
Programe și inițiative dedicate vârstnicilor, lansate de Guvern: Daniel Vodă: „Vom continua să elaborăm politici de sprijin”
Cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a transmis un un mesaj de apreciere și recunoștință tuturor oamenilor în etate pentru contribuția lor la dezvoltarea țării, precum și la dialogul între generații, transmite MOLDPRES.
„Astăzi, 1 octombrie, la nivel mondial este celebrată Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Cu acest prilej, Guvernul Republicii Moldova transmite un mesaj de apreciere și recunoștință tuturor vârstnicilor pentru contribuția lor la dezvoltarea socială, economică, culturală și politică a țării, precum și la dialogul între generații”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Totodată, Daniel Vodă a prezentat principalele programe și inițiative lansate de Guvern pentru susținerea vârstnicilor. Astfel, astăzi, Ministerul Muncii și Protecției Sociale organizează ceremonia de premiere a câștigătorilor concursului „Premiul Național pentru Vârstnici – o viață activă la orice vârstă”, ediția 2025. Evenimentul are drept scop promovarea îmbătrânirii active, implicării civice și recunoașterea performanțelor seniorilor în comunitate.
Tot astăzi are loc lansarea promoțiilor 2025-2026 ale Universității Vârstei a Treia la Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea „Alecu Russo” din Bălți și Universitatea „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul. „Acest program inovator, dezvoltat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, oferă seniorilor oportunități de educație continuă și socializare, ajutându-i să rămână activi și conectați la viața comunității”, a afirmat Daniel Vodă.
O altă inițiativă lansată în 2025 este programul de granturi mici pentru proiecte de îmbătrânire activă, la care participă organizații necomerciale din întreaga țară. Pentru această ediție, Guvernul a alocat din bugetul de stat suma de 1 milion de lei, destinată susținerii proiectelor sociale și comunitare.
„Guvernul va continua să elaboreze politici de sprijin și solidaritate pentru toate categoriile de vârstă, cu o atenție specială pentru seniorii care reprezintă un pilon important în dialogul intergenerațional și în viața socială a Republicii Moldova”, se arată în mesajul transmis de Executiv.
Potrivit datelor statistice, la începutul anului 2025, în Republica Moldova locuiau peste 616.000 de persoane cu vârsta de 60 de ani și peste, ceea ce constituie aproape 26% din totalul populației.
Ziua Națională a Vinului // Trafic suspendat în centrul Chișinăului. Modificări în circulația transportului public
Agenda evenimentelor, vineri, 3 octombrie
Fostul deputat Constantin Țuțu, reținut la frontieră și escortat la Chișinău
Ploile și temperaturile joase se mențin și pentru ziua de vineri
CNAM: Cheltuielile pentru sănătate au ajuns la 12,6 miliarde de lei, cu 1,2 miliarde mai mult ca anul trecut
Un băiat de 13 ani cu traumatism toracic a fost transportat de la Iași la Chișinău cu un elicopter SMURD
România va sprijini Moldova în procesul de digitalizare a sistemului judiciar
Un influencer din capitală va ajunge pe banca acuzaților după ce a înșelat rude și prieteni cu peste 4 milioane de lei.
Documente guvernamentale secrete din perioada sovietică, puse la dispoziția cercetătorilor
În capitală a fost dat start sezonului de încălzire
CEC a lăsat la discreția Curții Constituționale validarea mandatelor de deputat de pe lista partidului „Democrația Acasă”
METEO// Cod galben de ploi puternice, anunţat pentru sâmbătă
Infrastructura ucraineană de gaze a suferit pagube majore după ultimul bombardament rusesc. Ucraina a atacat o rafinărie în Ural
Post teritorial de pompieri voluntari deschis la Zubrești, Strășeni
Două vehicule s-au ciocnit frontal la Cantemir. Trei persoane au rămas blocate între fiare
Ministrul Dan Perciun, despre noua formulă de finanțare a grădinițelor: „Va aduce echitate și mai multe resurse pentru instituții”
Sistemul MIA Plăți Instant a depășit cifra de 750 de mii de utilizatori și aproximativ 13 milioane de tranzacții
Ploi cu descărcări electrice în luna octombrie: fenomen atipic, dar posibil în Republica Moldova
Comisia pentru decernarea Premiului Național a desemnat laureații ediției 2025
CNAS a efectuat finanțarea pensiilor și alocațiilor sociale pentru beneficiarii care dețin carduri bancare
ANTA atenţionează şoferii că vehiculele pentru transportul pasagerilor nu pot fi folosite pentru transportul mărfurilor
Facturi mai mici la energie pentru 3370 de familii care vor procura electrocasnice noi prin Programul EcoVoucher
Conferința DIALOG PRO-INDUSTRIE, cu agendă pentru modernizarea și competitivitatea economiei R. Moldova
Soluții digitale pentru antreprenori: 70% dintre serviciile publice destinate companiilor sunt disponibile online
Constantin Țuțu, plasat în izolator pentru traversarea iegală a frontierei Republicii Moldova