ro
Societate
22 Octombrie, 2025 / 22:39
/ Acum 12 ore

Trei bărbați, condamnați la închisoare pentru conducerea mijloacelor de transport în stare de ebrietate avansată

Trei bărbați au fost condamnați la doi ani de închisoare pentru conducerea mijloacelor de transport în stare de ebrietate avansată. Cazurile au avut loc în raionul Sângerei și în municipiul Chișinău, informează MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii Generale, un bărbat din raionul Sângerei, anterior condamnat de două ori pentru conducerea mijlocului de transport în stare ebrietate cu grad avansat, a fost recunoscut din nou vinovat de conducerea unei motociclete în stare de ebrietate alcoolică cu depășirea limitelor admisibile (2,02 g/l alcool în sânge), fără a deține permis de conducere.

Inculpatul și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost examinată în procedură simplificată. Instanța de judecată i-a aplicat o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de doi ani, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis.

Alte două sentințe au fost pronunțate la Chișinău. Un tânăr de 26 de ani a fost condamnat la doi ani de închisoare, după ce în august 2025 a condus în stare de ebrietate un „Mercedes” pe strada A. Russo din capitală, fără a deține permis de conducere. Acesta a mai comis o faptă similară în trecut, fiind sancționat cu muncă neremunerată în folosul comunității. Prin cumul de sentințe, acestuia i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de doi ani și 15 zile de închisoare.

Un alt inculpat de 36 de ani, în privința căruia a fost anulat dreptul de a conduce mijloace de transport, a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare, după ce în iunie 2025 a urcat la volanul automobilului de marca „Mazda” în stare de ebrietate, provocând un accident rutier.

Toate cele trei sentințe sunt cu drept de apel.