Republica Moldova va include pentru prima dată în raportarea către ONU analiza diferențelor de gen în accesul la resurse agricole
Diferențele dintre femei și bărbați în accesul la terenuri, apă, finanțare și măsuri de adaptare la secetă vor fi analizate pentru prima dată în Raportul Național al Republicii Moldova către Convenția ONU pentru Combaterea Deșertificării (UNCCD). Analiza de gen, elaborată în cadrul procesului de raportare, a fost prezentată și discutată la 16 octombrie, la Chișinău, în cadrul unui atelier organizat de AO EcoContact, în parteneriat cu Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM), transmite MOLDPRES.
Evaluarea arată că exploatațiile agricole mici și fragmentate, accesul limitat la irigații, utilaje și sprijin financiar reduc posibilitățile femeilor fermiere de a preveni degradarea solului și de a face față secetei. Aceste dificultăți sunt amplificate de responsabilitățile din gospodărie, care le pot limita timpul disponibil pentru instruiri și activități economice.
Potrivit analizei prezentate de Eugenia Ganea, consultantă în egalitate de gen și incluziune socială, lipsa apei poate spori timpul necesar pentru aprovizionare, îngrijirea animalelor și asigurarea hranei familiei, afectând posibilitatea femeilor de a participa la activități de dezvoltare profesională și economică.
Includerea acestor date în raportarea națională va completa informațiile privind starea terenurilor și va ajuta la identificarea persoanelor care au nevoie de sprijin, precum și a obstacolelor care le împiedică să aplice practici agricole durabile, cum ar fi acoperirea solului, rotația culturilor și utilizarea eficientă a apei.
În cadrul atelierului, Nina Lozinschi, consultantă în egalitate de gen, a prezentat Planul de acțiune pentru egalitatea de gen al UNCCD și modalitățile de aplicare a acestuia în Republica Moldova.
Printre recomandările discutate se numără adaptarea criteriilor de eligibilitate și cofinanțare la situația fermelor mici, acordarea de sprijin pentru pregătirea dosarelor de finanțare și organizarea instruirilor în localități, la ore care să țină cont de activitățile agricole și de responsabilitățile de îngrijire.
De asemenea, instituțiile care oferă sprijin pentru agricultură sunt încurajate să colecteze și să analizeze date privind numărul femeilor și bărbaților care solicită și primesc ajutor, valoarea finanțării și tipurile de beneficii acordate. Aceste informații ar permite evaluarea modului în care este distribuit sprijinul și ajustarea programelor atunci când anumite categorii de fermieri nu reușesc să acceseze resursele disponibile.
Pentru autoritățile locale, recomandările vizează consultarea femeilor și bărbaților care utilizează terenurile, inclusiv a fermierelor și a gospodăriilor mici, precum și asigurarea reprezentării femeilor în comisiile funciare, cooperative și asociațiile utilizatorilor de apă. Totodată, propunerile formulate în cadrul consultărilor și modul în care acestea sunt reflectate în măsurile adoptate ar urma să fie documentate.
Atelierul a inclus și o sesiune privind utilizarea datelor satelitare în procesul de raportare, susținută de Tudor Castraveț, prorector pentru cercetare la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, și Vitalie Mardari, reprezentant al AMM. Aliona Isac, vice punct focal UNCCD, a prezentat progresul proiectului, iar Mihail Ojog, reprezentant al FAO Moldova, a abordat concluziile privind LDN TSP2 și etapele următoare.
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Sprijinul GEF pentru procesul de raportare națională UNCCD 2026 – Republica Moldova”, implementat de AO EcoContact cu sprijinul financiar al Fondului Global de Mediu (GEF), prin Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), în sprijinul AMM, în calitate de Punct Focal Național UNCCD.
Agenda evenimentelor, vineri, 16 octombrie
Vreme predominant noroasă în Republica Moldova. Temperaturile vor ajunge până la +15°C
Opt companii din țară vor beneficia de granturi pentru amenajarea spațiilor prietenoase familiei și copiilor
FOTO // Cabinetele serviciului ftiziopneumologic din cadrul Centrului de Sănătate Cantemir au fost renovate
Comisia de evaluare a procurorilor: „Hotărârea CC produce efecte pentru viitor și nu afectează actele emise anterior pe baza normelor contestate”
La Chișinău a fost lansat Moldova AI Hub. Peste 100 de specialiști și reprezentanți ai instituțiilor publice au participat la eveniment
Academia „Ștefan cel Mare” a oferit angajaților poliției manuale de specialitate pentru formarea profesională
Un militar riscă până la șapte ani de închisoare după ce a împușcat din imprudență un coleg
APL-urile pot obține până la 300.000 de lei pentru înființarea centrelor de tineret
Șase elevi ai Colegiului UTM au fost exmatriculați după agresarea unui tânăr la Chișinău
Pregătirea viitorilor profesori va fi reformată: practică din primul an și masterat adaptat specializării
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Chișinăul are apă, dar sunt necesare soluții pentru captarea acesteia la niveluri mai mici”
Angajatorii pot primi subvenții de la stat pentru încadrarea șomerilor din grupurile vulnerabile. Sprijinul acoperă până la 80% din salariul de bază
Ministrul Apărării, despre drona care a survolat teritoriul Republicii Moldovei: „Este al 95-lea caz de încălcare a spațiului aerian al țării noastre"
FOTO // Un nou post de salvatori și pompieri va deservi locuitorii din Sofia, raionul Drochia, și satele învecinate
ARMENPRESS: Armenia își demonstrează potențialul prin organizarea COP17, afirmă un oficial FAO
FOTO // Cel de-al treilea contingent al Armatei Naționale a fost detașat în operațiunea de menținere a păcii din Bosnia și Herțegovina
Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat măștile în artă
FOTO // Studenții participanți la proiectul Moldova Model United Nations, în vizită la MAE. Vicepremierul Mihai Popșoi i-a încurajat să se implice în parcursul european al țării
FOTO // Regina Maria și legătura sa cu Basarabia, reflectate într-un volum semnat de Iulian Rusanovschi
VIDEO // Moldova explorează oportunitățile de import al gazelor lichefiate din SUA
Republica Moldova și FAO vor extinde cooperarea pentru reziliența agriculturii și atragerea investițiilor
Guvernul infirmă „manipulările” privind amenajarea unei uzine de drone la Chișinău: „În prezent nu sunt analizate opțiuni de amplasare a unor fabrici cu scop militar”
FOTO // Întreprinderea „Calea Ferată din Moldova” a testat noul traseu feroviar Chișinău – Revaca – Sângera
R. Moldova s-a asociat Centrului European pentru Reziliență Democratică. Statele europene își coordonează eforturile în contracararea amenințărilor
FOTO // Teatrul „Alexie Mateevici” a prezentat spectacolul „Jubileul” pentru diaspora din Torino și Milano
O femeie din capitală, prejudiciată cu 2,4 milioane de lei după ce ar fi beneficiat de servicii de vrăjitorie
Igor Grosu a avut întrevederi la Roma cu omologii din Norvegia, Lituania și Armenia
FOTO // Meșterii populari, celebrați la Forumul Patrimoniului Cultural Imaterial
Agenţia „Moldsilva” dezminte informațiile că 200 de milioane de euro pentru împădurire ar fi fost cheltuiți pe plantații nereușite