Trecerea frontierei, mai rapidă. Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) se extinde în sudul țării
Sistemul de Intrare/Ieșire (Entry/Exit System — EES) devine operațional, de astăzi, în punctele de trecere a frontierei Giurgiulești–Galați și Cahul–Oancea, comunică MOLDPRES.
Potrivit Poliției de Frontieră, inițiativa marchează o nouă etapă în modernizarea controlului de frontieră și în facilitarea circulației persoanelor la frontiera externă a Uniunii Europene.
În această fază, sistemul preia datele din documentele de călătorie ale cetățenilor statelor din afara UE care intră sau ies de pe teritoriul european. Deocamdată, implementarea nu include preluarea datelor biometrice, precum imaginea facială sau amprentele digitale.
Noul sistem vizează eliminarea treptată a ștampilelor aplicate manual în pașapoarte, fără a modifica regimul de circulație existent. În perioada de tranziție, estimată la aproximativ șase luni, ștampilarea va continua în paralel cu înregistrarea automatizată.
EES se aplică cetățenilor non-UE care efectuează șederi scurte în Uniunea Europeană. La fiecare tranzitare a frontierei, sistemul va înregistra locul și data trecerii și va calcula automat durata legală a șederii.
Autoritățile anunță că, după înregistrarea inițială, verificările ulterioare se vor realiza mai rapid, ceea ce va reduce timpul de așteptare la frontieră și va îmbunătăți securitatea și eficiența procesului de control.
Conform deciziilor adoptate la nivel european, implementarea EES se va face treptat: inițial, sistemul a fost introdus la punctul de trecere a frontierei „Costești–Stânca”; ulterior, în decurs de 170 de zile calendaristice, EES va fi extins gradual până la acoperirea întregii frontiere.
Asociațiile de proprietari, mai greu de înființat: ce prevede noua lege
Sancțiuni mai aspre pentru traficul de droguri: proiectul aprobat de Guvern
Noi detalii în dosarul mitei de 400.000 de dolari: patru persoane, în custodia CNA
Rețea de contrabandă cu mașini, dejucată de oamenii legii. Opt persoane, inclusiv funcționari publici, reținute
Pescuitul în bazinele naturale ale Republicii Moldova este interzis începând cu 1 aprilie
ANSP: 51 de cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Drama basarabenilor: 75 de ani de la cel de-al treilea val de deportări staliniste din Republica Moldova
Start pentru înscrierea copiilor în clasa I: părinții pot depune dosarele
Din 1 aprilie, șoferii pot circula fără a include faza scurtă a farurilor pe timp de zi
Pensii și prestații sociale mai mari: de astăzi este aplicată indexarea de 6,84 la sută
Agenda evenimentelor, miercuri, 1 aprilie
METEO // Prima zi de aprilie aduce ploi și temperaturi de până la 15 grade Celsius
Consiliul Superior al Magistraturii a desemnat un nou reprezentant al societății civile în Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor
Averi de milioane de lei, descoperite în procesul de evaluare a judecătorilor
FOTO, VIDEO // Maia Sandu, în plenul Legislativului de la Riga: „Sprijinirea aderării Moldovei și apărarea democrației dumneavoastră sunt același act de rezistență. Suntem aproape de finalul acestui drum”
Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, la București: „Republica Moldova devine un motor de creștere economică în Europa de Sud-Est”
Campania „Masa Bucuriei”, cea mai longevivă inițiativă de solidaritate socială, lansată: „O chemare la bunătate și solidaritate”
Discursul Președintei Maia Sandu în Parlamentul Letoniei
BTA: Seminar pentru profesorii de limba bulgară organizat la Universitatea de Stat din Comrat din Găgăuzia
FOTO // Administrația Drumurilor a mobilizat utilajele pentru reparația sectoarelor degradate în sudul și centrul țării
Zonele rurale din R. Moldova vor fi promovate în cadrul unui parteneriat pentru dezvoltarea turismului
FOTO // Experiența Letoniei în transportul cu emisii zero și digitalizarea serviciilor va fi aplicată în Moldova
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ambasadoarea Suediei în Republica Moldova
Vicepremierul Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu ambasadorul Turciei la Chișinău. Extinderea colaborării în domeniile educației și culturii, pe agendă
Kremlinul îl somează pe Zelenski să renunțe „imediat” la Donbas
Secretara oficiului teritorial Bălți, soțul acesteia și o angajată din cadrul partidului „Șor” vor fi judecați pentru complicitate la acceptarea finanțării ilegale a formațiunii
Încasările Fiscului la buget, în creștere cu 12,7 la sută în trei luni din anul curent
Ministrul Dorin Junghietu: „Resursele financiare disponibile trebuie direcționate prioritar către modernizarea și extinderea rețelelor electrice”
VIDEO // Chișinăul va găzdui trei meciuri internaționale de rugby
Noi reguli pentru programele de master: persoanele exmatriculate pentru abateri grave nu vor putea fi restabilite la studii