Reforma administrativă continuă: reguli noi pentru amalgamarea localităților
Procesul de amalgamare voluntară a unităților administrativ-teritoriale (UAT) urmează să fie simplificat și adaptat mai bine nevoilor comunităților. O inițiativă legislativă în acest sens va fi propusă Parlamentului pentru examinare, comunică MOLDPRES.
Proiectul de lege a fost îmbunătățit în urma consultărilor cu primari și cetățeni. Noile prevederi au scopul de a reduce birocrația, astfel încât pentru inițierea procesului va fi necesară o documentație mai simplă, bazată pe o argumentare succintă și lista localităților implicate.
Totodată, localitățile care decid să se unească vor avea mai multă flexibilitate în alegerea centrului administrativ și a denumirii noii unități administrativ-teritoriale. De asemenea, este eliminată limita fixă de 25 de kilometri între localități, ceea ce ar facilita procesul de amalgamare voluntară.
Un alt element important al proiectului prevede menținerea serviciilor publice la nivel local, inclusiv prin Centrele unificate de prestare a serviciilor (CUPS), astfel încât cetățenii să nu fie nevoiți să se deplaseze la centrul administrativ al noii unități.
Modificările aduc și claritate în ceea ce privește organizarea administrativă: în localitățile amalgamate nu vor fi organizate alegeri anticipate până la scrutinul local din 2027.
Autoritățile susțin că scopul reformei este consolidarea administrațiilor locale și dezvoltarea comunităților. Până în prezent, două procese de amalgamare voluntară au fost finalizate, în orașul Leova și în comuna Călinești din raionul Fălești.
Potrivit datelor prezentate, 298 de comunități și-au exprimat interesul de a iniția un proces de amalgamare voluntară.
VIDEO // Cocaină ascunsă în tufișuri și lângă trotuare: patru traficanți, condamnați la până la 12 ani de pușcărie
Polițiștii vor participa la careurile solemne dedicate „Ultimului sunet”. Recomandările INSP
Festivități dedicate ultimului sunet, organizate în școlile din țară. Anul de studii 2025-2026 a ajuns la final
Agenda evenimentelor, vineri, 29 mai
Vreme răcoroasă și fără precipitații pentru ziua de vineri
Declarație privind combaterea consumului de tutun, aprobată de Parlament
Număr record de elevi care vor primi nota „10” din oficiu la bacalaureat în 2026
Numărul plângerilor depuse la Consiliul pentru egalitate, în creștere în 2025: circa 400 de cereri recepționate anul trecut
Aproape două milioane de lei pierdute în urma fraudelor telefonice în doar 24 de ore
Curtea de Apel a menținut sentința în dosarul bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul
Condiții speciale de admitere și burse în valoare de 1200 de lei pentru elevii și studenții de etnie romă
Igor Grosu, apel către cetățeni după valul de escrocherii: „Vă rog frumos, fiți atenți și puneți întrebări”
Activele militare scoase din uz vor fi reevaluate și valorificate
FOTO // După aproape o săptămână de intervenții intense, riscul de inundații a scăzut în raioanele afectate de ploile torențiale. Celula de criză și tabăra operațională a IGSU și-au încheiat activitatea după stabilizarea situației în teren
FOTO // Dezvoltarea infrastructurii portuare de la Giurgiulești, discutată de oficiali din Republica Moldova și România
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Casa-muzeu a regizorului Veniamin Apostol din Dubna, loc de memorie și istorie familială
Cinci persoane vor ajunge pe banca acuzaților în dosarul de contrabandă cu armament din Ucraina spre Israel
UE deblochează circa 15 miliarde de euro pentru Ungaria
Peste 40 de medicamente noi vor apărea în farmaciile din Republica Moldova
A început vacanța de vară: recomandările Poliției pentru copii și părinți
FOTO // Târgul locurilor de muncă, organizat la Chișinău. Ministra Natalia Plugaru: „Pentru Guvern, ocuparea forței de muncă reprezintă una dintre prioritățile esențiale”
ARMENPRESS: Armenia își reafirmă angajamentul pentru cooperarea în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice
Cronica ARHIVELOR // Vasile Badiu, personalitatea care a contribuit la valorificarea patrimoniului cultural
VIDEO // Piersicii și caisele s-au ieftinit în piețele din R. Moldova. Pe tarabe au apărut afinele
Mii de persoane, printre care elevi și tineri, au participat la Zilele Parlamentului
CSM a anunțat concurs pentru funcțiile vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție
Dmitri Medvedev amenință statele UE după incidentul cu drona prăbușită în România
ARBOM a semnat contractul de sponsorizare cu echipa de fotbal Levski Trakia
Spații moderne pentru copiii cu afecțiuni respiratorii. Secția de Pneumologie a Institutului Mamei și Copilului a fost renovată
VIDEO // Drona căzută la Galați: Consulul general al Rusiei la Constanța - declarat persona non grata