ro

 

Societate
03 Septembrie, 2026 / 17:34
/ Acum 4 ore

Soluțiile pentru siguranța copiilor în mediul online, analizate la Chișinău. Mirabela Grădinaru: „Trebuie să protejăm împreună copiii într-un mediu digital aflat în continuă schimbare”

Provocările cu care se confruntă copiii și adolescenții în contextul evoluțiilor digitale rapide și soluțiile care pot fi implementate pentru a asigura protecția acestora în mediul online au fost analizate astăzi la Chișinău, în cadrul unei Conferințe internaționale dedicată siguranței online și impactului mediului digital asupra sănătății mintale. La eveniment a participat președinta Maia Sandu, prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru, oficiali de rang înalt, experți naționali și internaționali, reprezentanți ai organizațiilor internaționale și tineri din Republica Moldova, informează MOLDPRES.

În mesajul său, Mirabela Grădinaru a subliniat rolul autorităților și al familiilor pentru protecția copiilor într-un mediu digital aflat în continuă schimbare. Ea a atras atenția asupra faptului că, în prezent, copilăria se desfășoară simultan în lumea fizică și în cea digitală, iar granița dintre acestea devine tot mai greu de delimitat. În aceste condiții, autoritățile trebuie să vină cu soluții pentru ca fiecare copil să fie protejat în mediul online, să fie liber să învețe, să se conecteze și să se dezvolte armonios.

„Trebuie să protejăm împreună copiii într-un mediu digital într-o continuă schimbare. Și ca mamă a doi copii mici, este o temă care mă preocupă zi de zi. Pentru că dacă până acum copilăria întotdeauna a fost modelată de mediul în care cresc copiii, astăzi acest mediu s-a schimbat. Dacă până în prezent vorbeam doar despre pericole din lumea fizică, astăzi avem două lumi: lumea fizică și lumea digitală. Iar diferența între cele două lumi aproape că nici nu mai există. În același timp, vorbim despre oportunitățile pe care le oferă lumea digitală: învățare, creativitate, apartenență”, a afirmat Mirabela Grădinaru.

Potrivit ei, responsabilitatea pentru siguranța online a copiilor nu poate reveni exclusiv părinților. Familiile au nevoie de sprijin concret din partea instituțiilor, școlilor, serviciilor medicale și comunităților.

„Un copil poate fi cu noi în aceeași cameră, în aceeași sală, dar în același timp foarte departe, pentru că este într-o lume pe care ne este din ce în ce mai greu să o înțelegem și să o controlăm. Am văzut foarte multe statistici care ne îngrijorează. Este suficient să-i ascultăm pe părinți care sunt din ce în ce mai îngrijorați în momentul în care vorbesc despre accesul copiilor la internet, la timpul pe care ei îl petrec în mediul online. Nu mai au uși pe care să le închidă, pentru că lumea de afară poate să ajungă la copiii noștri doar printr-un ecran. Și atunci, ce putem să facem? Să îi sprijinim pe părinți, pentru că nu putem să lăsăm această responsabilitate doar pe umerii lor. Și în primul rând, eu cred că părinții au nevoie de un sprijin concret. O mamă sau un tată nu poate fi în același timp și părinte, profesor, psiholog sau expert în tehnologie. Nu este realist să ne așteptăm ca fiecare familie să țină pasul de una singură cu riscuri și cu schimbări pe care nici instituțiile și nici reglementatorii nu reușesc să le anticipeze”, a spus Prima Doamnă a României.

La fel de important este faptul ca în momentul în care vorbim despre alfabetizare digitală, să se vorbească și despre alfabetizare în materie de sănătate mintală, a subliniat Mirabela Grădinaru. Copiii trebuie să poată identifica un conținut dăunător, comportamente nesănătoase și situațiile în care mediul online le afectează starea de bine.

„Copiii trebuie să știe și să poată recunoaște conținutul dăunător, tiparele nesănătoase de comportament și să știe când ceva le afectează starea de bine. Un părinte să poată să se informeze corect de la instituții care sunt în măsură să îi dea sfaturi conform vârstei copiilor pe care îi are în grijă. În al doilea rând, familiile au nevoie ca protecția să fie integrată structural în sistemele din jurul lor. Profesorii trebuie să beneficieze de instrumente și de formare. Medicii de familie, pediatrii și specialiștii în sănătate mintală au nevoie de capacitatea de a interveni devreme, nu în momentul în care este prea târziu. Și pot să vorbesc și despre comunități și servicii publice care ar trebui sau mi-aș dori să formeze o plasă de siguranță în jurul familiei”, a opinat Mirabela Grădinaru.

Ea a mai adăugat că este necesar ca familiile și copiii să fie ascultați în ceea ce privește necesitățile lor, astfel încât ei să se simtă protejați și în siguranță în mediul online. Mirabela Grădinaru a pledat, de asemenea, pentru implicare și efort comun pentru prevenirea și identificarea timpurie a problemelor.

„Nu este suficient să oferim politici gândite pentru copii. Ei trebuie să facă parte din aceste decizii. Schimbarea nu o putem face dintr-un birou, ci avem nevoie de ambasadori în teren și acești ambasadori sunt copiii pentru care urmează să scriem aceste politici publice. Nu trebuie să ne fie frică de tehnologie. Și atunci trebuie să ne gândim la un viitor în care copiii sunt protejați în interiorul unei lumi digitale și sunt liberi să învețe, să se conecteze și să se dezvolte armonios. Nimeni nu poate să facă asta de unul singur, nici părintele, nici instituțiile statului, nici societatea civilă, nici organizațiile internaționale. Numai în momentul în care vom conștientiza că doar împreună putem să schimbăm lumea de astăzi și să, ca lumea de astăzi să devină o lume mai bună, mai sigură, să ne respectăm și să ne ascultăm unii pe ceilalți pentru viitorul copiilor noștri, pentru viitorul nostru ca societate, atunci cred că vom reuși să culegem rezultate frumoase”, a conchis Mirabela Grădinaru.

Președinta Maia Sandu a declarat că obiectivul autorităților este simplu: fiecare copil din Republica Moldova să poată crește sănătos, liber și în siguranță într-o lume în care realitatea fizică și cea digitală se întrepătrund.

„La începutul acestui an, am anunțat siguranța copiilor și sănătatea lor mintală în era digitală drept o temă prioritară. Am făcut-o pornind de la o constatare simplă: o mare parte din viața copiilor se desfășoară acum online. Acolo învață, comunică, își fac prieteni, descoperă lumea și se exprimă. Mediul digital le deschide oportunități extraordinare, dar le influențează și atenția, emoțiile, relațiile și felul în care se văd pe ei înșiși”, a afirmat președinta.



Totodată, Maia Sandu a subliniat că tinerii, adolescenții și copiii trebuie să fie ajutați să folosească tehnologia inteligent, echilibrat și responsabil, să gândească critic și să folosească noile instrumente fără să devină captivi ai acestora.

„De aceea avem nevoie de un efort comun al familiei, școlii, sistemului de sănătate, autorităților, societății civile și companiilor care administrează platformele digitale. Avem nevoie de sprijin practic pentru părinți și profesori, de proceduri clare pentru prevenirea și raportarea incidentelor și de acces rapid și confidențial la ajutor pentru copiii aflați în dificultate. În același timp, protecția trebuie integrată chiar în modul de funcționare a platformelor. Și nu în ultimul rând, trebuie să ascultăm vocea copiilor și adolescenților pentru a le înțelege nevoile, fricile și aspirațiile”, a conchis Maia Sandu.

Prezent la eveniment, ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, a subliniat necesitatea de a discuta despre pericolele care există în mediul online și crearea mecanismelor de protecție a copiilor și adolescenților.

„Mediul digital, la un moment dat, influențează viața de zi cu zi, modul cum facem alegerile, cum gândim, cum interacționăm. În acest moment, probabil această interacțiune devine deja o problemă de sănătate publică. Nu este doar o problemă care să o discutăm în grupuri mici. Probabil fiecare din noi simțim că trebuie să ne implicăm acum, pentru că avem și instrumentele cum să ne implicăm și avem o voce care trebuie să fie mult mai mare”, a afirmat șeful de la Sănătate.


Totodată, ministrul a menționat că siguranța online a copiilor este un subiect care trebuie să fie abordat echilibrat, fără a pune întreaga responsabilitate pe familii.

„Lupta este asimetrică, pentru că aceste supercomputere luptă pentru atenția noastră și asta este cea mai mare problemă. Trebuie să abordăm această problemă echilibrat. Este extrem de important să setăm acest punct de pornire și să venim cu acțiuni foarte clare și bine determinate, să unim forțele, pentru că noi avem în fiecare componentă, în școală, în educație, în sănătate, o mulțime de acțiuni, dar ele trebuie unite într-o singură forță, ca noi să putem, să schimbăm un pic percepția copiilor și să le dăm acea lume de care au nevoie”, a accentuat ministrul Alexandru Gasnaș.

Directorul pentru sisteme de sănătate al Biroului Regional OMS pentru Europa, Natasha Azzopardi Muscat, a afirmat că sistemul de sănătate trebuie să fie pregătit să ofere sprijin cetățenilor în contextul transformărilor cu care se confruntă odată cu evoluțiile rapide a tehnologiilor.

„Unul din șapte copii, unul din cinci adolescenți trăiesc cu o condiție anumită de sănătate mentală. Noi vedem acum sănătatea mentală ca o problemă de sănătate publică. În timpul pandemiei, sănătatea mentală deja era o prioritate, dar în programul actual de muncă, sănătatea mentală este peste tot. Vor exista momente când oamenii vor avea nevoie de sprijin. Și sistemul nostru de sănătate și serviciile de sănătate trebuie să poată să fie capabile să ofere această asistență adecvată pentru acest fenomen epidemiologic în schimbare rapidă, fie la nivelul sănătății primare, unde încă în foarte multe țări vedem o lacună majoră, dar la fel și la necesitate în serviciile specializate”, a afirmat Natasha Azzopardi Muscat.


Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko, a opinat că fiecare copil are nevoie de servicii digitale care să fie potrivite pentru vârsta lor și de o protecție puternică în mediul online.

„Atunci când copiii noștri pleacă de acasă și eu, la fel, am un copil, doar unul, noi ne punem întrebări simple: dacă se află în siguranță, dacă știu exact unde merg, dacă pot să ceară ajutor. Și astăzi noi trebuie să ne punem aceleași întrebări și referitor la lumea digitală. Tinerii petrec de la patru la șase ore pe zi la ecran. Șase ore în fiecare zi înseamnă douăzeci de ani din viața lor. În același timp, practic 60 la sută din copii au deja experiență cu probleme psihosociale online”, a afirmat Ambasadoarea.


În același timp, Iwona Piórko a subliniat că UE va continua să sprijine Republica Moldova în eforturile sale, astfel încât copiii să poată beneficia de oportunitățile lumii digitale fără a-și compromite siguranța, drepturile, sănătatea mentală sau bunăstarea.

„Construirea unui mediu digital mai sigur pentru copii înseamnă, de fapt, construirea unei Moldove mai sigure și sănătoase, precum și a unei Europe. Și copiii din Republica Moldova sunt cetățeni viitori ai UE foarte curând, sperăm și nouă ne pasă la fel de ei cum ne pasă și de copiii noștri proprii”, a conchis Iwona Piórko.

Conferința „Siguranța online și determinanții digitali ai sănătății mintale și bunăstării emoționale a copiilor și adolescenților” este organizată de Ministerul Sănătății și Biroul Regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Europa, sub auspiciile Președinției Republicii Moldova și cu cofinanțarea Uniunii Europene.

La eveniment, experți din Franța, Belgia, Finlanda, Polonia și Republica Cehă au prezentat experiențe și soluții aplicate la nivel european pentru crearea unui mediu digital mai sigur și mai sănătos pentru copii și adolescenți.


 
Ultimele Știri
/ Acum 7 ore

Un bărbat de 62 de ani, salvat dintr-un incendiu la Bălți după ce un adolescent a alertat pompierii

/ Acum 8 ore

FOTO // Apă la robinet și drum asfaltat pentru locuitorii din Săseni, Călăraşi, datorită investițiilor guvernamentale

/ Acum 9 ore

VIDEO // Armata Naţională împlinește 35 de ani de la înființare. Ministrul Anatolie Nosatîi: „Misiunea noastră rămâne aceeași - să protejăm pacea”

/ Acum 9 ore

Cum protejăm copiii în mediul digital? Președinta Maia Sandu și Prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru, participă la o conferință internațională la Chișinău

/ Acum 18 ore

Agenda evenimentelor, joi, 3 septembrie

/ Acum 20 ore

Toamna începe cu temperaturi de vară. Maxime de până la +30°C în Republica Moldova

/ Acum 20 ore

Viorel Cernăuțeanu a anunțat cronologia crimei de la Măgdăcești și a precizat că ancheta va stabili dacă au fost admise acțiuni ce pot fi calificate drept neglijență

/ Acum 21 ore

CSM scoate la concurs funcțiile vacante de judecător de la CSJ și curțile de apel

/ Acum 22 ore

IGP a înregistrat noi cazuri de escrocherie. Victimele, prejudiciate cu peste 1,6 milioane de lei

/ Acum 23 ore

CSM a distribuit 18 posturi noi de judecător în 11 instanțe din țară

/ Acum 23 ore

Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, cere verificarea tuturor cazurilor active de monitorizare electronică a agresorilor

/ Acum 1 zi

Profesorii nu vor mai fi obligați să reconfirme periodic gradele didactice: noile reguli aprobate de MEC

/ Acum 1 zi

Directorul INP, Viorel Sochircă, și-a depus demisia după tragedia de la Măgdăcești. Sistemul de monitorizare electronică va fi reformat

/ Acum 1 zi

Reforma APL // Guvernul pregătește etapa de amalgamare normativă pentru 254 de primării