 2 zile

VIDEO // Un motociclist fără permis a ajuns la spital după ce a ignorat somația polițiștilor și a provocat un accident la Chișinău

/ Acum 2 zile

Centrul pentru adolescenți cu autism și boli rare din municipiul Chișinău va fi renovat

/ Acum 2 zile

Bugetul asigurărilor sociale de stat depășește 52,8 miliarde de lei după rectificare. Pentru cine vor fi alocați banii

/ Acum 2 zile

FOTO // 129 de arbori, tăiați ilegal într-o fâșie forestieră din raionul Drochia