Structură medievală din secolul XIV a fost descoperită în situl Costești–Gârlea
În timpul cercetărilor arheologice preventive de la Costești–Gârlea, arheologii au descoperit o structură de piatră aparținând unui oraș medieval din secolul al XIV-lea. Potrivit lui Vlad Vornic, director general al Agenției Naționale Arheologice, descoperirea evidențiază valoarea sitului și necesitatea continuării cercetărilor, relatează MOLDPRES.
„Am identificat o structură de piatră în zona centrală a sitului, într-o zonă bogată în vestigii arheologice. Structura a fost afectată parțial de lucrările de excavare în zona râului Botna, însă cercetările continuă. Vom extinde caseta de cercetare pentru a analiza o porțiune mai mare și a determina destinația acestei construcții”, a declarat Vlad Vornic.
Directorul Agenției Naționale Arheologice a subliniat că situl de la Costești–Gârlea este extrem de valoros, cu numeroase vestigii.
„Aceste cercetări au caracter de salvare, fiind realizate în contextul lucrărilor de decolmatare a râului Botna, coordonate de Administrația Națională a Apelor Moldovei. În această lună și în luna următoare vom continua cercetările, iar apoi vom supraveghea lucrările de excavare pentru protejarea sitului”, a adăugat Vlad Vornic.
Orașul medieval de la Costești–Gârlea este unul dintre cele mai importante complexe medievale din spațiul pruto‑nistrean, situat pe cursul râului Botna. Așezarea urbană, al cărei nume original nu este cunoscut, se întinde pe aproximativ 2,5 km lungime și 2 km lățime și datează din secolul al XIV‑lea. Complexul cuprinde structuri urbane, cetăți, necropole și numeroase vestigii medievale. Cercetările arheologice moderne continuă, pentru a clarifica modul de organizare al orașului și destinația construcțiilor descoperite.
Moldova mizează pe noi interconexiuni energetice cu România. Dorin Junghietu: „Am trecut de la dependență la diversificare”
VIDEO // Rețea de trafic de droguri coordonată din detenție, anihilată de poliție. Trei suspecți reținuți la Drochia
Peste 10.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă prin intermediul ANOFM în primele luni ale anului
Spitalul Republican „Timofei Moșneaga” a fost dotat cu echipamente moderne pentru investigații colonoscopice
VIDEO // Un fost carabinier și logodnica lui vor ajunge pe banca acuzaților pentru trafic de copii
Bacalaureat 2026 // Candidații susțin proba la limba străină
Lingouri de aur nedeclarate, depistate pe Aeroportul Internațional Chișinău. Două persoane riscă sancțiuni
Peste 1.700 de copii au avut nevoie de intervenția ambulanței de la începutul lunii iunie
VIDEO // Alexei Buzu: „Guvernul alocă 145 de milioane de lei pentru dezvoltarea localităților amalgamate din Călărași”
Agenda evenimentelor, marți, 9 iunie
METEO // Vreme stabilă, fără precipitații în următoarele 24 de ore
FOTO // Cinci absolvenți cu performanțe academice au susținut o singură probă la BAC
SATUL EUROPEAN // Investiții de peste 27 de milioane de lei în modernizarea infrastructurii din Sărata Galbenă
Ploile abundente sporesc riscul contaminării apei și alimentelor, atenționează ANSP
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la Sofia, pentru a participa la Summitul Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est
Leul se apreciază față de euro și dolar
Un bărbat a fost condamnat la nouă ani de închisoare după ce l-a ucis pe concubinul mamei
Agenda evenimentelor, miercuri, 10 iunie
Noi reguli privind organizarea procesului educațional în clasele cu predare simultană. Metodologia aprobată de MEC
Primul Forum European al Apărătorilor Drepturilor Omului în Domeniul Mediului, organizat la Strasbourg. Experiența Republicii Moldova, prezentată de EcoContact
Liderii nordici și baltici și-au exprimat susținerea pentru „marșul ireversibil” al Ucrainei spre NATO și aderarea sa cât mai rapidă la UE
Cer variabil și maxime de până la 30 de grade Celsius, prognozate pentru ziua de miercuri
Numărul mașinilor electrice din Republica Moldova s-ar putea dubla până în 2030. Autoritățile pregătesc soluții pentru extinderea stațiilor de încărcare
FOTO // Republica Moldova preia experiența Franței în domeniul mobilității urbane și modernizării transportului public. Vizita vicepremierului Vladimir Bolea la Paris
Sistemul de alimentare cu apă și canalizare din satul Telița, Anenii Noi, a fost modernizat cu sprijinul Japoniei
Peste 300 de tone de electrocasnice uzate, colectate spre reciclare prin Programul EcoVoucher
Facturi de patru ori mai mici pentru școala din satul Bălțata, raionul Criuleni, care a renunțat la gaz în favoarea încălzirii pe biomasă
A fost lansat concursul pentru funcția de director general al TRM. Dosarele pot fi depuse până la 10 iulie
Două instituții de învățământ din capitală vor fi reorganizate, pentru a oferi oportunități educaționale extinse
Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi