Meteorologii avertizează asupra riscului de inundații locale din cauza ploilor torențiale
Ploile prognozate pentru duminică, 19 iulie, pot provoca scurgeri pe versanți, torenți și pârâie, precum și acumulări de apă în zonele joase, existând riscul producerii unor inundații locale, avertizează Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu, informează MOLDPRES.
Potrivit instituției, în contextul avertizării meteorologice privind căderea ploilor, izolat sub formă de averse puternice cu cantități de precipitații de 15–35 l/m², există pericolul formării scurgerilor de pe versanți și al creșterii debitelor torenților și pâraielor. De asemenea, în zonele joase se pot produce acumulări de apă și inundații locale.
Meteorologii precizează că prognoza hidrologică va fi revizuită și actualizată în funcție de evoluția condițiilor hidrometeorologice.
Anterior, Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis Cod galben de instabilitate atmosferică pentru întreg teritoriul Republicii Moldova, valabil în intervalul 19 iulie, ora 16:00 – 20 iulie, ora 02:00. Conform avertizării, sunt prognozate ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice, iar izolat se vor înregistra averse puternice cu cantități de 15–35 l/m², grindină și intensificări ale vântului cu rafale de până la 15–20 m/s.
Ploile torențiale au provocat inundații în județul Prahova, România, iar norii de instabilitate atmosferică se îndreaptă spre Republica Moldova.
Absolvenții de gimnaziu care au susținut examenele în sesiunea suplimentară și-au aflat notele obținute
Peste 500 de tineri absolvenți de la pedagogie au depus dosarele pentru a activa în instituțiile de învățământ din țară
Peste 4 000 de șoferi au comis încălcări în traficul rutier în zilele de odihnă
Ploile și vântul puternic au făcut ravagii în mai multe raioane. IGSU a efectuat în ultimele ore 20 de intervenții
Agenda evenimentelor, luni, 20 iulie
Cod galben de instabilitate atmosferică în Republica Moldova. Sunt prognozate ploi, grindină și vijelii
Incendiu într-un atelier de restaurare a ușilor din Chișinău. Un muncitor a fost transportat la spital
Trei distincții pentru Republica Moldova la Olimpiada Internațională de Biologie
Un militar în termen a ajuns în stare gravă la spital după un accident cu motocicleta în raionul Hâncești
Elevi din Republica Moldova au cucerit patru medalii la Olimpiada Internațională de Chimie
Traficul pe mai multe străzi din capitală va fi restricționat pe durata vizitei președintei Indiei
VIDEO // Gheorghe Hajder: „Sistemul de rezervă pentru alimentarea cu apă a Chișinăului este într-o stare degradată”
SATUL EUROPEAN // Popeasca, transformată prin investiții de peste 15 milioane de lei. Patru proiecte de infrastructură au fost finalizate în ultimii ani
Un tânăr de 29 de ani a decedat după ce mașina s-a răsturnat în raionul Hâncești
R. Moldova, printre cei mai buni la matematică: cinci distincții obținute la Olimpiada Internațională din China
VIDEO // Gheorghe Hajder: Nivelul apei în Nistru este mai redus, dar alimentarea populației nu este pusă în pericol
FOTO // 20 de tineri au devenit ambasadori ai protecției Nistrului în cadrul școlii de vară desfăşurată la Tudora, Ştefan Vodă
Guvernul Tofan va menține compensațiile la energie pentru sezonul rece, dar mai țintit, doar pentru gospodăriile vulnerabile, corelate cu măsuri de eficiență energetică
VIDEO // Alte 27 de primării au votat pentru amalgamarea voluntară. Alexei Buzu: „Fiecare comunitate își decide viitorul cu responsabilitate, curaj și încredere”
Alți doi procurori din capitală au fost evaluați de Comisia de evaluare a procurorilor
Andy Burham este noul prim-ministru al Regatului Unit
VIDEO // Rețeaua modernă de apeduct din Leova va alimenta cu apă și localități din raionul Hâncești
Președinta Maia Sandu, cu ocazia vizitei Președintei Republicii India: „Vrem ca această relație să aducă rezultate concrete pentru oamenii noștri”
FOTO // Sensul giratoriu de la Ciorescu intră în etapa finală a lucrărilor
Antreprenorii vor accesa mai rapid finanțarea printr-o nouă platformă digitală
Peste 210 mii de euro pentru IMM-uri și patru investiții majore au impulsionat dezvoltarea economică în nordul țării
Acces simplificat pentru antreprenori la informațiile despre oportunități de finanțare și servicii de sprijin: ODA lansează o nouă platformă digitală
Doi tineri au fost condamnați după ce au furat 18 300 de euro, 1 300 de dolari și bijuterii dintr-o locuință
Peste 70 de pacienți au beneficiat în iunie de intervenții complexe cu consumabile finanțate de CNAM
FOTO // Trei localități din raionul Ialoveni vor beneficia de un sistem modern de alimentare cu apă