ro

 

Societate
02 Aprilie, 2026 / 04:03
/ 03 Decembrie, 2025

Proiectele regionale, analizate și optimizate împreună cu preşedinţii de raion. Vladimir Bolea: „Doar colaborarea și transparența pot asigura dezvoltarea reală a regiunilor”

Reprezentanții autorităților locale din 32 de raioane, împreună cu directorii Agențiilor de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, Centru, Sud și UTA Găgăuzia, s-au reunit astăzi la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR)  la o masă rotundă dedicată dezvoltării regionale. Scopul întâlnirii a fost accelerarea proiectelor de dezvoltare în teritoriu și identificarea soluțiilor pentru optimizarea implementării acestora, transmite MOLDPRES.

În deschiderea reuniunii, vicepremierul Vladimir Bolea, şeful MIDR a subliniat importanța dialogului direct și constant cu autoritățile locale, pentru a identifica blocajele și a ajusta procesele astfel încât investițiile să avanseze într-un ritm predictibil.

„Autoritățile publice de nivelul II au un rol esențial în absorbția fondurilor. Împreună putem construi proiecte durabile care schimbă viața comunităților, folosind banul public corect, transparent și în interesul cetățeanului”, a declarat Vladimir Bolea.

Discuțiile au pornit de la analiza situației proiectelor regionale, evidențiind atât progresele, cât și zonele ce necesită accelerare.

„Printre aspectele abordate s-au numărat coordonarea tehnică dintre ADR, consiliile raionale și primării; procedurile de achiziții, avizare și modificări de proiect; lipsa inginerilor, proiectanților și a personalului tehnic; implicarea consiliilor raionale în accelerarea proiectelor; durabilitatea investițiilor și responsabilitățile beneficiarilor după finalizarea lucrărilor”, explică MIDR.

Participanții au împărtășit provocările întâlnite și bunele practici din raioanele unde proiectele au fost accelerate, evidențiind rolul esențial al cooperării dintre ADR și autoritățile locale. S-au discutat, de asemenea, soluții pentru gestionarea deficitului de specialiști, precum și mecanisme pentru consolidarea durabilității investițiilor.

În urma discuțiilor, au fost formulate câteva direcții comune de acțiune pentru perioada următoare.

„Este vorba de extinderea practicilor eficiente de coordonare la nivel național; simplificarea și clarificarea proceselor de achiziții și avizare; replicarea soluțiilor locale privind capacitatea tehnică în alte regiuni; implicarea activă a consiliilor raionale ca factor determinant al succesului; consolidarea durabilității investițiilor prin mecanisme clare și asumate. Reiterăm angajamentul ministerului de a menține un dialog permanent cu autoritățile locale și de a asigura avansarea proiectelor de infrastructură în beneficiul cetățenilor din toate regiunile Republicii Moldova”, rezumă Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.