ro
Societate
31 Octombrie, 2025 / 03:26
/ Acum 8 ore

Progresele Republicii Moldova în domeniile educație, cultură și sport, prezentate la ședința Subcomitetului de Asociere

Progresele realizate de Republica Moldova în domeniile educație, știință și tehnologie, societate informațională, politici în domeniul audiovizualului, cultură, tineret și sport au fost prezentate la ședința Subcomitetului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, organizată de către Ministerul Educației și Cercetării, informează MOLDPRES.

La evenimentul desfășurat în format de videoconferință au participat reprezentanți ai Comisiei Europene, Ministerului Culturii, Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării și ai Consiliului Audiovizualului.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, reprezentanții Comisiei Europene au apreciat progresele înregistrate de Republica Moldova și au reiterat sprijinul constant al Uniunii Europene pentru atingerea obiectivelor stabilite.

Secretarul general al Ministerului Educației și Cercetării, Galina Rusu, a subliniat importanța acestei platforme de dialog care pune în valoare rezultatele obținute de Republica Moldova în domeniile vizate.

Principalele realizări în domeniul educației de la întrunirile de screening bilateral vizează investițiile în formarea cadrelor didactice, progresul în reforma curriculară, elaborarea Planului național pentru implementarea Garanției Europene pentru copii, precum și aderarea mai multor Centre de Excelență la Alianța Europeană pentru Ucenicie. Totodată, au fost înregistrate progrese semnificative în îmbunătățirea calității educației, revizuirea programelor de formare profesională (VET) și a celor din învățământul superior. 

În domeniul tineretului, principalele realizări includ finalizarea Legii privind voluntariatul, aprobată în primă lectură de Parlament, elaborarea Conceptului Sistemului Informațional al Cardului European de Tineret din Republica Moldova, aflat în prezent în proces de consultare publică, precum și dezvoltarea Foii de parcurs pentru implementarea Agendei Naționale Europene pentru Tineret. Reprezentanții Comisiei Europene și-au exprimat interesul pentru consultarea proiectului Legii voluntariatului, în vederea armonizării acesteia cu cadrul normativ european.

Totodată, Comisia Europeană a salutat adoptarea noii Legi privind educația fizică și sport, precum și organizarea în Republica Moldova a evenimentelor sportive în cadrul diferitelor inițiative europene. Comisia a mai încurajat implicarea activă a Republicii Moldova în acțiunile și programele europene dedicate promovării sportului și a unui stil de viață sănătos.

În domeniul cercetării, au fost prezentate progresele în implementarea recomandărilor Uniunii Europene pentru consolidarea sistemului național de cercetare și inovare, precum și angajamentul Republicii Moldova față de noile acțiuni incluse în Agenda 2025–2027 a Spațiului European de Cercetare. Participarea activă în programul Orizont Europa rămâne o prioritate strategică, Republica Moldova înregistrând rezultate pozitive și o prezență tot mai vizibilă în proiectele europene de cercetare și inovare.