ro

 

Societate
06 Iulie, 2026 / 01:37
/ 05 Mai, 2026

Un fost executor judecătoresc implicat în licitații frauduloase a fost condamnat la patru ani de închisoare

Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la patru ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de abuz de putere în legătură cu organizarea unor licitații publice trucate, comunică MOLDPRES.

Instanța a stabilit că pedeapsa va fi executată parțial: doi ani de detenție în penitenciar de tip semiînchis, iar ceilalți doi ani au fost suspendați pe un termen de probă de trei ani. De asemenea, fostului executor i-a fost interzis să ocupe funcții publice sau să desfășoare activități în sfera publică timp de cinci ani.

În același dosar, doi complici au fost condamnați pentru complicitate la abuz de putere. Unul dintre aceștia a primit doi ani de închisoare (cu executare și suspendare), iar cel de-al doilea a fost amendat cu 75.000 de lei. Ambilor le-au fost aplicate interdicții de a ocupa funcții publice pentru perioade de doi și, respectiv, trei ani.

Instanța a admis parțial acțiunea civilă, dispunând ca fostul executor să achite prejudiciul material, 50.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și 7.000 de lei pentru cheltuieli de asistență juridică. Sechestrul aplicat bunurilor a fost menținut.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, inculpații ar fi organizat un mecanism prin care o licitație publică a fost manipulată, astfel încât un apartament să fie vândut la un preț mult sub valoarea reală.

Anchetatorii susțin că imobilul a fost evaluat fără verificare la fața locului, iar procedura de executare a fost derulată în condiții care au favorizat eșuarea intenționată a primelor licitații și reducerea artificială a prețului la cea finală.

Schema ar fi implicat și persoane interpuse, inclusiv un participant fictiv, folosit pentru a crea aparența unei competiții reale la licitație.

Sentința poate fi contestată în termen de 15 zile.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

FOTO // Valută străină, aur și țigări, depistate la Aeroport. Mai multe persoane, riscă sancțiuni

/ Acum 2 zile

FOTO // Circa 90 de absolvenți ai USMF „Nicolae Testemițanu” au fost repartizați în câmpul muncii

/ Acum 2 zile

Noi cazuri de fraude telefonice. Poliția îndeamnă cetățenii să nu ofere date personale și să nu transmită bani necunoscuților

/ Acum 2 zile

VIDEO // Pepenii verzi și galbeni au apărut în piețele din Chișinău. La ce preț se vând

/ Acum 2 zile

CNAS a finanțat pensiile și alocațiile sociale a beneficiarilor care dețin carduri bancare

/ Acum 2 zile

Sesiunea suplimentară de BAC va avea loc în perioada 13-20 iulie. Candidații trebuie să depună cereri de participare

/ Acum 2 zile

VIDEO // Rețea de trafic de droguri coordonată prin Telegram, destructurată. Trei persoane au fost reținute pentru comercializarea substanțelor narcotice în Chișinău

/ Acum 2 zile

Cod galben de vânt puternic pe întreg teritoriul Republicii Moldova

/ Acum 2 zile

VIDEO // Peste 50 de persoane au fost extrădate în Republica Moldova de la începutul anului

/ Acum 2 zile

Absolvenții de gimnaziu și-au aflat notele la examene, după examinarea contestațiilor

/ Acum 2 zile

SATUL EUROPEAN // Canalizare modernă, drumuri și iluminat public extins pentru locuitorii satului Zaim

/ Acum 2 zile

Rezultatele finale la BAC, afișate în centrele de examene: rata de promovare a crescut

/ Acum 2 zile

Un bărbat a murit, iar trei persoane au fost rănite într-un accident produs lângă Orhei

/ Acum 2 zile

Republica Moldova pregătește noi reguli pentru munca pe platformele digitale