Regele umorului din R. Moldova s-a stins din viață la 78 de ani
Actorul, regizorul, umoristul și scriitorul Gheorghe Urschi, Artist al Poporului, supranumit „regele umorului”, s-a stins din viață la vârsta de 78 de ani. Anunțul a fost făcut de familia acestuia pe rețelele de socializare, comunică MOLDPRES.
Umoristul a plecat la cele veșnice după ce, timp de o lună, a fost internat în secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Republican (SCR) „Timofei Moșneaga”, unde a suferit o intervenție chirurgicală.
„ Gheorghe Urschi s-a stins. După 5422 de zile de luptă pentru viață, trupul trădător i-a eliberat sufletul. Primește-l, Doamne, în pacea și lumina Ta. Acolo îl va avea în grijă soția lui, Maria Urschi", se arată în postare.
Gheorghe Urschi s-a născut în 1948, în Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești. În 1970 a absolvit Școala de Teatru „Boris Șciukin” din Moscova. A fost actor la Teatrul Republican pentru Copii și Tineret „Luceafărul”. A jucat în numeroase piese de teatru și a regizat zeci de spectacole.
De-a lungul a peste patru decenii de activitate, Gheorghe Urschi a scris cărți, a semnat piese de teatru, scenarii de film și a realizat numeroase emisiuni și concerte. A scris piesele de teatru: „Mezinul” (1979), „Vom trăi și vom vedea” (1986), „Testamentul” (1992), „Testamentul-2” (2001), „Doi cocori, două viori” (2003), „Și iar Chirița!”, precum și mai multe piese pentru copii. Pe unele dintre acestea le-a regizat și a jucat în ele.
Gheorghe Urschi a fost și membru al Uniunii Teatrale și al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A editat câteva volume de nuvele: „Dealul fetelor”, „Insula adolescenței”, „Băiatul cu ghitara”, „Cazuri și necazuri”, „Eu sar de pe fix”, „Scrieri alese” (în trei volume). A tradus din literatura rusă: M. Gorki, A. Vampilov, V. Astafiev ș.a. A scris versuri pentru mai multe cântece și a compus piese de muzică ușoară. De asemenea, a semnat și a regizat trei filme: „Cine arvonește, acela plătește”, „Văleu, văleu, nu turna!” și „Fenta”.
Umoristul a devenit cunoscut și datorită emisiunii televizate „Teatru de miniaturi”, precum și concertelor susținute prin satele Moldovei împreună cu Maria Urschi, Gheorghe Pârlea, Doina și Ion Aldea-Teodorovici.
În 2008, Gheorghe Urschi a fost distins cu „Ordinul Republicii”, în 2012 i s-a conferit titlul de „Artist al Poporului”, iar în 2019 i s-a acordat Premiul Național. În 2014, de ziua sa de naștere, a devenit cetățean de onoare al municipiului Chișinău.
În iunie 2011, artistul a părăsit scena după ce a suferit un atac cerebral, urmând ani de tratamente și spitalizări.
Un instructor auto din Orhei a fost reținut într-un dosar de trafic de influență. Ar fi cerut 1.200 de euro pentru obținerea permiselor de conducere
VIDEO // Murele au apărut în piețele din Chișinău. Cât costă fructele și legumele de sezon
Zboruri noi spre trei orașe europene și mai multe curse spre destinații populare, din această toamnă
Patru lingouri din aur, depistate de vameși la Aeroportul Chișinău
Apărarea cibernetică și combaterea amenințărilor hibride, pe agenda consultărilor moldo-elvețiene de la Berna
Cadrele didactice din Găgăuzia își consolidează competențele. 47 de profesori au absolvit un program de perfecționare
VIDEO // Un bărbat din Chișinău a fost arestat după ce și-ar fi jefuit sora de bijuterii din aur
Escrocheriile telefonice, tot mai sofisticate. Specialiștii recomandă vigilență maximă
Promitea permise auto și de port-armă în schimbul banilor. O femeie a fost condamnată pentru trafic de influență
Meteorologii au emis Cod galben de pericol de incendii
Organizațiile necomerciale pot obține finanțare de până la 750.000 de lei pentru proiecte turistice
SATUL EUROPEAN // Educație în condiții europene la Recea: trei proiecte au modernizat infrastructura școlară
Cronica ARHIVELOR // Dionisie Tanasoglu, fondator al alfabetului găgăuz și primul rector al Universității din Comrat
Un bărbat din Chișinău a primit doi ani de închisoare după ce a urcat beat la volan și fără permis
Canoistul Serghei Tarnovschi a cucerit medalia de argint la Cupa Mondială de la Montreal
INTERVIU MOLDPRES // Directoarea ANOFM, Raisa Dogaru: „Majorarea bugetului pentru ocuparea forței de muncă este o investiție strategică în capitalul uman. Scopul nostru este angajarea a 25 000 de persoane în acest an”
Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră aplică un set de măsuri pentru fluidizarea traficului transfrontalier în perioada estivală
Creștinii îi sărbătoresc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Accident fatal la Sângerei. Un bărbat a decedat, după ce automobilul său s-a ciocnit cu un camion
USMF „Nicolae Testemițanu” a devenit membră a Asociației Internaționale pentru Educația în Profesiile din domeniul Sănătății
Hram în 19 localități de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Recomandările poliției pentru cetățeni
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și ale G7 acreditați în Republica Moldova
Roman Roșca urmează să preia mandatul vacant de deputat, după demisia lui Alexandru Trubca
Reforma APL va continua pe direcția amalgamării voluntare. Precizările făcute de Igor Grosu și Vasile Tofan
Vasile Tofan, despre echipa guvernamentală: „Veți vedea și fețe noi. Urmează discuții cu mai mulți miniștri, iar ulterior vor fi luate deciziile”
Președinta Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan drept candidat la funcția de Prim-ministru
Șase răniți la Kiev în urma unui atac cu rachete balistice al Rusiei
MOLDOVA SUNT EU // Visul de a purta uniforma, transformat în misiune. Povestea lui Andrei Ilinciuc, student la Academia „Ștefan cel Mare”
FOTO // Alte două curți din capitală au fost reabilitate prin programul „Curtea Europeană”
Vasile Tofan anunță prioritățile noului Guvern - integrarea în UE, relansarea economiei și restabilirea încrederii cetățenilor: „Intenționez să-mi duc mandatul până la capăt, nu ne mai permitem experimente și nici să ne împiedicăm de atâtea ori”