ro

 

Societate
25 Iulie, 2026 / 14:15
/ Acum 1 zi

VIDEO // Salvatorii moldoveni au fost implicați într-o nouă misiune de stingere a incendiilor forestiere în Grecia

Echipa de salvatori și pompieri ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), detașată în Republica Elenă în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, a intervenit într-o nouă misiune de stingere a unui incendiu de vegetație forestieră, comunică MOLDPRES.

Intervenția a avut loc la 23 iulie 2026, în apropierea localității Derveni, situată la nord de orașul Salonic, la aproximativ 32 de kilometri de baza operațională unde sunt detașați pompierii moldoveni.

Solicitarea de intervenție a fost recepționată la ora 09:20. La fața locului au fost mobilizate patru autospeciale de intervenție și un echipaj format din 12 salvatori și pompieri ai IGSU.

Ajunși în zona afectată, pompierii moldoveni au fost integrați în dispozitivul operativ alături de colegii din Republica Elenă. Aceștia au acționat în mai multe sectoare de intervenție, având misiunea de localizare și lichidare a focarelor active, răcirea suprafețelor afectate și prevenirea extinderii flăcărilor către localitățile din apropiere.

Intervenția s-a încheiat la ora 16:00, după ce focarele au fost lichidate, iar riscul de propagare a incendiului a fost eliminat.

Pe durata detașării în Grecia, pompierii moldoveni participă, alături de misiunile operative, la sesiuni de instruire și exerciții practice organizate de salvatorii eleni. Activitățile urmăresc perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii forestiere, consolidarea cooperării internaționale și schimbul de experiență în domeniul gestionării situațiilor de urgență.

În perioada 14 iulie – 1 august 2026, în Republica Elenă este dislocat primul schimb al modulului specializat al IGSU pentru combaterea terestră a incendiilor forestiere, format din 24 de pompieri și șapte unități de tehnică. Misiunea se desfășoară în cadrul mecanismului de pre-poziționare al Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Parlamentul extinde drepturile mamelor: indemnizația de maternitate va putea fi stabilită și pentru femeile necăsătorite în baza venitului tatălui copilului

/ Acum 1 zi

Din 1 septembrie, elevii din clasa a IV-a vor primi note, în locul descriptorilor. MEC a aprobat metodologia

/ Acum 1 zi

Parlamentul schimbă regulile privind accesibilitatea. Serviciile și produsele vor fi adaptate pentru toate categoriile de persoane

/ Acum 1 zi

Legislativul va putea revizui deciziile luate în timpul stărilor de urgență. Noi prevederi, aprobate de aleșii poporului

/ Acum 1 zi

Incendiu la un depozit frigorific din Chișinău. 47 de pompieri au intervenit pentru stingerea flăcărilor

/ Acum 1 zi

VIDEO // Șantaj cu răpirea unui om de afaceri din Bălți, prevenit de procurori. Patru tineri sunt cercetați penal

/ Acum 1 zi

Un băiețel de doi ani din Fălești a ajuns la spital după ce a băut solvent

/ Acum 1 zi

ANSP retrage de pe piață mai multe loturi de parfumuri care conțin substanțe interzise

/ Acum 1 zi

FOTO // Investiții de 4,8 milioane de lei în școli: peste 100 de instituții vor primi echipamente moderne

/ Acum 1 zi

VIDEO // Un moldovean a fost condamnat la opt ani de închisoare după ce a exploatat sexual o tânără din Nisporeni în Atena

/ Acum 1 zi

Trei ani de închisoare pentru un angajat al unei firme de pază acuzat de tratament inuman și degradant

/ Acum 1 zi

Bolnavii cardiovasculari au beneficiat de cele mai multe medicamente compensate în iunie

/ Acum 1 zi

Facturi mai mici la energie pentru o familie cu patru copii din Ștefan Vodă, care a beneficiat de Programul EcoVoucher

/ Acum 1 zi

Mesajele de avertizare ale IGSU vor deveni mai accesibile pentru persoanele cu dizabilități de auz