Tot mai mulți copii din stânga Nistrului aleg școlile cu predare în limba română
Tot mai mulți copii din regiunea transnistreană aleg să-și facă studiile în școli cu predare în limba română. În cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră”, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că tendința este una pozitivă și arată că părinții acordă tot mai multă importanță educației în sistemul Republicii Moldova, relatează MOLDPRES.
„O tendință foarte bună. Dacă anul trecut, în anul de învățământ 2025–2026, în școlile cu predare în limba română din regiune făceau studiile aproximativ 2.040 de elevi, anul acesta cifra finală va fi după 15 septembrie, dar deja avem peste 2.100. Nu vreau să spun că este o creștere dramatică, dar este o creștere”, a declarat Valeriu Chiveri.
Potrivit vicepremierului, în total, aproximativ 4.000 de elevi din regiunea transnistreană învață în școli cu predare în limba română, inclusiv în instituții de pe malul drept al Nistrului.
Totodată, peste 640 de tineri din regiunea transnistreană beneficiază de facilități la admiterea în instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova. Pentru unii dintre ei este prevăzut și un an pregătitor pentru examenul de bacalaureat, în funcție de perioada scursă de la absolvirea școlii.
Vreme caldă la început de toamnă. Temperaturile vor ajunge la +30°C
Agenda evenimentelor vineri, 4 septembrie
CNAS a finanțat pensiile și alocațiile sociale a beneficiarilor care dețin carduri bancare
Cetățenii vor putea propune autorităților decizii de interes public prin platforma e-Democrație
IGP semnalează noi cazuri de escrocherie. Un bărbat din Stăuceni, deposedat de peste 216 000 lei
UPDATE // Traficul transfrontalier intens la punctul de trecere a frontierei Costești a fost fluidizat
VIDEO // Circa 12 kg de droguri, ridicate de polițiști. Două persoane au fost reținute
Școlile trec în subordinea MEC și vor fi gestionate de Agenții Teritoriale pentru Educație: reforma votată de Parlament în lectura a doua
Trei procurori au depus jurământul în cadrul ședinței CSP
Soluțiile pentru siguranța copiilor în mediul online, analizate la Chișinău. Mirabela Grădinaru: „Trebuie să protejăm împreună copiii într-un mediu digital aflat în continuă schimbare”
Noi reguli pentru sistemul de apărare: Statul Major al Apărării va fi instituționalizat
Votat de Parlament. Bunurile și serviciile importate pentru implementarea proiectului „Modernizarea Școlilor” vor fi scutite de unele taxe și impozite
GALERIE FOTO // Siguranța online a copiilor, în centrul unei conferințe internaționale la Chișinău, cu participarea șefei statului, Maia Sandu, și a Primei Doamne a României, Mirabela Grădinaru
CNAM a acumulat peste 10,6 miliarde de lei în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală
Vreme instabilă la sfârșit de săptămână. Meteorologii prognozează ploi de scurtă durată și descărcări electrice
Instituțiile de învățământ din întreaga țară vor desfășura Decada Valorilor Naționale
Noi cazuri de escrocherii semnalate de polițiști. O femeie din Chișinău, deposedată de 52 000 de euro
FOTO // Deputați francezi, în vizită la Parlamentul de la Chișinău. Discuțiile au vizat consolidarea cooperării și sprijinirea parcursului european
Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” marchează 50 de ani de activitate. Premierul Vasile Tofan: „Serviciile medicale vor deveni un domeniu în care Republica Moldova va fi competitivă, inclusiv pentru pacienții din UE”
Vicepremierul Mihai Popșoi, discuții cu parlamentarii lituanieni. Sprijinul pentru parcursul european și colaborarea în domeniul securității, pe agendă
Veniturile și cheltuielile fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală vor crește cu peste 167 de milioane de lei
Republica Moldova renunță la Acordul CSI privind schimbul de publicații între biblioteci
Legislația privind investigarea accidentelor din transporturi va fi armonizată cu practicile europene
Bugetul asigurărilor sociale pentru 2026 crește cu 1,37 miliarde de lei
Funcțiile de director adjunct din școli vor fi scoase la concurs. Primele contracte încetează la 7 septembrie
CEC a publicat lista partidelor care pot participa la alegerile pentru funcția de Bașcan al Găgăuziei
Bugetarii vor primi indemnizații unice de până la 4 000 de lei. Parlamentul a aprobat rectificarea bugetului în prima lectură
Situația hidrologică de pe Nistru și Prut rămâne îngrijorătoare. Nivelul apei în lacurile Novodnestrovsk și Stânca-Costești continuă să scadă
Ministrul Mihai Popșoi, întrevedere cu președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, la Vilnius: „Moldova are alături parteneri care cred în viitorul nostru european și ne susțin să mergem înainte”
Igor Grosu îi răspunde lui Oleg Ozerov: „Unicul și cel mai periculos stat în partea asta a lumii este Federația Rusă”