ro

 

Societate
23 Iulie, 2026 / 13:07
/ 13 Mai, 2026

Un bărbat a fost condamnat la șase ani de închisoare după o tâlhărie violentă într-un magazin din Bălți

Un bărbat de 41 de ani a fost condamnat la șase ani și șase luni de închisoare după ce a comis o tâlhărie într-o unitate comercială din municipiul Bălți, anunță MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii Generale, incidentul a avut loc în seara zilei de 11 martie 2026. Inculpatul a pătruns într-un magazin având asupra sa un clește metalic, folosit pe post de armă.

Acesta a forțat ușa biroului de serviciu, unde se afla casierul-operator al unității, o femeie de 60 de ani, și i-a aplicat multiple lovituri în regiunea capului. Ulterior, bărbatul a sustras suma de 101.219 lei, după care a părăsit locul comiterii infracțiunii.

În cadrul ședinței de judecată, inculpatul și-a recunoscut integral vina și a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată.

Prin sentința instanței, acesta a fost condamnat cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis. Totodată, instanța a dispus recuperarea prejudiciului material cauzat companiei, în valoare de 101.219 lei, precum și achitarea cheltuielilor judiciare și pentru asistență juridică în sumă de 10.000 de lei.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată conform prevederilor legale.


 
Ultimele Știri
/ Acum 18 ore

Instanțele vor putea utiliza mai larg e-Dosarul și ședințele prin videoconferință. CSM salută extinderea digitalizării în justiție

/ Acum 18 ore

FOTO // Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

/ Acum 19 ore

FOTO // O investiție a Băncii Mondiale aduce apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești

/ Acum 19 ore

VIDEO // Doi tineri, reținuți pentru escrocherii. Victimele au fost prejudiciate cu peste 200 000 de lei

/ Acum 20 ore

Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei. Ministra Natalia Plugaru: „Guvernul va iniția discuțiile cu sindicatele și patronatele”

/ Acum 20 ore

Mitropolia Basarabiei și Ambasada României discută noi direcții de cooperare în domeniul culturii, educației și patrimoniului

/ Acum 21 ore

Ministrul Mediului: „Nu există risc de a rămâne fără apă, însă scăderea Nistrului afectează infrastructura de captare”

/ Acum 22 ore

FOTO // Noul ministru al Sănătății, Alexandru Gasnaș, și-a început mandatul. Premierul Vasile Tofan i-a cerut accelerarea proiectelor medicale majore

/ Acum 22 ore

Alertă ANSP: Trei loturi de șervețele umede neconforme din cauza contaminării microbiologice au fost retrase de pe piață

/ Acum 23 ore

Reforma fiscală nu va viza produsele farmaceutice, afirmă premierul Vasile Tofan

/ Acum 23 ore

Partidul „Șansă” va fi dizolvat, iar activitatea altor trei formațiuni va fi limitată

/ Acum 23 ore

CSM a numit un nou inspector-judecător și a constatat nepromovarea evaluării externe a unui candidat la CSJ

/ Acum 23 ore

Un bărbat din Șoldănești, condamnat la 10 ani de închisoare pentru trafic de droguri

/ Acum 1 zi

Tentativă de fraudă din numele Ministerului Justiției. Autoritățile îndeamnă cetățenii să fie prudenți